Tag Archive: Timp


OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Într-a IV-a am avut istorie și poate că ăsta o fi fost motivul pentru care învățătoarea-preuteasă mi-a scris pe cartea pentru premiu: ”Să ajungi istoric!” Atît mi-a scris, lapidar și și-a pus semnătura ei cu nume neobișnuit prin sat, Ecaterina. Era o cărțulie repovestită, ”Întoarcerea lui Ulise în Itaca”. Toată vara aceea imaginam și vedeam momentul în care Ulise încoardă arcul și mîngîiam un cățelandru alb și frumos, spunîndu-i că-i foarte bătrîn și plin de purici ca Argus.
Mult mai tîrziu și-a amintit învățătoarea că-i plăcea cum alăturam neobișnuit unele cuvinte și că dintre mulți pe care-i școlise, ea credea că voi ajunge ”intelectual”. N-am reușit să am nici o ”specialitate” intelectuală și mă bucur enorm pentru asta!

(fotografie, 1 noiembrie 2017, Auderghem, Bruxelles; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

Se numea Gheorghe. Era căsătorit cu o soră a tatii, dar nu-l numeam ”moș”, așa învățasem că e mai frumos, ca la oraș, să-i spun nenea Gheorghe. Deșirat, cu un cap mare și cioplit aproape ”cubist” de slab ce era, fața lui îmi părea dură și morocănoasă. Și poate că n-aș fi văzut-o așa, de n-ar fi fost urechile lui cît brusturele vara… Dacă se supăra pe el careva din familie, îl auzeam spunînd că Gheorghe-i ”clăpăug”, dar eu nu aveam voie să vorbesc urît! Cînd am terminat a IV-a, n-am scăpat de compunerea de la sfîrșit de an iar învățătoarea-preuteasă m-a pus s-o citesc la serbare. Așa a auzit-o Gheorghe, uitîndu-se la mine pe scenă cum îmi tremura foaia ”dictando” pe care copiasem frumos rîndurile de ”adio”!

Eram la prășit undeva destul de departe de sat și Gheorghe îmi ceruse să iau cu mine ”compunerea”… Prășea un rînd de porumb și m-a pus să-i citesc mergînd lîngă el. Cît de sever era, cînd ajungeam la niște cuvinte anume îi curgeau pe față lacrimi line și din cauza asta și vocea mea se oprea în nodul din gît. ”Mai citește odată”, mi-a spus și am citit așa pînă departe pe rîndul de porumb, el cu vreo doi pași înainte, eu ascultînd izbiturile sapei în pămînt!

(fotografie din 29 octombrie 2017, Belgia; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

E pensionar și văduv. Soția a murit lîngă el cînd dormeau, nici n-a știut. A murit așa, iar cu mîna a făcut gestul acela prin aer, rotind încet, cum ai da drumul la un puf de pană cînd vîntul abia adie și după cîteva clipe nu o mai vezi, vîntul a și ascuns-o pe undeva… Își face rugăciunea mergînd pe aleea dintre abații, galbenă la vremea asta, și mișcă din deget biluțele pe ață, un șirag destul de lung. Cred că se ruga și cînd îmi vorbea, degetul mîinii drepte nu-și înceta deloc gimnastica spirituală, parcă în ritmul pașilor, parcă mai repede. Cînd spunea ceva esențial ridica mîna spre copacii galbeni și atunci șiragul se vedea în toată splendoarea. Are un fiu monah ce viețuiește undeva în Franța, cîntînd gregorian în latină, ”nu ca aici, în franceză, dar e bine și așa, mi-a zis, n-are nici o importanță!”. E catolic ”așa ca la pensie”, vine la mănăstiri la fel cum merge musai o dată pe săptămînă la Bruxelles, are el un resto în care-i cunoscut și mănîncă scoici cu cartofi fripți… Asta-i pofta, mănînc deci trăiesc, așa gîndește și faptul de a fi religios, cartezian: ”altfel n-ar avea nci un sens! Viața n-ar avea nici un sens! Nu ar putea fi cum e dacă n-ar avea nici un sens. Nu că ar fi absurdă, nu, ar fi absurd că sînt și i-aș pune capăt cu un glonț în cap!”
(fotografie din 29 octombrie 2017, Mănăstirea Maredret din Belgia; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)


Atît de mult o prețuiesc cei din Anvers pe arhitecta irakiană și de geniu Zaha Hadid, încît spațiul urban în care și-a plasat opera îi poartă acum numele, Zaha Hadidplein. Au și de ce, le-a lăsat ultima ei creație înainte de a muri. Noul sediu al administrației portuare din Anvers e un melanj ”cristalin”. Peste vechea și impozantă cazarmă a pompierilor portului, clasică, simetrică, ritmică, arhitecta a imaginat o bijuterie arhitecturală la propriu! Participînd la concursul de arhitectură, un alt arhitect a propus peste fosta cazarmă un (supradimensionat) container. Și, în fond, ce altceva poate fi mai propriu, simbolostic vorbind, pentru tevatura portuară de astăzi, decît un container! Numai că arhitecta Zaha Hadid și-a dus creația într-o poveste mai subtilă, reușind, prin ”fantezia” ei, să vorbească nu despre un port oarecare ci despre Anvers: ea a prins cazarma veche într-o ”montură” nouă, înconjurînd-o cu un inel din beton alb, masiv, în care sclipește un diamant ca o arcă. Anvers-ul este unul dintre marile centre ale finisării diamantelor, e lume portuară, a fost plin de corăbii și e plin de vapoare, dar e și altceva ascuns în atelierele ermetice… Am făcut fotografiile pe ploaia cotidiană din Anvers. Sper ca ele să să fi surprins, măcar în mică parte, povestea geometrică…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

(fotografii din 30 septembrie 2017, Anvers; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)


Domnii cu mustață atît de coafată și impozantă țin de ordinul prietenilor lui Manneken-Pis (”Ordre des amis de M.P.), cu totul respectabil în Bruxelles. Ei sînt printre organizatorii unei foarte colorate și conviviale sărbători de septembrie, ”Folklorissimo”. Se amuză – și-i înveselesc chiar și pe supărăcioși – aducînd în piață o replică a micii statui. Cu ea stropesc pe neașteptate pe cei prea curioși sau prea imprudenți care se apropie de ”instalație”, eventual pentru cunoscutul selfie ”eu și Manneken”…. Festivalul bruxellez de folclor e, pe lîngă multe, o stare de bine! (foto 17 septembrie)