Tag Archive: stuc


Mauritshuis a rămas o fascinație venită din cărți, atît pare de special, chiar și după ce l-am vizitat. Dincolo de a fi ”un spațiu de expunere”, Mauritshuis e un palat, el însuși operă de artă, cu splendoarea pe care o presupune. La scara istoriei, chiar și pentru un palat, existența nu e deloc simplă, e o poveste a distrugerii și izbînzii în a-și spori frumusețea, în fond asta e vocația pe care umanul o cîștigă prin artă… Palatul a fost construit la Haga de Johan Maurits, conte de Nassau-Siegen. Ridicarea palatului, cu exteriorul său clasicist, ritmat de coloane adosate și înconjurat de apă, a durat 11 ani, între 1633 și 1644. După incendiul din 1704 au rămas doar zidurile exterioare. S-a întîmplat să fie luată decizia bună ca ruinele să nu fie demolate și palatul a fost restaurat. Pereții interiori și tavanele au fost refăcute în stuc alb și lambriuri, șeminee noi au fost reconstruite, adăugînd eleganță barocă prin saloane și în jurul unei ample scări centrale… Pictorul venețian Giovanni Antonio Pellegrini, aflat în epocă la Haga, e autorul picturilor murale din ”salonul aurit” al palatului.

Salonul aurit, picturi de venețianul Giovanni Antonio Pellegrini.

???????????????????????????????

(Haga, foto D. A., 25.07.2014)

Recapitulînd experiențele vizuale recente, Musées d’Extrême-Orient din Bruxelles ne-a părut dintre cele mai subtile. Însă duhul care leagă ”dioramele” extrem-orientale este unul foarte european, acela al art nouveau-lui care a plutit peste Europa pe la 1900, din Portugalia pînă în Letonia. În plasa extrem-exotică a Pavilionului Chinezesc e ”prins” un art nouveau exploatat pînă la consecința extrem de labilă a kitschului. Limită pe care o disimulează totuși, cu eleganța unui balerin într-o costumație prea ”barocă”, dar care nu-i diminuează grația și finețea mișcărilor în lumina lunii. Coaja pavilionului e cît se poate de chinezească prin proporții, detalii, ”mitologii”, înflorituri și ”podoabe”, unele aurite. Interiorul însă nu a fost gîndit niciodată ca al unui ”muzeu” gol și silențios, acolo a înțepenit art nouveau-ul unui restaurant de lux care nu a mai ajuns să fie… Ambientului (gol) îi lipsește tocmai ceea ce i-ar fi dat rotunjime, rafinatele gusturi și parfumuri, luminile filtrate prin aburii unor sosuri firbinți și, poate, prin fumul stimulator oniric… Pînă la urmă, ce anume face să ne redescoperim în delicatele porțelanuri mignone, în culorile lor exuberante și în stucaturile pictate, care abundă pe fiecare muchie sinuoasă și în orice colț oval? Sînt duhurile excesului (de) art nouvou, poate kitsch, pe care le înșiră sensibilitatea noastră ca mărgele pe ață, mînuind un ac estetic lucitor și elastic…

(Foto Agachi, Bruxelles, 26.07.2012)