Tag Archive: Statui



Parcul Middelheim din Anvers e cel mai izbutit muzeu de statui! Nici un spațiu contruit nu poate înlocui labirintul vegetal, verde vara, golaș iarna, în care sînt aciuate statuile la înlțimea omului care le privește în trecere… Ele capătă mirosuri, anotimpuri, umezeală și arșiță după cum bate vîntul și umbresc norii. Totul a început în 1950, cînd orașul a organizat o expoziție internațională de sculptură ”en plein air” și de atunci parcul e locuit de statui. Ideea a prins, încît statui de Rodin și de alți sculptori de geniu, Alberto Giacometti, Jean Arp, Rik Wouters, Henry Moore, Juan Muñoz, Carl Andre, Panamarenko, Franz West, Erwin Wurm, vorbes despre lume. Muzeul are acum, spun enciclopediile, vreo 400 de statui și 215 sînt expuse în permanență… L-am întălnit și pe ”titanicul” Balzac, așa cum l-a modelat Rodin. Văzusem statuia la început de iunie în expoziția centenară de la Paris, lucrată în ipsos. În parcul din Anvers se află opera în bronz, ”titanică” sub încoronarea frunzelor! Cînd mă plimbam pe alei cei mai mulți vorbeau despre artă și, credeți-mă, știau ce spun…

(fotografii din 30 septembrie 2017, Muzeul Middelheim, Anvers; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

În Belgia mă simt înconjurat de formule insidioase de artă, împrăștiate peste tot pe străzi. M-am obișnuit cu asta, e o abundență în care ajungi să te complaci. ”Expunerea” la arta străzii a fost oarecum șocantă la început, acum privesc mai detașat. La Anvers am avut impresia, parcă mai mult ca în alte părți, că particip la un tîrg spontan de artă. Perenă sau efemeră, consacrată și anonimă, ”substanța” decorativă relevă somtuozitatea Anvers-ului, ”barocul” său ludic. Strada a devenit refugiul (exterior) al unui imaginar colecționar de artă, pare vitrina pe a căror rafturi se găsește mereu ceva surprinzător, de la fotografii turistice la statuile plasate demult la răscruci de străzi, cum erau troițele de pe la noi la marginea drumului…

(Foto D. Agachi, Anvers-ul surprinzator, 18.07.2012; sînt cîteva impresii insolite înaintea unora mai consistente.)

Mistere

Într-o latură a Parc Royal din Bruxelles, ascunsă de vegetația care o înconjoară cu forță recuperatoare, ca pe un templu uitat in junglă, lucru ce pare ciudat pentru lumea lor prea ordonată, se află o construcție oarecum neobișnuită, de o rigoare clasică a volumului arhitectural și o frenezie ”orientală” a complicatei liniaturi de la pereți, care debusolează ochiul într-un fel de efect de op-art… Clădirea e ascunsă privirii de Théâtre Royal du Parc și pare părăsită sau rar frecventată, am înțeles că aparține unui club privat. Țesătura orientală (în sens larg) de linii dă o impresie de templu ezoteric, de spațiu al misterelor. Înseși statuiele roase de timp și băncile năpădite de vegetal accentuează straniul, mă așteptam la o întîlnire, după scîrțîitul prelung al uneia dintre uși, cu un bătrîn majordom amnezic.

(Foto D. Agachi, Statui și mistere, Bruxelles, 26.11.2011)

În urmă cu nişte zile am înşirat câteva impresii despre medievalul din Grand Place. O să continui cu alte câteva detalii, ansamblul (arhitectural) fiind cât se poate de mediatizat… E greu de admis să fi existat trecător (asiatic, dar nu numai) prin Bruxelles, care să nu-şi fi făcut o fotografie, de cele mai multe ori grăbită, în Grand Place. Piaţa care lasă impresia că şi-a conservat atât de bine trecutul conţine, în volutele arhitecturii sale, embrionii artei de la 1900, camuflată în detaliile baroce menite să trimită privitorul cu 200 de ani în urmă, pe la 1697, 1698 (de altfel, marile realizări arhitecturale art nouveau din Bruxelles apar pe la 1898…).  Cum în detalii stă forţa unui întreg, tot în ele se află şi aparent disparatele verigi de contiguitate… Revolta postromantică art nouveau a făcut posibilă reîntoarcerea la detaliul frumos al barocului, aşa cum muzica însăşi a făcut-o: la floral, la mascaronii groteşti care ritmează faţadele prin tipologii umane stilizate, la statuar, la mitologic şi chiar la predilecţia pentru aur şi auriu! Art nouveau nu e deloc ce s-a vrut a fi, nu e deloc o amnezie culturală. Încercând să-şi renege originile, la belle époque a cultivat o specilă vocaţie pentru fineţe. Dincolo de o asumată (inclusiv prin titulatură) ruptură cu trecutul, art nouveau a reuşit să integreze (ţine de paradoxurile artei) un trecut mai profund, (proces) de care însă nu i-a plăcut să vorbească…

(Foto D. Agachi, 5 iunie 2010, detalii, Grand Place;  reproducerea textelor sau a fotografiilor care ne aparţin nu este permisă fără citarea sursei sau link la articol respectiv.)

Grand-Place din Bruxelles este, prin excelenţă, un melanj în care şi medievalul se regăseşte. Caroul, în care se pătrunde prin ganguri înguste şi lungi, oferă o lume construită şi statuară fascinantă, în ansamblul căreia te pierzi mai ales printre detalii. Surprinzător, ansamblul, atât de formal ancorat în trecut, în fond o dioramă, nu mai spune prea multe privitorului, oricum, pare-se, nu mai mult decît un muzeu cu dinozauri. Cum e deja cunoscută butada că diavolul rezidă în detalii, tocmai jocul detaliilor e cel care fascinează în tot ce e medieval, poate cu asupra de măsură în gotic. Iar dintre detalii, în Grand-Place fascinează garguiele. Dacă în goticul timpuriu ele aveau funcţia de revelare a răului, cu tot arsenalul pus în joc pentru a transmite stranietatea, teroarea, angoasa de la poarta iadului, în Grand-Place burlanele fantaste participă la un spectacol uman al grotescului, pe undeva al bucuriei de a petrece poate fără griji, poate uitîndu-le măcar pentru o clipă. Garguiele din Grand-Place exprimă acea ştiinţă a ispititorului de a te fura ca o narcoză, de a rîde cu pofta uitării de sine. Dacă îngerii goticului timpuriu surîd, mesagerii infernului din Grand-Place rîd zgomotos; în fond, nu între cele două paranteze joviale glisează starea de bine a fiecăruia dintre noi?

Râsul grobian

Râsul nătâng

Râsul malefic

(Foto D. Agachi, 5 iunie 2010, detalii, faţada principală, Grand Place, L’ Hôtel de Ville, 1402 – 1455; reproducerea textelor sau a fotografiilor care ne aparţin nu este permisă fără citarea sursei sau link la articol respectiv.)