De ce-mi plac nuferii… Habar n-am! Pote că-mi transmit o impresie stelară. Văd floarea într-o întindere untoasă de frunzet și e prea intens vie, în starea mortificată a mlaștinii…
(foto din 27 august 2017, Parcul Tournay-Solvay din Bruxelles; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)
Luminișuri și deschideri în pereții de verdeață… Se găsesc în grădina Castelului Jehay. Luminiș e un cuvînt mult mai plin decît credem… Mi s-a întîmplat să-i înțeleg doar uneori profunzimea. El evocă o stare de lumină la care nu ai acces fără imaginație.
(Foto la Château de Jehay, 5 august 2015; fotografiile și textele de pe acest blog sînt sub incidența legii drepturilor de autor. Orice reproducere nu este posibilă fără acordul autorului, D.A.)
O luăm de la capăt
E doar o frînghie
Cu nod
Între două etaje, sub lustra
Art Nouveau
Doi scarabei se aprind
Cînd nodul se strînge
Aripile lor ard, scapără confetii
Sticla se afumă
Privesc eclipsa (la capătul ei)
Ca un crai nou
De ce ai tăcut? Întrebi,
Sînt mereu, mereu corzi întinse
Pe facebook
Escaladează
Dumnezei întregi și Dumnezei sparți
O luăm de la capăt
E o frînghie simplă
Sugrumă
Vertebra lipsă
E palidă, pioasă, sacrală
În ea au cuibărit insecte hermafrodite
Mă așteaptă doctorul de gardă
Breaking News
Nodul strînge în jurul vertebrei, ce simțiți?, întreabă
Mulțimea privește
Defilează cu principii pe buze…
(foto din Bruges, decembrie 2014)
Deși timpul și oboseala nu sînt deloc prietenii mei, în sensul ca primul nu mă răsfață cu oarece tihnă colocvială iar a doua nu mă menajează, reușesc să mai arunc un ochi, unde altundeva, cînd nu ma uit la un film, ei da, pe facebook, unde e cît se poate de vizibil ca timpul nu răs-față pe nimeni… Dacă Radu Botta mi-a reamintit-o pe Janis Ian, cea care anul acesta a împlinit 60 de ani, Elena a ales un popas cu Johnny Cash la al său tulburător Personal Jesus. Nu o subită preocupare gerentofilă m-a făcut atent la vocile lor tîrzii, ci acel ceva special sentimental, în sensul de greu de sentimente, pe care îl transmit… Multe dintre cîntecele mari ale ambilor artiști au fost cîntate de alții, sau ei înșiși au ”interpretat” – într-un înțeles mai profund – creații ale altora. Tocmai asta e fascinantă, viziunea, atît de diferită în variantele seducătoare de peisaj sonor care nasc în urechi, dacă ai răbdarea sa le asculți unele după altele… Janis Ian, personalitate evantai, fiind pînă și scriitoare SF, a compus în 1973 superbul cîntec At Seventeen, pe care l-a lansat în 1975. Dar abia în versiunile recente îmi pare a transmite starea întregită a acelui cîntec, cu vocea ei sedimentată.
Torente de ninsoare sidefie
La şotronul unei copilării
Reînviate
Roiuri de parfumuri adorm
Arborii oglindiţi în azur ca într-un vis
Încep să înţeleg
M-am regăsit departe în iarba
În care toate coboară, cireşul răsfira voaluri la trecerea
Imperceptibilei umbre
(Foto D. Agachi, Primavara la Rouvreux, Belgia, 12.04.2011; privire în zare spre Munţii Ardenne.)
dumitruagachi
Dumitru Agachi's Weblog 