… o impresie stelară

De ce-mi plac nuferii… Habar n-am! Pote că-mi transmit o impresie stelară. Văd floarea într-o întindere untoasă de frunzet și e prea intens vie, în starea mortificată a mlaștinii…

(foto din 27 august 2017, Parcul Tournay-Solvay din Bruxelles; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

Publicitate

Grădina

(… aleea inițiatică, sinuoasă și înșelătoare cel puțin cromatic…)
Pe lîngă Bruxelles sînt cîteva castele… Nu neapărat impozante, sînt cam toate la fel ca mărime, însă înconjurate de parcuri și grădini a căror spectacol e greu de imaginat, nu le poți înțelege măreția și frumusețea nici din auzite, nici din fotografii, e nevoie de plimbarea vie pe alei… Și, culmea, măcar în anumite periade ale anului toate sînt vizitabile. Unul dintre ele e castelul de la Grand-Bigard. Parcul e plin de lalele înflorite primăvara, unele amestecate printre ierburi, sălbăticite, dar cele mai multe sînt plantate cu știința culorilor, încăt armoniile create par desăvărșite. Notorietatea locului face ca olandezii, maeștrii lalelelor, să fie printre mulții vizitatori. Și astăzi era ploaie și vînt dar la poarta castelului parcau cîteva autocare din Olanda. Am văzut americani și asiatici. Le vorbeau botaniștii pre limba pasiunii lor. Grădina sălbatică, grădina geometrică, grădina omului și grădina creatorului, toate se găsesc acolo, în splendoarea primăverii. Cine întreține și face să fie un astfel de loc e un creator, la fel cum a fost și cel care l-a imaginat, creator ca oricare mare artist. E firesc ca, străbătîndu-l, să ai revelația creației desăvîrșite…

Mi-am amintit de coloana pictorului Horia Bernea. El își picta coloanele mereu printre flori…

Serele vechi au poezia lor pitită în rugina de sub vopsele decolorate, în sticla pe care s-au coșcovit aburii încălzind flori inadaptate, refugiate, exilate…

(foto, 24 aprilie 2016 în Duminica Floriilor; Fotografiile au fost făcute în stări de lumină cu totul diferite în numai o oră: de la ploaia deasă, întunecată, nivelînd o lumină cenușie, la strălucirea zilei însorite, dînd frunzelor abia dezvelite acel verde inconfundabil…)

Dimineața ca o pictură însorită

(Dimineața ca în pictura belgianului Delvaux.)

Așa se întîmplă în fiecare an. Vine pe nerăsuflate. Lipsa de suflu și de atenție e a mea, desigur. Ea vine, doar că e mai tărzie, uneori. O văd, da, e aici, e primăvara ca o pictură însorită. O descopăr într-o dimineață, dintr-o dată, întreagă, nu reușesc sa-i prind evoluția de la muguri la corole.
La Bruxelles e o dimineață însorită ca o pictură a lui Delvaux, Magritte sau Pollock (Foto,26.03.2016,Bruxelles)…

(Primăvara ca în pictura belgianului Magritte, disimulată printre ferestrele și zidurile citadine…)

(Lumina ca în pictura lui Pollock.)

Dimineață la fereastra mansardei

E doar un experiment de captare a luminii la orele dimineții, din care mi-a rămas subtila impresie de confuzie cromatică și amețeală (de vată aurie) între toamnă – primăvară…

Dimineața orei 7

Dimineața orei 9

(Auderghem, Bruxelles, 1 noiembrie 2015)

Toamna se vede în ceață…

Într-o rouă ca o transpirație vegetală
după un mare efort al ierbii,
(în acel verde-albăstrui)
aerul purta fuioare de toamnă
în care se afundau caii, prin răcoarea dimineții…

(Foto undeva în Flandra, 26 septembrie)