Tag Archive: simbolic


12814287_953693974713671_7615481129609426332_n

În 1962 Magritte pictează o pînză mai degrabă simbolică, însemnînd că suprarealismul în manieră se rarefiase. Mărul cu melon, care-i ținuse loc de autoportret (disimulat în simplitatea primară a compoziției) devine un volum perfect imponderabil într-un spațiu amintind undele apei abea atinsă de vînt… În acea plutire, mărul poartă o masă redată cu lumina și geometria ei elementară. Nu e nimic așezat pe fața de masă albă, pictura s-a purificat și surprinde în esență doar ”realități frumoase”.
(Magritte, Les belles réalités, 1962)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Așa au văzut romanticii frumusețea cetății, în ovalul feței cîte unei tinere. În Bruxelles, una dintre multele reprezentări ale luptei Arhanghelului Mihail e plasată în vîrful unui obelisc. Ceea ce se întîmpă în înalt, în vîrful capabil să atragă fulgere e, desigur, esențial, însă accentul sculptural e tocmai la baza coloanei, cu bogăția jocului de apă și al statuilor din bronz. Cetatea însăși poartă ramura victoriei, anticipînd un destin al ei proiectat într-un (alt) timp al valorilor eterne. Și mă tot întreb, oare cîți dintre cei care o locuiesc mai pot pricepe, privind-o!… Mai ales cei care vin de aiurea!

(Obeliscul cu statui se află în Place Saint Catherine din Bruxelles)
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

(Foto 29 august 2015. Fotografiile și textele publicate pe blog sînt sub incidența legii drepturilor de autor. Orice reproducere nu este posibilă fără acordul autorului, D.A.)

Nu a fost nimic planificat a fi simbolic, am ajuns sub tei cît se poate de firesc, căutînd un loc de popas… Abia acum înțeleg că întîmplător am refuzat oprirea în alte cîteva locuri. Cînd am dat de ”luminișul” dintre case, cu bănci și teiul în floare, a urmat liniștea parfumată a vîntului. Aflasem Turnul Babel vegetal și eram sub el!

Peisaj tipic valon, foto din satul Forêt, reprezentativ și istoric pentru zona Liège, 15 iunie 2014.

Cu realism privind, prin conductele metropolei curge o materie neagră, vîscoasă, fetidă, în care se găsește orice, metaforic vorbind, însăși lumea! Ca și cum pămîntul nu le-ar mai suporta, țevile sînt aruncate din subterane și rupte de forțele isteriei telurice. Spărturile nesfîrșitelor conducte ar putea elibera șirul de trupuri care curg împinse în neant, dar care delicată victimă părăsește colivia perfectă, chiar și atunci cînd breșa se produce?… Tema centrală a sculpturii lui Félix Roulin e trupul captiv în impersonalitatea metropolei (conductă, coloană, perete, pavaj).

Félix Roulin, Sculptures, l’acier corten et le bronze oxydé, station Thieffry, Bruxelles

(Foto D. Agachi, 2012)

O să pară neverosimil sau poate o exagerare, însă biserica din occident în care am simțit că revăd ceva de acasă, mai precis din Moldova sec. al XVI-lea, din pridvorul Probotei sau din naosul Dragomirnei, de altundeva fără a ști de unde anume, este Sainte-Chapelle din Paris. După ieșirile mele spre vest, mai mult decît la ambianță, atmosferă, actualitate, inclusiv arhitecturală, am fost atent la vechile edificii, copleșit fiind, cum altfel, de gotic. Aproape 400 de ani, goticul a fost însăși imaginea bisericii catolice. Poate de asta stilul ”moldovenesc” e atît de special, e, în fond, o sinteză importantă, reușind să aducă la modul subtil, nu mă feresc să spun sublim, goticul în ortodoxie! Ce anume a făcut să mă regăsesc ”acasă”, privind vitraliile din acea capelă, printre exclamațiile de ”wow” ale celor care păreau ”loviți” de lumina lor? Tocmai transparența și cromatica intense, impresia de floral primăvăratic printre copacii unei livezi. Cu o îndrăzneală dusă la extrem, arhitectul capelei, pare-se Pierre de Montereau, a lăsat doar o zveltă osatură de piatră pe toată înălțimea incredibilă a ferestrelor (peste 15 m), ”invizibilă” datorită luminii care o străbate. A avut o idee ce i-a permis să ridice acel neobișnuit de firav schelet, legînd structura din piatră cu benzi metalice, sistem care se va folosi în mod obișnui vreo 500 de ani mai tîrziu și care în sec al XX-lea va forma armătura betonului… Este incredibilă starea pe care o primești de la reverberațiile culorilor intense, accentuînd sugestia de suspendare și dispariție a tot ce este material, în imaterialitatea luminii simbolice a vitraliilor… Bogăția de reflexii din Sainte-Chapelle mi-a lăsat impresia că privesc un ou de Paști din Bucovina…

(Foto D. Agachi, Sainte-Chapelle, 8.04.2012; alte fotografii, aici)