Tag Archive: sentimental


O luasem pe străduță fără să știu neapărat de ce, gara nu era departe și ca un gardian binevoitor seara lăsase încă o oră până la plecare.
Urmam practic un traseu prestabilit: parcarea, tablourile lui Memling, Madona lui Michelangelo, îngerii din marea catedrală, piața și canalul, dar numai o buclă a lui, pînă pe lîngă Picasso, de parcă s-ar fi oprit brusc sau așa părea că se opreau caleștile, brusc, înainte de a coti strunite de femeile cu pălărie țeapănă, către cei 4 călăreți ai apocalipsei. Acolo priveam caii. Au spinările aprinse de efort, la asta mă gîndeam trecînd dincolo de pod, tocmai îmi spuneai că e la fel de frumos pe străduța necunoscută în care vitrine de hanuri îmbiau seara, în trecere pe acolo aveai de unde alege. Fiecare din ele ar fi vrut să evoce altceva, însă toate vorbeau în ode și poeme pe străzile înguste despre orașul în care nu din întîmplare ajungi, ci după un fel de chemare, ceva din adînc, făcută să o auzi și nici nu știam cît de tainică avea să fie.
Cîtă lumină e la celălalt pod, și poate că doar a vrut sa-mi spună de teamă să nu mă fi rătăcit cu privirea cine știe unde, spre ce fluture de metal negru de pe arhitectura atît de complicată a fîntînii, eu nu acolo eram atent ci, așa cum priveau și ceilalți, tocmai la florile de hîrtie în care ardeau lumînări, plutind clipocit bătute de valurile mici la malul canalului.
Pe toate rafturile agățate de pereți, așa cum cresc vara mușcatele sîngerii, cărnoase, au pus peste tot ceasuri, cele mai ruginite, rotunde, mari și mici, încă întregi unele, doar cîteva rotițe din altele ascunse în lumina ce se pierdea pe canal în reflexe evaporate, mai degrabă măsurau întunericul decît timpul acela înțepenit complicat cu florile din lumînări.
Are o partitură cu multe pagini, te-ai fi așteptat ca cineva să-i întoarcă foile cu știința cunoscătorului de note, însă nici vîntul nu le urnea, ascultînd am înțeles că prinsese foile cu o agrafă de păr, poate că agrafa aceea îi și amintea ceva, deși cel care cînta era doar în pragul adolescenței. Nici nu ar fi observat că începuse a cînta, atît de mult se confunda cu lentoarea valului de pe canal, dacă nu s-ar vedea acordeonul care își mișcă burduful și degetele subțiri arcuindu-se pe butoane.
Cei care se opriseră pe pod și priveau de acolo malul canalului la marginea căruia cînta băiatul ce nu avea mai mult de 10… 11 ani au făcut să zboare o pasăre de noapte cînd au bătut dintr-o dată din palme, deși sunetele ca un foșnet de val încă se mai auzeau. Fiecare melodie era tot mai complicată și băiatul o cînta cu precizia unui ceas nou.

(Foto din Bruges, decembrie 2014)

Reclame

Nu văzusem Olanda… Însă după trei zile de umblat ici-colo, mi-au rămas cîteva impresii, ca feliile nu prea mari tăiate dintr-o roată galbenă de brînză aromitoare.

 

Foto: Amsterdam, 10.04.2014; detaliu de pe un tavan pictat într-un magazin de suveniruri; o brînzărie undeva pe o străduță.

Urmînd să plec din Botoșani, am revăzut cîteva locuri cu încărcătură sentimentală. Am trecut și pe la Ipotești, fără vreo legătura cu o stare de exaltare anume, privind doar albastrul înghețat coborît peste satul tăcut.

DSCN8414w

DSCN8416w1

DSCN8427w

DSCN8402w

DSCN8431w

(foto, 3.01.2013)

Uneori se întîmplă să dau peste o pustietate oarecare și mă iscodesc, vorba vine, arhetipal: ce ar mai putea însemna acum ritmurile unor haturi, miriște și pleavă jilave pe un ogor? Moliciunea tactilă a paielor strivite la treieriș, dar mai ales mirosul lor uscat și reavăn totodată, mi-au rămas din vacanțele cu picioarele goale, cînd mă gîndeam că abia secerișul de august fiind, pînă urma să vină școala era (posibilă) o eternitate.

Mi-am amintit inimile de pămînt ale lui Ion Nicodim.

(Foto D. Agachi, undeva lîngă Liège, 7.08.2012)