Tag Archive: Senin


IMG_2329w

Uneori e bine de știut ce himere, cîtă psihoză, cîți clauni rătăcitori regăsim prin cavernele și spiritul orașului! În materia asta se ocupă, cine altcineva, „agenția de psihanaliză urbană”. Medicamentul e administrat progresiv, fiecăruia după temperament!
Foto 3 octombrie 2015, în așteptarea nopții (în halate) albe la Bruxelles.

IMG_2319w

IMG_2322w1

Cu surle din presă și trîmbițe meteo, iarna din Bruxelles a atins 2 cm, hai, pentru dramatism, 5! Așa e ea, la iarna capricioasă mă refer, vine într-o sîmbătă și pleacă luni! Și, totuși, scîrția sub tălpi!

(Foto din Bruxelles, 28.12.2014)

E destul de stranie senzația de a te plimba într-o pictură, nu știu cîți și-o pot imagina, e, în orice caz ”suprarealistă”. Ipostaza ar putea fi redată cu destulă fidelitate într-o pictură trompe-l’oeil în care personajului cățărat pe scara tramvaiului îi atîrnă un picior dincolo de rama barocă. Pictura lui Delvaux e însă mai ”cuminte” iar tramvaiul care cobora din ea se legăna molatec între copacii desfrunziți, lucind verde în lumina intensă. În Bruxelles se află un muzeu al tramvaielor iar cînd e senin se întîmplă că și muzeul iese la plimbare cu tram-urile lui și vatmanii la costume cu aspect milităros, cu bumbi lustruiți și gulere țepene… Altfel, ciucurii și catifeaua perdelelor aduc pe străzi ceva din eleganța care a prisosit cîndva și de care lumea face mare economie astăzi…

Inocentele reclame…

(Foto 7.04.2013, Bruxelles)

Multe dintre statuile împrăștiate prin orașe nu-mi spun mare lucru. Pe cele ecvestre cu regi și împărați le ignor, doar cea a lui Napoleon m-a amuzat cîndva, prin disproporția dintre cal și călăreț. Uneori ceva îmi atrage atenția la cîte una, poate doar lumina dintr-o zi senină. La un grup statuar din Bruxelles, creat la apusul simbolismului și hranindu-se din clișeele lui (1907), m-a surprins tema. E dedicat unei laturi umane mai puțin ”cîntată” de romantici, unei îndatoriri mai degrabă morală. Ansamblul a fost plasat în onoarea celor care i-au ajutat pe săracii comunității. Ceva sparge monotonia ”convenționalului”, foarte vizibil în simbolismul și plastica personajelor, poate chiar arhitectura soclului cu liniile lui elegante și monștrii acvatici în redarea cărora și-au făcut loc, deși cu destulă discreție, accente art nouveau. Aveam sa aflu după ”documentare” că arhitectul ”soclurilor savante” e Henri Jacobs.

(Foto 15.02.2013, Place des Bienfaiteurs, Schaerbeek, Bruxelles)

Cîndva simbolul inimii rănite era scrijelit pe ziduri, pe la noi pînă și frescele mănăstirilor poartă astfel de ”însemne” vechi. Mai des, nefericitul însingurat lăsa un semn încrustat cu brișca pe copaci… De prin 1980, amorul e legat cu lacăt de ceva trainic, prin urmare fenomenul s-a urbanizat. Nu cred că lacătele închise pe vecie să fi apărut undeva anume ci, mai degrabă, dintr-o dată peste tot: Paris, Roma, Florența, Seul, Tel-Aviv, Moscova, Copenhaga, Belgia, Canada, Germania… Se prea poate ca industria chinezească de lacăte să fi început să meargă prost iar Eros să-i fi dat o șansă cu fiecare lacăt cu inimioară care e închis, iar cheița aruncată într-o apă mare mișcătoare…

(Foto D. Agachi, podul Eiserner Steg, 1869 (Podul de Fier), peste Main la Frankfurt, 1.04.2012)