Tag Archive: Seara




(Scenografia zilei e o ploaie tarkovskiană la fereastra casei din Bruxelles în care locuiesc; în imagini sînt grădinile caselor; 27 iunie 2017, fotografii seara pe la ora 9; copyright ©Dumitru Agachi)

Cerul cu linii…

Ar părea că e un V trasat de îngeri dar nu e… Pe cerul bruxelez fără nori era doar fum, un fum frumos, desigur, însă intens, greu, fumul drumurilor lumii…

Locuri și berea lor

abatia1

Westmalle e una dintre cele mai bune beri. Simți că e ”terapeutică” după prima sorbitură și nu doar pentru ”suflet”. Westmalle e un orășel din Flandra, destul de aproape de Anvers, însă lasă impresia că acolo e (încă) ”la țară”. Are o mănăstire – L’abbaye Notre-Dame du Sacré-Cœur – întinsă, aflată departe de drum, la care duce o cale îngustă și dreaptă, cum altfel, iar pe aleea lungă intri pe o poartă îngustă și ea. Simbolic: ”recluziunea” asumată nu e un mers pe bulevard și nu are ritm de autostradă, presupune o ”fermentare” lentă. Aleea de ”meditație” e mărginită de stejari vechi, himerici în nopțile umede de iarnă. Abația e retrasă, inaccesibilă, deși se vede în zare mare cît o cazarmă. Poate cîndva ”armata” a fost numeroasă, acum nu. Sînt călugări trapiști, trăiesc în tăcere și cu bere. Au și un hotel care te primește dacă-i spui ”fratelui hotelier” că poți tăcea acolo cîteva zile și bea cu înțelepciune. Dacă o astfel de ispravă te depășește, poți bea la șosea, unde e o ”cafenea” a mănăstirii la care au tras o țeavă cu bere. Rețeta e secretul lor și Westmalle nu se mai face nicăieri în lume. (19 decembrie 2014; în lipsă de altceva, fotografiile au fost făcute cu tableta, așa că…)

abatia4

abatia5

În planul îndepărtat e zidul înalt și lung al mănăstirii.

abatia6

Moara veche din Westmalle

moara3

DSCF1130w1

Seara
Lună
Dimineaţa
Soare
Seară
Dimineaţă
Seră
Dimineaţă
Seară

(Data repetiției cotidiene, 8.08.2014; locul fotografiei, Smîrdan)

Ziua bună

De cu seară stă cuibărită în melcul
ce va luci într-un asfințit de zori
Se destramă, fîlfîie
E mai ușoară ca roua din care bea
Se naște, se naște în vis
și va sfîrși galbenă pe undeva
Urcă încet prin mine își împrăștie
penele una cîte una, cine le numără?
Amiaza se lasă în boltă
Am deschis umbrela și din pînza ei neagră zboară fluturii
Jobenul e gol, ca un scamator
Întîrziat
Mi-a dăruit buchetul de flori apretate…