A picta ”nimicuri”! Și, totuși, cîtă atmosferă!

Detaliu, Jan Verkolje, 1674.

Una dintre observațiile zilei de ieri (25.07.2014), la Muzeul Mauritshuis din Haga: în mai toate tablourile cu scene de interior din pictura flamandă, chiar și în cele din biserică, cîinele e mereu prezent! E surprins fie dormind, dacă scena e una în care cîinele simte o stare de ”pace” sau în posturi atente, cînd scena presupune o anume dinamică (un moment de joacă, o întîlnire între personaje)… Rezumînd, pictura flamandă e o istorie (canină) în imagini!

Detaliu, Gabriël Metsu, Een jonge vrouw die muziek schrijft, c. 1662 – 1663.

Detaliu,Frans van Mieris de Oude, Een man en een vrouw met twee honden, (‘Hondje plagen’), 1660.
În pînză lui van Mieris, subiectul scenei de tandrețe e cățelul din brațele femeii! În joacă, bărbatul îl trage de ureche, iar femeia îi respinge, cu un gest tandru, ”brutalitatea” ludică în urma căreia suferă ”odorul”! A picta ”nimicuri”! Și, totuși, cîtă atmosferă!

Detalii de picruri din Colecția Mauritshuis din Haga; fotografiile sînt luate de pe pagina de facebook a muzeului

Publicitate

Bruxelles în detalii înflorate

Bruxelles…

Casă art nouveau cu sgrafit înflorat printre pietre și metale contorsionate.

Casele au, în prelungirea ușii art nouveau, un vitraliu care să filtreze lumina scării. Unele sînt pur decorative, altele trimit la complicate simboluri suprapuse…

Detaliu de casă cu fațadă somptuoasă din Bruxelles. Oglinda, fascinant obiect…

(foto 16.02.2014)

O noapte înstelată

Am văzut expoziţia Orientalismul în Europa, de la Musées royaux des Beaux-Arts de Belgique, Bruxelles, mai de mult… Nu am avut tip sa scriu la vreme cîteva impresii (acum expoziţia e deja închisă), poate nici chef, poate nici nu ar fi folosit… Încep să cred tot mai mult, că singura despre care merită spus cîte ceva este frumuseţea, şi spus cu parcimonie. A vorbi prea mult e oarecum nechibzuit. În acea expoziţie m-am oprit îndelung în faţa unui tablou (deşi nu era printre „vedetele” expuse).

(Luc-Olivier Merson: Le Repos pendant la fuite en Egypte, huile sur toile,1880, 77 x 133 cm, Legs de M. de Saint-Aignan, 1925, N° inv. 2075, Musée des Beaux-Arts de Nice, imagine de aici)

Viziunea e cu totul insolită, pentru cunoscuta temă biblică, să admitem că e laică, şi, totuşi, sacrul copleşeşte. Nu e o viziune iconică, dar e o „umanitate” pe care pictorul, care ştia ce înseamnă arta simbolică, a dus-o la superlativ. Scena nu e însoţită de îngeri, se petrece doar sub un cer înstelat, cum numai un cer deşertic poate fi. În imensitatea locului, pacea s-a instalat, primejdia a fost lăsată departe. Somnul părinţilor pruncului Iisus e greu, pe măsura oboselii. Iosif doarme cu faţa spre pămînt. Pe soclul sfinxului, mai greu accesibil tîrîtoarelor pămîntului şi-a găsit loc Maria, cu pruncul în braţe, ea însăşi cuprinsă parcă la pieptul statuii. Maria are faţa întoarsă de la prunc şi aici e superba „umanitate” pe care pictorul o înţelege, altfel nu ar putea dormi sub lumina divină atât de vie, de intensă, ce iradiază. Divinitatea nu e „confortabilă” nici pentru Maica însăşi. Liniştea locului nu vine de la imensitatea statuii, poate de la cea a cerului, dar izvorăşte cu totul din acel somn profund; măgăruşul paşte cîteva fire uscate şi un fum firav se ridică vertical din focul pe trecute, semn că nici un fir de vânt nu trecea pe acolo…

Teatru peste tot…

În Parc de Bruxelles (situat în centrul oraşului, în vecinătatea Palatului Regal) s-au adunat, ca o iluzie din alt veac, Théâtres Nomades, (între 19 – 22 august 2010, la a IV-a ediţie a festivalului). Era teatru peste tot, pe 6 scene sau pe oriunde… Organizatorii au anunţat, în programul festivalului, peste 50 de spectacole. Cu gândul la Andra şi Elena am văzut 3 reprezentaţii şi multe secvenţe din altele.

Spectacolul trupei Atelier Nocturne cu Bêtes de foire sur piste de danse: expresivitatea actorilor într-un melanj dinamic numai bun pentru orice fel de loc, chiar şi un mic amfiteatru însorit…

Un spectacol special: Virginie Nati des Etoiles, al trupei Compagnie Karyatides.

Spectacol foarte scurt, foarte ingenios prin jocul demiurgic al naratorului (actor) cu feeria, cu viscolul, cu stele căzătoare. Virginie Nati e cea care (re)povesteşte cu umor (!) subtil istorioara micuţei vânzătoare de chibrituri. Pare o siluetă „uşor supranaturală”, dacă nu ar fi suprarealistă şi cu totul post-modernă, interpretată de Karine Birgé.  Într-o valijoară pe care povestitoarea o deschide sunt şi decorurile şi personajele, miniaturale ca nişte totemuri. Cea care povesteşte le aşează pe un spătar lat de scaun, pe măsură ce singurul episod consemnabil din viaţa (destinul) fetiţei se deșiră. Se nasc din suflarea şi mişcarea povestitoarei şi viscolul şi gerul şi căldura de-o clipă a chibritului şi visul îngheţat al fetiţei. Visul cu un gigantesc brad de Crăciun precede întâlnirea dincolo de timp cu bunica ei, care o ridică pe un covor zburător „pilotat” de mesagerul în negru… O stea ca artificiile din bradul Crăciunului nu cade ci se ridică…

Secvenţe:

(Foto D. Agachi, 21.08.2010)