Tag Archive: referendum


”Boicotarea referendumului” e lovitura pe care Băsescu o aplică majorității care-l vrea demis. Lovitura de suspendat este ea însăși ”lovitură de stat”, după principiul dacă ”șeful statului” sînt eu, pe cale de consecință ”statul sînt eu”. ”Boicotarea referendumului” e cel puțin iresponsabilă, dacă nu ar fi și ilegală.  Așa a înțeles suspendatul să se ascundă ca un gîndac sub parg, despre cel de validare e vorba. Lovitura suspendatului e de un calibru mult mai devastator în confruntarea cu democrația decît inepția cu ”lovitura de stat” pe care o debitează, care și ea a avut efecte și interne dar mai ales ”internaționale”. Ce a fost demolat de suflul exploziei de prostie macoviană prin cancelariile și presa europene s-a mai refăcut, tocmai la gîndul că există referendumul. Prima condiție a unui stat democratic, pentru îndeplinirea căreia și poporul român și instituțiile statului au făcut eforturi căznite, este asigurarea alegerilor libere și corecte, la rigoare alternanța la putere… Suspendatului Basescu nu i-a ajuns că a mințit cam de cîte ori a respirat în fața unui microfon, aflat la pupitrul prezidențial sau pe la televiziuni, nu i-a ajuns că a adus pe capul românilor o guvernare care i-a chinuit în numele crizei, pentru ca apropiații săi și el însuși să facă averi fabuloase (ca în orice vremi de criză), nu i-a ajuns că a boicotat prin atacuri gratuite, născute din frustrări de mic dictator, încrederea în instituțiile statului și în simboluri naționale, ca în cazul Regelui Mihai, acum și-a dat frîu liber la a face raul cel mare, prin neantizarea a 20 de ani de evoluție înceată spre puterea legitimată prin vot! Nu-mi făcusem nici o iluzie, știam că Băsescu va folosi orice mijloace pentru a se sustrage sau a vicia ”confruntarea” cu electoratul. Mă așteptam la manipulări, minciuni teribile, devierea atenției, dosare compromițătoare, lansarea în discuție a unor teme false, echipe de zgomote pe bloguri și FB… Finalmente, era doar o chestiune de zile pînă la îndemnarea  minorității să nu participe la vot, pentru ca astfel pragul de validare să nu fie atins. Ce se obține cu asta? Guvernele țărilor din UE vor avea nevoie de efort să înțeleagă ce se petrece și s-ar putea să nu aibă nici un chef să-l facă… Însă chiar și pentru cei care din diverse rațiuni (ce nu sînt în nici un caz favorabile României) ar prefera ca Băsescu să-și continue mandatul, nu vor putea accepta ca minoritatea să faulteze prin boicotare…  Sau le va fi indiferent? În orice caz ”boicotarea” nu e o noutate, suspendatul era ”întors” de mult cu spatele la popor! Acuma o și recunoaște într-o retorică stîlcită: hai pa! V-am lăsat!…

Nu mai am chef să vorbesc despre Băsescu, dacă va fi sau nu demis și cîți trebuie să meargă la vot pentru a-i lua rangul de președinte. Nu am nevoie nici de ”campania” celor care încearcă să-mi spună bazaconii, să mă convingă cît de ”democrat” e Băsescu în cuget și-n simțiri și cum va fi, fără el, ”statul de strîmb”, după ce 8 ani de cînd e președinte am trăit în ”statul de drept(i)”! Chinurile prea multora prin platouri de televiziuni, pe bloguri și FB sînt inutile, cel puțin pentru mine. M-am convins demult ce ”marfă” e Băsescu! Cei din parlament au creat condițiile demiterii printr-o ”ambuscadă” pusă la punct cu oarecare pricepere. De acum încolo contează cine ce vrea: vor alegătorii ca Băsescu să fie trimis la origini în PDL sau în vreo nouă republică securistă, au libertatea să bage voturi cu DA în urne! E poporul votant în concediu și nu-l interesează referendumul, ori poate că vrea să trăiască chiriaș în țara lui Băsescu, e liber să i-o dea înapoi pe mînă, la țară mă refer, să le tacă gura și prihăniților îmbrăcați în alb…

(Foto D. Agachi, graffiti, Rue du Colombier, Bruxelles)