Dunkerque, Malo plage. (fotografii fără cuvinte)

(foto 24.07.2017, Dunkerque; copyright ©Dumitru Agachi)

Publicitate

Impresii…

Înserare la Saint-Malo, impresii mai degrabă suprarealiste, cu decorul de arbori înfipți în fața digurilor înalte.

(Foto, 10 august 2016, plaja, fortăreața și stîncile de la Sain-Malo)

Călătorii de vară… Apus la Marea Nordului

Pe la 6… 7 seara, briza rece trimite pe cei doriți de soare prin restaurante și hotelurile impozante. Marea Nordului capătă o sclipire metalic-nisipoasă. (Foto la Knokke, 3 august 2015)

Diorama

Într-un moment terapeutic m-am uitat îndelung, ca prostul, în valurile mării și-am văzut că sînt frumoase. După aceea am umblat prin Ostende căutînd ”casa Ensor”. Știam că o să-mi expun iarăși ochii (minții), proaspăt goliți în valuri, la umanul cel mai hîd și carnavalesc al măștilor pe care le purtăm. La parterul casei e buticul cu suveniruri pe care Ensor l-a închis după ce s-a mutat acolo (1917), dar l-a lăsat așa cum îl știa, adunătură de măști și ciudățenii marine. Printre rafturile vechi m-a fascinat o dioramă meșterită pe la începutul secolului trecut de un artizan local necunoscut. Poate eu însumi dacă aș fi trăit într-o altă epură, poate dacă aș fi fost un oarecare turist, aș fi rîs de acele ”sirene” bizare care mișună prin coșmaruri. S-a nimerit să le privesc în același timp cu un flamand cam de o vîrstă cu mine. Pe el creaturile îl amuzau, eu aveam ”mintea” din nou în imersie, ”sirenele” urlîndu-mi ”democratic” printre dinții ascuțiți…  Plonjasem în adîncimile umanului și m-a luat cu amețeli.

(Foto D. Agachi, 12.07.2012, detaliu, dioramă aflată în casa în care a locuit pictorul James Ensor”, Ostende)

Reflux la Ostende

La Marea Nordului nu e de făcut plajă. În schimb, briza rece îmbie la plimbare. Cînd refluxul duce valurile la vreo 250 de m de țărm și apa scade cu vreo 5 m, a sta aproape de unda care abia se întinde limpede pe nisip e maximul exercițiu de evadare, e singurătatea însăși. E și ușor de mers pe nisipul ud, dacă umbli agale nisipul pare ferm, dacă te oprești simți o senzație stranie de scufundare, deși e aproape imperceptibilă… M-am așezat pe o geamandură galbenă, numai bună de scaun pînă la venirea fluxului și am respirat în ritmul bătăilor de valuri, iar gura mi s-a umplut de gustul de sare și nu m-am gîndit la nimic. Între ape și ceruri erau oarecare asemănări.

(Foto D. Agachi, o zi însorită la Ostende, Belgia, 12.07.2012)