Afișul ales de cei din Fécamp pentru a-și susține ”patriotismul” are o pură culoare albastră. Numai că marea de la țărmul lor arată cu totul altfel, e de un foarte frumos verde liniștitor, mai ales în zile pline de nori deloc romantici…
(foto 27.07.2017, Fécamp, Franța; copyright ©Dumitru Agachi)
Lăsînd buna impresie că e o alcătuire reușită între sat și oraș, Honfleur a dat picturii impresioniste un cadru de exprimare foarte frumos, cu străduțe montane ce-ți solicită efortul urcării liniștite și un port primitor, bun la contemplarea în lumină, peste vîrfuri de catarge…🙃
(foto 26.07.2017, Honfleur, Franța; copyright ©Dumitru Agachi)
Am avut o reținere să asociez picturi celor cîteva fotografii făcute falezelor înalte și scobite de natură de la Étretat… E însă un simplu exercițiu de a înțelege clipa de culoare, nimic altceva…
Monet, L’aiguille et la porte d’aval…
Am citit pe un blog: ”Guy de Maupassant, grand ami de Monet, l’accompagna souvent le long des falaises, et il nous a laissé cet intéressant témoignage, daté de 1885, sur le travail du peintre, qu’il vit alors, suivi par des enfants qui portaient « cinq ou six toiles représentant le même sujet à des heures diverses et avec des effets différents. (…) Le peintre attendait, guettait le soleil et les ombres, cueillait en quelques coups de pinceau le rayon qui tombe ou le rayon qui passe. » Il ajoutait :« Je l’ai vu saisir ainsi une tombée étincelante de lumière sur la falaise blanche et la fixer à une coulée de tons jaunes qui rendaient étrangement le surprenant et fugitif effet de cet insaisissable et aveuglant éblouissement. Une autre fois, il prit à pleines mains une averse abattue sur la mer et la jeta sur sa toile. Et c’était bien de la pluie qu’il avait peint ainsi, rien que de la pluie voilant les vagues, les roches et le ciel, à peine distincts sous ce déluge. »”
Mulțumesc autorului anonim.
(foto 27.07.2017, Étretat, France; copyright ©Dumitru Agachi).
Octombrie 2011 aduce o prezență culturală românească de o anume consistență la Bruxelles. Reprezentațiile teatrului din Sibiu cu Faust în regia lui Purcărete, anunțate pe 12 – 15 octombrie și dezbaterea din 13 octombrie despre teatrul românesc actual, vor fi vîrful. Însă mai sînt și alte cîteva evenimente. De vreo 2 ani expozițiile de la diverse muzee din Bruxelles au ca temă impresionismul-simbolismul, pe scurt fascinantul sfîrșit de secol XIX, cu toate tentațiile și exotismele sale. Într-o astfel de tematică se înscrie și expoziția dedicată lui Grigorescu, L’Age de l’Impressionnisme en Roumanie, Nicolae Grigorescu (1838 – 1907). Expoziția are asigurată o ”vizibilitate” cît se poate de bună, fiind deschisă în Grand-Place, într-o latură a primăriei. Cum Grand-Place e punctul turistic cel mai vizitat din Bruxelles, prezența era numeroasă, pentru ceea ce însemnă ”liniștea” unei expoziții, prin urmare destui asiatici (și nu numai) o vor vedea. Lucrările expuse aparțin Muzeului Național de Artă al României, Galeria de Artă Modernă. În linia impresionistă, expoziția e axată pe ilustrarea predilecției pentru ”plein air”, însă eu cred că, începînd cu Grigorescu, e mai degrabă vorba de un fel propriu românesc de a simți și reda natura. În catalogul expoziției e adus în discuție ”un rafinament magistral dublat de o dulce melancolie” și privindu-i peisajele, mai toate, dar mai ales cele de plină vară sau de toamnă solară, cu mișcarea cromatică a frunzișului răscolit de o adiere de vînt, cu siluete feminine abia întrezărite, gracile, marcate de basmale roșii, femei singure sau însoțite de cîte un copil, îți spui că da, Grigorescu e un dulce, în cel mai bun sens al cuvîntului. Cu siguranță prezența unor lucrări ale lui Andreescu, al cărui cunoscut portret pictat de Grigorescu la Barbizon (1878 – 1887) se află în expoziție, ar fi spus mai mult despre un sentiment profund al naturii, regăsibil în pictura românească.
(Sursa reproducerilor)
dumitruagachi
Dumitru Agachi's Weblog 