Tag Archive: peisaj vechi


Nu văzusem Olanda… Însă după trei zile de umblat ici-colo, mi-au rămas cîteva impresii, ca feliile nu prea mari tăiate dintr-o roată galbenă de brînză aromitoare.

 

Foto: Amsterdam, 10.04.2014; detaliu de pe un tavan pictat într-un magazin de suveniruri; o brînzărie undeva pe o străduță.

Reclame

DSCF5146w1

Ceața, mai degrabă o pulbere de zăpadă mînată de vîntul ce nu scutura copacii lasă peste sat o penumbră care amplifică distanțele. E un fel de ecran din pînză gălbuie pe care joacă imaginile unei proiecții vechi. Contrastele dispar și pămîntul se întinde peste cerul opac, albit și el. E o lume prinsă între neliniștile unor umbre.

DSCF5148w

DSCF5174w

(26.12.2012, dealuri cu sate pe lîngă Dorohoi)

Proiecții din anii trecuți: senin la Suharău, nori la Smbîrdan, Vorona

DSCF4922w

Ani la rînd am fost atent la zona etnografică a Botoșanilor, cu totul spectaculoasă în reprezentările jocurilor la sărbătorile de Anul Nou, în special căiuții, dar și caprele, spectaculoșii cerbi și urșii. Mă interesează în special detaliile, ele sînt cele în care, dincolo de mimetismul ancestral, se regăsește autenticul.

DSCF4919w

DSCF4924w

DSCF4931w
În jocul căiuților diferențele între sate sau chiar între văile aceluiași sat sînt remarcabile. Melodia dansului și alura sînt poate singurele elemente comune iar diferențele țin de joc, de atitudine și de costumație. Comună e bucuria reprezentării.

.DSCF4954w

Căiuții din Ibănești.

DSCF4961w

(22.12.2012, Botoșani;  obiceiuri de Anul Nou din zona etnografică Botoșani; reproducerea fotografiilor este permisă doar cu acordul meu, Dumitru Agachi)

Impresii din anii trecuți: 2011, 2010

Castelul medieval din Laarne

S-a întîmplat să fie o zi însorită 22 noiembrie 2012, cu o lumină specială, clară. S-a întîmplat ca în drumul meu către un orășel de pe lîngă Gent să dau peste castelul din Laarne. E gotic și auster. 

Monștrii fluierători din vînt.

(Foto D. Agachi, 22.11.2012)

Descoperisem bisericile și mănăstirile din România prin 1980 și am tot continuat să le vizitez. Unele par modeste, altele impozante acolo unde se găsesc, multe obișnuite și, totuși, avînd un ceva al lor unic, iar altele splendide… Cu doar cîțiva ani în urmă am văzut catedrale, iar sentimentul meu a fost cu totul nou plimbîndu-mă prin ele, era alta impresia, oricîte remarcabile albume de artă răsfoisem înainte. Starea mea, atunci cînd am pășit prin cîteva catedrale reper, a ținut de o inocentă fascinație și poate de aceea frazele legate de ”înălțimi” au o ușoară, dezinhibată, exaltare… Într-un fel de halou postistoric, în Belgia am dat de ruinele marilor abații. Aș spune că ”starea vremii” din ziua în care descopăr un loc e aducătoare de semnificații. O vreme însorită euforizează peisajul, cea umedă, cețoasă, îi sporesc dimensiunea onirică… Și, culmea, doar o anume stare a locului îmi este hărăzită.

(Foto 29.12.2012, Mănăstirea Arinului – Abbaye d’ Aulne, pe malul Sambrei lîngă Charleroi, Belgia)