Între mănăstiri

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

E pensionar și văduv. Soția a murit lîngă el cînd dormeau, nici n-a știut. A murit așa, iar cu mîna a făcut gestul acela prin aer, rotind încet, cum ai da drumul la un puf de pană cînd vîntul abia adie și după cîteva clipe nu o mai vezi, vîntul a și ascuns-o pe undeva… Își face rugăciunea mergînd pe aleea dintre abații, galbenă la vremea asta, și mișcă din deget biluțele pe ață, un șirag destul de lung. Cred că se ruga și cînd îmi vorbea, degetul mîinii drepte nu-și înceta deloc gimnastica spirituală, parcă în ritmul pașilor, parcă mai repede. Cînd spunea ceva esențial ridica mîna spre copacii galbeni și atunci șiragul se vedea în toată splendoarea. Are un fiu monah ce viețuiește undeva în Franța, cîntînd gregorian în latină, ”nu ca aici, în franceză, dar e bine și așa, mi-a zis, n-are nici o importanță!”. E catolic ”așa ca la pensie”, vine la mănăstiri la fel cum merge musai o dată pe săptămînă la Bruxelles, are el un resto în care-i cunoscut și mănîncă scoici cu cartofi fripți… Asta-i pofta, mănînc deci trăiesc, așa gîndește și faptul de a fi religios, cartezian: ”altfel n-ar avea nci un sens! Viața n-ar avea nici un sens! Nu ar putea fi cum e dacă n-ar avea nici un sens. Nu că ar fi absurdă, nu, ar fi absurd că sînt și i-aș pune capăt cu un glonț în cap!”
(fotografie din 29 octombrie 2017, Mănăstirea Maredret din Belgia; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

Publicitate

Locuri și berea lor – Chimay

Chimay are o consistență leșiosă, ceva între savoarea și clăbuceala unui detergent obișnuit. Nu știu cum spală, dar se dă la băut. După o primă sorbitură senzația cremoasă dispare și rămîne doar amăreala în grade diferite de satisfacție. E bere făcută de trapiștii din Chimay în mănăstioara lor – Abbaye Notre-Dame de Scourmont – însă, din cîte am văzut pe o hartă din pahare, e vîndută peste tot în lume. N-o fi stat în care să nu fi ajuns. Așă că abația pare mai degrabă un fel de multinațională cu buget pe măsură, spre care traficul de TIR-uri e mult mai intens decît cel al pelerinilor. Mănăstirea e una dintre cele mai accesibile, iar pereții albi ai bisericii lasă impresia caldă și ingenuă că rugăciunea ca un suflu, pe care-l simți și nu știi de unde vine, nu se întrerupe niciodată în preajma celor cîteva icoane. O contradiție în termeni: ne-a întîmpinat un trapist deloc sumbru și tăcut, chiar jovial și neastîmpărat ca o benedictină dintr-un film cu de Funès. La Chimay e și un castel de prinți, iar legătura ar fi că pe terenul dăruit de castelan au apărut abația și berea ei…

La acastel.

La hanul din preajma abației.

(Foto, 18.05.2014)

O plimbare pe domeniul industriașului Solvay

Știu, mai toată lumea pozează ”culorile toamnei”. Unii s-au săturat deja, le ajunge, ”consumă” puțin și anorexic chiar și din lumină, sînt deja revoltați. Eu nu! La Hulpe au venit mulți, era 1 noiembrie, sărbătoare și, mai ales, senin. Nu mai văzusem alei pline ca la defilare. Una în tăcere animată, ludică. Nimic strident, la cîteva mii adunați laolaltă… Un fel de furnicar, pe unul dintre cele mai mari domenii și e lîngă Bruxelles. Parc englez și pădure. Păsăret peste tot! Și nicăieri nu am văzut vreun muc, pet, hîrtie… Chiar dacă poți mînca ”pe iarbă” oriunde vrei!

Domeniul Solvay, însemnînd un parc foarte întins, lacuri și pădure (o parte fiind rezervație naturală), se află la doar cîțiva kilometri de Bruxelles. A fost proprietatea și, cumva, proiectul industriașului Solvay, chimist reputat, ar fi meritat Premiul Nobel pentru descoperirea civilizatoare genială: soda caustică! Fabricarea a tot ce e săpun, de la cel mai ieftin la cel mai reputat are la bază soda lui Solvay. Fiul ”gentilom” al burghezului de care am pomenit și-a donat proprietatea de ”La Hulpe” statului belgian… Un gest de maxim altruism civic? Fără îndoială! Îmi poate da cineva un exemplu românesc asemănător? Domeniul e declarat acum ”patrimoniu excepțional” al comunității valone (”domaine classé patrimoine exceptionnel de Wallonie”). Oricine se poate plimba liber și gratuit pe iarba, pădurea și aleile domeniului. În orice dispoziție sufletească, dar cu grijă pentru natura de excepție. Oricine poate alerga, mînca, dormi, călări, fluiera, scrie și picta și cîte și mai cîte, gratuit, ca un plătitor de taxe democrat pe care statul îl respectă!

(Foto, 1 noiembrie 2014, La Hulpe, Belgia)