Tag Archive: peisaj simbolic


DSCF4938w2

Printre cele mai spectaculoase măști pe care le-am văzut pe străzile din Botoșani sînt cele de cerbi. Războinicile coarne, ele însele cu totul impozante, adăugau costumelor din covoare înflorate sugestia de forță atroce.

DSCF4958w

DSCF4942w2

(22.12.2012, Botoșani;  obiceiuri de Anul Nou din zona etnografică Botoșani, cerbii din Lozna; reproducerea fotografiilor este permisă doar cu acordul meu, Dumitru Agachi)

Descoperisem bisericile și mănăstirile din România prin 1980 și am tot continuat să le vizitez. Unele par modeste, altele impozante acolo unde se găsesc, multe obișnuite și, totuși, avînd un ceva al lor unic, iar altele splendide… Cu doar cîțiva ani în urmă am văzut catedrale, iar sentimentul meu a fost cu totul nou plimbîndu-mă prin ele, era alta impresia, oricîte remarcabile albume de artă răsfoisem înainte. Starea mea, atunci cînd am pășit prin cîteva catedrale reper, a ținut de o inocentă fascinație și poate de aceea frazele legate de ”înălțimi” au o ușoară, dezinhibată, exaltare… Într-un fel de halou postistoric, în Belgia am dat de ruinele marilor abații. Aș spune că ”starea vremii” din ziua în care descopăr un loc e aducătoare de semnificații. O vreme însorită euforizează peisajul, cea umedă, cețoasă, îi sporesc dimensiunea onirică… Și, culmea, doar o anume stare a locului îmi este hărăzită.

(Foto 29.12.2012, Mănăstirea Arinului – Abbaye d’ Aulne, pe malul Sambrei lîngă Charleroi, Belgia)

În liniștea ritmată de apă din grădina japoneză, am întîlnit călăuza miraculoasă pe care o căutasem demult. Una de export, e adevărat, o venetică pe o costișă din Bruxelles. Iepurașul albastru se ițea printre piticii exotici vegetali, ruginii și albi. Dacă în țara minunilor Alice e călăuzită de iepurele alb, mentorul de alabastru, prin grădina mea trece uneori un iepure albastru cu sclipiri mai degrabă șoptite, dragon de izvor șerpuind prin bolovănișul cenușiu, până la oglinda stătută cu nuferi…

(O vizită în grădina japoneză, Musées d’Extrême-Orient de Bruxelles, 26 iulie 2012; foto Agachi)

O să adaug aici cîteva fotografii, nu atît pentru evenimentul care deja s-a încheiat, Brosella, ci pentru impresia stării de normalitate pe care o promovează un oraș, în sens mai restrîns comunitatea celor cărora ”le place jazz-ul”. Sînt fotografii dintr-un frumos și vegetal teatru, aș spune că gradenele în aer liber aduc în prezent imaginea teatrului antic. La periferia Bruxelles-ului, lîngă Atomium, în parcul amenajat în 1932 de arhitectul Jules Buyssens se află un teatru de vară construit de același, pentru expoziția universală din 1935, în care a excelat art deco. Acustica spațiului vegetal sinuos e atît de bună, încît se poate renunța la sonorizare. Starea de normalitate, senzația ei de bine e atunci cînd ești împăcat cu tine însuți, e valabil și pentru o comunitate, un oraș sau oricît de mult am extinde limitele geograficului…

(Foto D. Agachi, 15.07.2012, Bruxelles)

Cu vreo 30 de ani în urmă cînd am descoperit Humorul – ”farmecul Bucovinei”, cum spune Elena – mergeam la Voroneț și Mănăstirea Humorului pe jos, locurile erau atît de frumoase încît cele 4 ore pe zi cît dura plimbarea dus-întors erau mereu o încîntare. Umblam pe niște scurtături și ne opream musai la prunduri în albiile Moldovei, Humorel sau Voroneț, era plăcerea mirosului de brad și o liniște de drum de țară pe care, din cînd în cînd, spuneam bună dimineața ori ”sară bună” cîtorva care mînau o vacă sau un cal, întotdeauna uriaș, cît un tractor de pădure. Față de ce văzusem prin părțile noastre la ”cîmpie”, casele de pe acolo ne păreau de ”gospodari” aranjați, cele mai multe aveau odaie cu verandă la etaj, pe lîngă care acoperișul țuguiat, întotdeauna din șindrilă, făcea un complicat și pitoresc joc de pante. Ne încînta ”prosperitatea” zonei, impresia că în acele sate, chiar și în plin comunism, se trăia mai bine și, în orice caz, mai ”frumos”, toate cîte vedeam, obcini, păduri, case, culminînd cu bisericile pictate, erau frumoase… Însă ca oricînd, lumea o ia razna, ”lumea asta smintită” cum îl auzisem pe Grigore Leșe, iar ”bunăstarea” și-a pierdut ”bunul șimț” și de vreo zece ani pădurile Humorului au căpătat un miros greu de ”căsoaie” urîte și zbuciumate. Și despre o casă se poate spune că e ”cuminte” sau ”proastă”. Mă tot întreb ce anume te face să trăiești o viață cu ”proasta” de casă, crezînd despre tine însuți că ești verde împărat, cînd toate din jur se usucă…

(Foto Elena Agachi, 7-8.07.2012, casă bătrînească în Mănăstirea Humorului)