Tag Archive: Peisaj românesc


dscn5668w
Dragobete e românizarea unui ”oltenism”, în fine a unei tradiții cu oarecare răspîndire prin Muntenia… Întrebați-i pe etnologi dacă nu e așa! Iar prin românizare înțeleg ”împrăștirea” obiceiului peste toată România. Una forțată, mediatizată analfabet și manipulată comercial! E globalizarea lui Valentin, redusă la ”dimensiunea românească a existenței”! În țara mea folclorică, Moldova, cînd eram copil și e o jumătate de secol de atunci, nici babele nu auziseră de ”dragobete” (sună ca dracu!). Iar ele, nu-i așa, transmiteau tradiția oral, în serile de iarnă pe sfîrșite, pline de plictis. Dar na, turma merge dupa oaia proastă! Media a ”clonat” dragobetele, l-a scos la vînzare, ne fălim cu el și-l prizăm la club! Nu contează că e ca un colind de Hrușcă psalmodiat cu accent la Dorohoi! Înțeleg, e frumos, ne place și ”iubește românește”, la dragobete ma refer… Eu nu!

Foto cu un tablou al unei ”naive” din Belgia, Jana Cernatesco… Prezența prazului în peisaj e absolut întîmplătoare. Ma puteți contrazice, cred! Lucrarea a fost premiată în 1977 cu ”Prix de peinture G.E. Lebon” și stă și acum expusă pe un culoar al primăriei comunei Auderghem, Bruxelles.
dscn5670w

Reclame

DSCF1280w1

Dacă nu merg
Foarte des în sus
E pentru că lumina a
Rămas într-un punct (lîngă mine)
Pe gura unei
Flori galbene…
Tata stă pe un scaun
l-a primit moştenire cum
primeau unii o prisacă
sau două
şi albinele mai înţepau
uneori, duminicile erau
în general liniştite…
Tata e un om foarte
Lucrător (ca o albină comună, nu e nici o exagerare)
Şi asta îl apasă
Uneori în piept
Retrosternal stă bine
Doar e foarte mărită
Dunga de lemn de la scaun
Prin care trece lumina.
Ne înţelegem fiecare cu
Aleluia
(un om lucrător…)
(un om lucrător…)
Dacă nu merg
În sus la biserică
E doar o înfloritură
De stil, ceva să dea bine,
Biserică e un
Cuvînt cu turle şi
Trîmbiţe, cu amvon şi
În general cu o stare
De spirit…

(Datarea poezelei, 10.08.2014; locul, Suharău)

ulian-mar-inflorit

Așteptam prima zăpadă imaginîndu-mi că sînt răpit de viscol într-un ținut fantast, în care brazii ninși erau eroii mei… Apoi, prin ianuarie, după sărbători, credeam că mă pot trezi găsind toți copacii înfloriți. Colindele toate vorbeau de flori de măr! Îmi părea cât se poate de simplu, zăpada avea, așa cum îi vedeam eu rostul (pe lume), teribila forță de a se preface într-o noapte geroasă în albul florilor din livadă… De cîteva ori s-a și întîmplat în ograda copilăriei mele. Eram mai tot timpul prea nerăbdător și bunica îmi spunea că mai e de așteptat pînă la florile calde, ea avea un anotimp al ei, compozit, pe care-l numea fe-mart, în care se petrecea miracolul. Tîrziu aveam să regăsesc la Vasile Doru Ulian copacul zăpezii calde, înflorite….

(Pictură de Vasile Doru Ulian, u.p., Măr înflorit)

DSCF5146w1

Ceața, mai degrabă o pulbere de zăpadă mînată de vîntul ce nu scutura copacii lasă peste sat o penumbră care amplifică distanțele. E un fel de ecran din pînză gălbuie pe care joacă imaginile unei proiecții vechi. Contrastele dispar și pămîntul se întinde peste cerul opac, albit și el. E o lume prinsă între neliniștile unor umbre.

DSCF5148w

DSCF5174w

(26.12.2012, dealuri cu sate pe lîngă Dorohoi)

Proiecții din anii trecuți: senin la Suharău, nori la Smbîrdan, Vorona

DSCF4938w2

Printre cele mai spectaculoase măști pe care le-am văzut pe străzile din Botoșani sînt cele de cerbi. Războinicile coarne, ele însele cu totul impozante, adăugau costumelor din covoare înflorate sugestia de forță atroce.

DSCF4958w

DSCF4942w2

(22.12.2012, Botoșani;  obiceiuri de Anul Nou din zona etnografică Botoșani, cerbii din Lozna; reproducerea fotografiilor este permisă doar cu acordul meu, Dumitru Agachi)