Dimineață la fereastra mansardei

E doar un experiment de captare a luminii la orele dimineții, din care mi-a rămas subtila impresie de confuzie cromatică și amețeală (de vată aurie) între toamnă – primăvară…

Dimineața orei 7

Dimineața orei 9

(Auderghem, Bruxelles, 1 noiembrie 2015)

Publicitate

Omul îmbrăcat în melancolie

În orășele cît se poate de modeste din Belgia, chiar și acolo, printre case roșii care dau impresia că oriunde te-ai alfa ești în același loc, găsești cîte ceva ce nu mai e în nota de obișnuit. În Herenthout am dat de omul sculptat de Rik Van de Wouwer. Autorul e la vîrsta maturității (s-a născut la Anvers în 1974 și tot acolo a făcut masteratul în arte) însă pare a înțelege umanul cu o sensibilitate mai degrabă apropiată de candoare și nu de sarcasm. Lîngă biserica din Herenthout omul lui Van de Wouwer e ”Peer Stoet”. Purtînd un trombon, e o figură simbol pentru 121 de ani de carnaval în acel oraș! În ușoara lui gîrbovire și disproporție, privit de la distanță, personajul pare comic. Cînd te apropii însă, e frapantă melancolia (ca o boală atroce) din ochii mari. Atît e de natural situat în tristețe, încît ea curge din cearcăne, din ridurile adînci și căzute, și coboară unduindu-i hainele în cutele suferinței. E surprinzător că tocmai o astfel de postură depresivă a fost aleasă de artist pentru a celebra un carnaval. Sau poate că tocmai asta e, rîzînd bufonul nu e niciodată vesel, așa e ”nebunia” și inadecvarea lui…

(Foto 31.01.2015, Herenthout, Belgia)

Femeia lui Folon…

Dacă despre omul sculptat de Folon am înțeles, de cum l-am văzut, că-l pot descrie în relativ puține vorbe fără a-i ciunti ”substanța”, cu femeia creată de același e mai greu… Observația la îndemîna oricui ar fi că e (în)cîntătoare, așa longilină cum a imaginat-o sculptorul, cu brațele strînse hieratic și ridicîndu-și capul mai degrabă tăcînd, ca o întrebare nerostită… O trimitere la Brâncuși nu ar fi tocmai deplasată, măcar pentru a reliefa mai degrabă ceea ce e diferit în tratarea temei, la pasăre mă refer…

(Foto în incinta Fundației Folon, La Hulpe, 12.10.2014)

Plimbarea prin dioramă

De cînd e construit, transformat, ars, ruinat, reconstruit, bombardat, rechiziționat și transformat în cazarmă de lux, vîndut sau locuit de generații de aceeași familie de conți… castelul seamănă cu un ierbar 3D, cu o dioramă în care e accesibilă suprafața ornată. Castelul nu e un muzeu, el facilitează doar o plimbare printre suvenirele unor necunoscuți care au trecut cîndva prin lume: scrisori, fotografii, portrete, draperii, mobile și uși secrete. Cu atît mai mult, cînd castelul este locuit, impresia e că asist la bucuria celui care îmi arată cu generozitate casa, niciodată cu aroganță. E o noblețe în a arăta cuiva propria-ți casă, facîndu-l să-i placă ceea ce vede prin discreție și oarecare melancolie… În salonul de muzică al castelului Ooidonk (undeva pe valea rîului Lys, la Deinze, în Flandra) o sanie pentru copii făcea atmosferă lîngă o harpă frustă. Cîtorva dintre necunoscuții din șirul conților le-au plăcut secreterele și astfel a apărut o colecție superbă… (Foto la castelul Ooidonk, 25.05.2014)

Salonul de muzică (foto de pe site-ul castelului)

Galeria etajului: lambriu masiv și coloane din stejar, tapiserie franceză (foto de pe site-ul castelului)