Tag Archive: Paul Delvaux


OLYMPUS DIGITAL CAMERA
(Dimineața ca în pictura belgianului Delvaux.)

Așa se întîmplă în fiecare an. Vine pe nerăsuflate. Lipsa de suflu și de atenție e a mea, desigur. Ea vine, doar că e mai tărzie, uneori. O văd, da, e aici, e primăvara ca o pictură însorită. O descopăr într-o dimineață, dintr-o dată, întreagă, nu reușesc sa-i prind evoluția de la muguri la corole.
La Bruxelles e o dimineață însorită ca o pictură a lui Delvaux, Magritte sau Pollock (Foto,26.03.2016,Bruxelles)…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
(Primăvara ca în pictura belgianului Magritte, disimulată printre ferestrele și zidurile citadine…)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
(Lumina ca în pictura lui Pollock.)

Publicitate

E destul de stranie senzația de a te plimba într-o pictură, nu știu cîți și-o pot imagina, e, în orice caz ”suprarealistă”. Ipostaza ar putea fi redată cu destulă fidelitate într-o pictură trompe-l’oeil în care personajului cățărat pe scara tramvaiului îi atîrnă un picior dincolo de rama barocă. Pictura lui Delvaux e însă mai ”cuminte” iar tramvaiul care cobora din ea se legăna molatec între copacii desfrunziți, lucind verde în lumina intensă. În Bruxelles se află un muzeu al tramvaielor iar cînd e senin se întîmplă că și muzeul iese la plimbare cu tram-urile lui și vatmanii la costume cu aspect milităros, cu bumbi lustruiți și gulere țepene… Altfel, ciucurii și catifeaua perdelelor aduc pe străzi ceva din eleganța care a prisosit cîndva și de care lumea face mare economie astăzi…

Inocentele reclame…

(Foto 7.04.2013, Bruxelles)

DSCN8715ww

Printre ”vîrfurile” expuse la BRAFA 2013 s-a aflat un tablou al lui DelvauxDouce nuit, u.p., 185 x 95 cm, datat aprilie 1962, Belgia. Pînza e una emblematică – în sens cît se poate de larg pentru opera artistului – de la tematică la tehnică. La Delvaux, tema nocturnă în care rar nu e prezentă luna ce dă umbre clare, frisonante, printre arbori, e ”rama” temei melancoliei. Cele mai multe dintre ”nocturnele” lui Delvaux trimit la un fior de fantastic. E ceva subtil, mai degrabă o stare indusă de compoziție. În ”visul” unei nopți de primăvară, cum mi-a părut tabloul, trei grații în lumina lunii îi dau fiori de ireal unui personaj cu figură ”scientistă”. În realul pe care bărbatul nu-l concepe dar pe care îl privește e fisura. Tabloul pare mai degrabă melancolic decît ”pitoresc”, fără însă a fi altceva decît unul din ”seria” Delvaux în care e mai puțin surprinsă ”starea”, cît mai degrabă senzualitatea. Universul oniric al lui Paul Delvaux e dominat de solitudine chiar şi atunci cînd destule personaje sînt ”înţepenite” în peisaj, încît impresia realistă a e trădată de suspendare. Lumina noptatică a suprarealiștilor colorează intens pînza cu ”pasta” unui vis în care silueta feminină e doar pretextul stranietăţii…

DSCN8717ww

Cît a dat un ropot de ploaie afară, m-am nimerit în stația de la Bursă, e una subterană pentru tramvaie… Deși nu e în drumul meu obișnuit, uneori mă abat pe acolo pentru pînza lui Delvaux și femeile șic pe care le-a pictat plimbîndu-se între lumi cu fantomatice, tăcute tramvaie (impresii de altădată, aici)… Jocul e să-mi imaginez ecoul tramvaielor altfel decît electrice, ”ascult„ trapul cailor orbi prin tuneluri, numai că la ora plimbării mele – prin memoria ficțională – sonoritățile erau altele, de chitariști băgați în priză… Fără să fi știut am nimerit în plină Fête de la Musique 2012 și ea va ține vreo trei nopți, ca orice poveste.

(Foto D. Agachi, 21.06.2012, Bruxelles; în prima fotografie e o parte din pictura lui Paul Delvaux, Nos vieux trams bruxellois, 1978)

Nu, nu e o pauză pentru o nouă doză de suprarealism, cum s-ar crede şi cum vine vorba, aşa cum spui pauză de cafea, sau cum fumătorii înrăiţi caută pretext din orice pentru pauza de ţigară. Eu o să iau o pauză de Belgia! O să zbor spre casă! Cât de propriu stării mele e acest cuvânt! În copilărie îmi părea că „zbor” spre obârşie în fiecare vacanţă. Undeva, pe creasta dealului înalt făceam din mâinile mele aripi ca de planor şi simţeam forţa teribilă a vântului de costişă cum mă ridica, iar dacă nu aş fi avut un bun echilibru, m-ar fi aruncat cât colo… Elena a început să-şi amintească de Crăciunul copilăriei, ca un intermezzo… Aşa că, înainte de pauză, trimit în grabă la expoziţia Paul Delvaux de la Musée d’Ixelles din Bruxelles. Expoziţia are o temă îndrăzneaţă, e vorba de sursele operei artistului. Talent autentic şi foarte versatil, Delvaux a dovedit o surprinzătoare vocaţie de asimilare mimetică şi pasageră a temelor şi manierei câte unei personalităţi artistice. A început ca un naturalist sensibil, un post impresionist fascinat de fagii de la Rouge-Cloître, de pildă, ca mai toţi peisagiştii belgieni. Traiectul până la temele şi maniera proprie e jalonat de nume de anvergură. Teme şi stil care îl fac pe Delvaux inconfundabil, încât în orice muzeu dintr-un colţ de lume ar fi o pânză de a sa fără etichetă, ar fi imediat recunoscut prin femeile, trenurile şi, mai ales, stranietatea atmosferei. Felul de a picta a lui Modigliani, Ensor, Magritte, De Chirico, au cizelat viziunea artistului. Iar dintre toate, poate cea mai subtilă a fost influenţa lui Modigliani. O astfel de expoziţie este incitantă şi prin simpla alăturare de mari, impresionat de mari nume ale picturii contemporane. Şi nimic, nici o fotografie, oricât de fidelă, nu poate reda vibraţia, fiorul, decupajul de timp al operei originale.

P. Delvaux, Sous-bois à Rouge-Cloître, 1920

Modigliani, Portrait de jeune femme, 1919, Musée des Beaux-Arts La Chaux-de-Fonds