Tag Archive: Padure


IMG_7734w

Prima impresie pe care mi-a lăsat-o modesta capelă consacrată aparițiilor Fecioarei Maria la Banneux a fost că mă aflu într-un loc foarte cunoscut. Cu pridvorul ei, cu zidăria din piatră, cu turla zveltă și de o formă atît de simplă, dar, mai ales, prin proporții, capela amintește de locurile frumoase, care încă nu s-au ”prea-mărit”, din munții României. Parcul din Banneux e cît se poate de întins, cu multe capele și biserici, însă nimic nu schimbă senzația că te afli într-un loc dominat de natură și nu de om. Altfel spus, toate sînt în umbra pădurii, și tot ce a construit omul a rămas mult mai jos ca înălțimea brazilor. În 1933, din ianuarie pînă în martie, o copilă dintr-un loc pe atunci aproape lipsit de lume, situat între Liege și Spa, a întîlnit-o pe Fecioara Maria. O însoțea pe copilă în mici plimbări, arătîndu-i locuri pe care copila le știa : un izvor, un loc în care a cerut să i se ridice o capelă…

IMG_7739w

IMG_7743w

”Rugul aprins”, icoană exterioară, peretele capelei ortodoxe de la Banneux.
IMG_7747w

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Mi-a plăcut să întîlnesc ”România” la Banneux.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

(Foto, 5 august 2015, Banneux; fotografiile și textele de pe acest blog sînt sub incidența legii drepturilor de autor. Orice reproducere nu este posibilă fără acordul autorului, D.A.)

Difuză, nici măcar mărturisită, pitită în spate ca umbra tot mai ștearsă de timp, o dorință de care te-ai prins cîndva, se va împlini oarecînd… Nu știu ce anume face dintr-o dorință oarecare, apărută într-un miez de noapte, de exemplu, una care se împlinește, nu știu ce energii, pe care nici măcar nu le pui în mișcare cu efort, o fac perceptibilă pentru destin, ba chiar îl modifică fundamental, în sensul împlinirii ei… E cumva la fel în cazul întîlnirilor esențiale, nu știu ce sau cine anume produce întîmplarea întîlnirii neîntîmplătoare, care uneori se și petrece la momentul oportun… Dacă nu aș avea la îndemînă aceste pagini de ”jurnal” public, nici nu m-aș lua în serios în legătură cu o anume observație, facilitată doar de ”mărturia” scrisă… Altfel, aș spune că doar mi s-a părut! În 2008 am descoperit o pînză, căutînd în lumea virtuală o ”ilustrație” la un gînd. Așa l-am găsit pe William Degouve de Nuncques, cu a lui The Pink House (The Shuttered House sau The House Of Mystery), 1892. Atunci m-am întrebat, oare cum o fi ”în realitate” acel tablou, știind ab initio că orice reproducere e departe de ceea ce e închis în ramă, de ”haloul” pe care opera îl degajă. Iată că pe 15 aprilie 2012 am avut șansa să văd acel tablou (ulei pe pînză) într-o expoziție la Musée provincial Félicien Rops din Namur, Belgia. Expoziția pune accentele cuvenite pe reușitele întregii opere a pictorului. Tehnic vorbind, fascinează albastrul nocturn, albastrul luminii care abia scapă de întuneric într-un interior de pădure noptatic, halucinat în (ne)liniștea lui. E un albastru al liniștii nefirești, al cărui secret ”pictural” (privitor la modul de realizare) încă nu a fost elucidat. Dacă albastrului nocturn al lui de Nuncques i s-ar asocia o anume sonoritate, aceea ar fi, paradoxal, a liniștii depline…  Tematic vorbind, pictorul simbolist de viță nobilă și cultură (decadentă) pe măsură e un ”maître du mistère” și așa se și numește expoziția!

Dacă Elena, Andra, Ştefana  au atacat teme „noroase” eu am, oarecum lăturalnică de sine, o (bună) dispoziţie pentru facil, pentru intermetzzo. În locul unei înnegurate închideri într-o idee, visez la un hedonic dejun pe iarbă, iar în lipsa ierbii, cum devine după anotimp, prefer o plimbare pe malul apei… Într-o dimineaţă senină am înţeles că m-a prins „sentimentul” ei jucăuş, cu vibraţiile speciale din pământ, de pe ceaţa diafană şi din apă. Nu credeam că păsăretul, al cărui natură e între apă şi cer, să arate o plăcere sofisticată a îmbăierii. Văzusem, pînă acum cîteva zile, în alunecarea pe apă a păsării, a lebedei chiar, numai un fel simplu de a umbla. Priveam ceaikovskianul balet al lebedelor doar metaforic. Pînă într-o diminează în care s-a înseninat dintr-o dată, după cîteva zile cu ploi şi cînd am văzut un spectacol al băii, prelungite minute bune în multe locuri pe lac, cu sonoritatea unică a ”corului” ce bătea apa cu aripile…

Foto D. Agachi, 12.02.2011, Lac senin la Rouge-Cloître, Bruxelles

Senin

Dimineaţă am ieşit să muşc dintr-o felie de ger. Îl găsesc mai proaspăt, cu gust de croasant la Rouge-Cloître. Era un senin belgian difuz, care se artă rar. Andra e plecată în vacanţă şi bruma scîrţîie sub pașii mei singuri… Lumina răsfirată de arbori joacă zglobiu, călduţ, ca muzica lui Monteverdi, pe care mi-o amintise Sorin Usca. Cu Orfeu al lui Monteverdi, dar şi plutind pe zefirul său, gerul e doar o blîndă aşteptare a primăverii.

(Foto D. Agachi, 29.01.2011; O dimineaţă la Rouge-Cloître, Bruxelles)


Foto D. Agachi, Clar şi opac – tuşe pe oglindă; lacul de la Rouge-Cloître (o fostă abaţie), Forêt de Soignes, Auderghem, Bruxelles. Fotografie după prima ninsoare, 30.11.2010. Alte titluri posibile, care mi-au venit în minte în timp ce „fixam” compoziţia: codul de bare sau rupturi de nivel… Sau, pur şi simplu, visul!

Visul

Catifeaua se albise de ger

Nu a mai rămas nici o breşă în toate

Cele 3 benzi de circulaţie

Dungile de vopsea, când întrerupte, când fără de sfărşit

Paiete de cretă s-au făcut

Mai albe de cum erau, cândva scorţoase, acum

Pufoase şi moi

În mărul perfect

Pudrat cu miros de Golful Persic

Nu a mai rămas nici o gaură de vierme

În care să pot plonja, încercând

Să păcălesc timpul

Pentru asta cea mai bună e pălăria adâncă

Dar şi fetrul se albeşte

„Tot mai tare şi mai tare,

Mai aproape, mai aproape”;

Începând de la tâmpla pe care se odihneşte greierele

Până ajung roase şi albe, iepurii uită momentul ieşirii

Şi ochii lor roşii îngheaţă din când în când pe

Albul pălăriei

O port cu golul în sus

Să nu coboare peste mine ca un marsupiu

O sirenă trecea pe banda de urgenţă

Cine o mai şti pe unde este?