Grădina din fereastra salonului…

Bruxelles nu e ce pare a fi… Dincolo de casele aliniate de la un capăt la celălalt al străzilor, cu vîntul șuierînd nordic printre cărămizi jucăușe smălțuite, uneori, doar ruginii și vechi, alteori, dincolo de îmbinările crenelate de frontoane, de ferestre mari și arcade care sporesc impresia de urbanitate studiată e ceva misterios în grădinile pe care casele le ascund… Flourescente primăvara, umbroase vara și flamboiante pînă toamna tîrziu, mirosind încă a frunze veștede în plină iarnă, aceste veritabile parcuri ascunse, create de grădini alăturate sînt mereu animate și colocviale… E orașul (din) interior, e orașul de la fereastra salonului…

(Auderghem, Bruxelles, foto 5 decembrie 2015)

Publicitate

Ce mai e vechi și nou prin creierii orașului ?

Uneori e bine de știut ce himere, cîtă psihoză, cîți clauni rătăcitori regăsim prin cavernele și spiritul orașului! În materia asta se ocupă, cine altcineva, „agenția de psihanaliză urbană”. Medicamentul e administrat progresiv, fiecăruia după temperament!
Foto 3 octombrie 2015, în așteptarea nopții (în halate) albe la Bruxelles.

Nu e nimic dilematic…

Turnul neterminat al catedralei din Malines… Constructorii l-au vrut foarte inalt!

Sărbătorile, ca și limbile, se amestecă. E și nu e babilonic, dacă îți știi reperele și dacă te situezi într-o stare naturală a diversității. Lumea pare, de o bucată de vreme, redusă la o indiferență de sine atroce. Dar nu e așa. Lumea, covîrșitoarea parte a ei e blîndă, tolerantă, amestecată și frumoasă… Ca într-o catedrală în care diferențele celor din ea – culoarea pielii, distanțele de la care vin, care par astronomice, unii africani, alții veniți din extremul orient, europeni ajunși acolo de la vest și de la est – dispar și se resorb în ceea ce e înălțător, celest… Și înțelegi că omul din tine și de alături e mai presus de intolerață și e ridicat la o stare pe care numai sacrul o poate reda!

Catedrala din Malines, Belgia,într-o superbă zi a contrastelor, rece și însorită, de Paște catolic și de Floriile noastre – îmi asum condiția de român.

Statuia Margaretei de Austria (Marguerite de Habsbourg, archiduchesse d’Autriche, princesse de Bourgogne).

”Leul și Cocoșul” e opereta la modă… între flamazi și valoni!

Heraldică între vechi și… UE!

(Foto de Florii în Grand Place, Malines, Belgia, 5.04.2015)

Luxemburg în detalii (8.06.2014)

Lumi diferite… aceeași lume! (Totem și Art Nouveau în Luxemburg.)

În Luxemburg, casele Art Nouveau sînt rare. În centrul orașului (pe lîngă palatul Camerei Deputaților, primărie, catedrală), se află și o superbă casă în stil Art Nouveu (de inspirație belgiană, aș spune) pe cît de bogată în detalii de piatră și de tîmplărie, pe atît de rafinată în proporții. Jocuri florale de muluri îți împrăștie privirea de la un detaliu la altul. Nu a rămas nimic necizelat, totul a fost sub controlul minții arhitectului, în ritmuri și culori de piatră!

”Inorogul” e un cal cu 3 ”elemente” în plus: blazon, corn și barbișon! Unicornul din Luxemburg stă pe un perete Art Nouveau….

(Foto în centrul orașului Luxemburg, 8.06.2014)

Apocalipsa mică (amintiri din copilăria de azi)

Bucăți mari și mici din România, îndeobște uitate și poate că nu e nimic rău în asta, ba chiar îl bănui pe anistoricul Aghiuță că le face un ”pustiu” de bine, apar la știri cînd dă peste ele cîte o apocalipsă mică, de vară sau de iarnă, cum devine după anotimp. Deși sînt anunțate pe coduri de culori, urgiile tot pe nepregătite îi iau pe cei mai ”iubiți” dintre pămînteni, ăia cu diverse dregătorii pe mînă. Știristele, la fel, au mari probleme să pronunțe Darabani. Dacă poetul exprimă – cu semnul ”mirării” la finalul versului! – depresia hibernală, ”Ziua ninge, noaptea ninge, dimineata ninge iara!”, lumea de azi plînge (iară) cîteva minute la știri, că nu mai are pîine, după care ”se așterne” (ca omătul, desigur) tăcerea. Iar în loc de mămăligă dă în clocot politica și ministrul (nu i-am reținut numele) vine ”din văzduh” cu elicopterul, ca și ”cumplita iarnă” (tot din văzduh, dar pe cale naturală), să-i vină de hac ăleia cumplite! La ora asta umblă ministrul prin județul Botoșani – tot cu elicopterul – să vadă de sus ceea ce Alecsandri vedea și auzea dintr-o ”sanie ușoară”, nu-i trebuia mai mult. Oricum, dacă în locul ministrului veneau două-trei ”freze”, costa probabil mai puțin decît bîzîitul inuitil al elicopterului. În plus, dispăreau și acei ”fiori de gheața (de) pe ai țării umeri dalbi”. În satul copilăriei mele, cu zăpezi de altădată, cum dădea prima ninsoare și pînă la Paști nu mai vedeam mașini (nu prea vedeam nici vara!), doar sănii și era frumos. Cînd bate un fir de viscol regăsesc prin centrul vechi al Botoșaniului, cît a mai rămas, ceva din aerul tare al acelor vremi. Cîte un curpăn de vie, o arcadă veche cu metalul ruginit îmi lasă privindu-le o impresie de cald, ce urcă tocmai din aburul brumat al copilăriei în bulgărele de zăpadă pe care îl rotunjesc între palme…

(18.12.2012, centrul vechi, Botoșani)