Uneori e bine de știut ce himere, cîtă psihoză, cîți clauni rătăcitori regăsim prin cavernele și spiritul orașului! În materia asta se ocupă, cine altcineva, „agenția de psihanaliză urbană”. Medicamentul e administrat progresiv, fiecăruia după temperament!
Foto 3 octombrie 2015, în așteptarea nopții (în halate) albe la Bruxelles.
De cîțiva ani, la început de octombrie e un fel de nocturnă populară de toamnă. Se va petrece mîine noapte, după un program plin de instalatori și instalații, de proiectanți și proiecții cu lasere… Însă pitorescă rămîne atitudinea dezinhibată a belgianului din stradă, care face din toate un spectacol pentru privitorul exotic. Spiritul acestei stări ușor halucinate e, desigur, ”suprarealist”.
(Sursa imaginilor din 2011, aici)
În expoziţia Simbolismul în Belgia am întâlnit un artist al straniului, Léon Spilliaert, al vertijului luminii întunecate. Lucrările sale sunt, vorbind într-o percepţie extraestetică, printre cele mai greu de privit din expoziţie. Plumburiul e, dincolo de tehnică, o materie terifiantă. Stranietatea sa vine din tensiunea aşteptării, indusă de halucinantă linişte a stării de încremenire.
Léon Spilliaert, Jeune femme sur un tabouret, 1909, medium gouache, watercolor, wax crayon, pastel, wash, 70,3 x 59, 9 cm (colecţie particulară)
Léon Spilliaert,Vertige, 1908, aquarelle, lavis d’ encre de Chine et crayons de couleur sur papier
Léon Spilliaert Plage au clair de lune, 1946, encre, aquarelle et crayon de papier, 50 x 65 cm (colecţie particulară) (sursa)
Există meserii care au o sonoritate a lor, chiar dacă de o atroce monotonie. Cum e sunetul ascuțit al loviturii de ciocan în roata vagonului, într-o ritmică uniformă, două lovituri, aproape una după alta și apoi o pauză, până la următorul clinchet. Gările au o poezie cețoasă, aceeași în pustietatea nopții, aceeași în vacarmul de peste zi.
(Gară, foto D.A., 17.02.2010)
dumitruagachi
Dumitru Agachi's Weblog 