Tag Archive: ninsoare


Multe găsim la vizionarul Folon. Omul-pasăre, atăt de rar întîlnit pe pămînt, își plimbă disperarea mută. În viziunea artistului, acest om frumos și stingher traversează singur un peisaj terestru în care nu mai e nimic. Sugestia unor zăpezi atrofiante, cum sînt cele tocmai (20 și 21.04.2017) căzute peste Europa, e surprinzătoare…

”22|04 – Journée internationale de la Terre nourricière
Folon saisit régulièrement son pinceau afin de soutenir les causes écologiques. Au-delà de l’aide qu’il apporte aux défenseurs de l’environnement en leur procurant une visibilité, son amour et son respect pour la nature se ressentent tout autant dans la plupart de ses œuvres. L’arbre, l’oiseau, la Terre, autant de thèmes récurrents auxquels l’artiste tente de nous sensibiliser pour éveiller en nous le désir de les préserver.” (text și imagine preluate de pe pagina de faceboook a Fundatiei Folon, Bruxelles)

ulian-mar-inflorit

Așteptam prima zăpadă imaginîndu-mi că sînt răpit de viscol într-un ținut fantast, în care brazii ninși erau eroii mei… Apoi, prin ianuarie, după sărbători, credeam că mă pot trezi găsind toți copacii înfloriți. Colindele toate vorbeau de flori de măr! Îmi părea cât se poate de simplu, zăpada avea, așa cum îi vedeam eu rostul (pe lume), teribila forță de a se preface într-o noapte geroasă în albul florilor din livadă… De cîteva ori s-a și întîmplat în ograda copilăriei mele. Eram mai tot timpul prea nerăbdător și bunica îmi spunea că mai e de așteptat pînă la florile calde, ea avea un anotimp al ei, compozit, pe care-l numea fe-mart, în care se petrecea miracolul. Tîrziu aveam să regăsesc la Vasile Doru Ulian copacul zăpezii calde, înflorite….

(Pictură de Vasile Doru Ulian, u.p., Măr înflorit)

Voal

Ninsoare suprarealistă se ridică altundeva
și cade din senin la Bruxelles… Alb și negru
tăia girueta lui Calder în mătasea in care hiberna un domn cu melon.

(Foto D. Agachi, Bruxelles, 3.02.2012)

Prima ninsoare m-a găsit în livada Laurianului.
Se lipeau aducerile-aminte, fulgi răsfirați albi, moi,
purificați, de fapt rotitori ca o reîntoarcere. Printre fulgi zburau
pauze și bulgări tari de omăt proaspăt și se auzeau vocile… Ale lor,
ale noastre înzăpezite demult,
dezghețate uneori gîndurile tresar cuibărite
printre ramurile merilor
negre
un măr răscopt lucește încă, aurul lui îmi vorbea. Mă priveam
în joaca lor, într-un Laurian al sufletului. Merii
stau printre elevii grabiți, le spun că nu e firesc să fii atît de grăbit
cu tine însuți dar ei nu mă ascultă, nu am auzit nici noi cîndva cînd ei au vorbit.
Vechiul palat se plimbă printre chiote pe strada largă spre piață,
lăsă un gol pe deal și pleacă
spre mai toate casele din oraș și mai tîrziu în lumea largă,
amintirile s-au reclădit într-o adiere și locul e iarăși plin. Nici nu ar observa oarecine…
în locul zidurilor au rămas merele. Ușile clănțăne la fel de grăbit în pauze și doar foșnesc
ușor atinse de un fel de dor în lungile vacanțe.

(Foto D. Agachi, Livada Laurianului, Botoșani, 20.12.2011)

(Foto D. Agachi, 3.12.2010)

Între multele lungi zile cenuşii, undeva în Belgia a dat un senin de câteva ore, nici prea intens, nici prea aspru… După care griul a fost tras la loc, ca o draperie groasă.

În faţa acelui desiş, pe care îl priveam, străbătut de lumina amplificată până la rezonanţă de un nucleu galben, am avut intensa impresie că revăd ceva camuflat în memoria sufletului, mai degrabă… Sigur, toate crengăriile sunt la fel şi orice sihlă bătută de promoroacă, într-o zi senină pare nepământeană… Mai târziu, acasă, mi-am amintit de „paralela” contemplației mele şi am căutat „hăţişul” lui Pollock. Pânzele cu pictura dezlănţuită a lui Pollock trimit oricum la un hăţiş… Eu îmi amintisem unul anume, înzăpezit, în care juca lumina… Hăţişul unui crâng, în starea lui de haos e un model de ordine, spre lumină…

Jackson Pollock, Number 1, 1948 (sursa imaginii)