Tag Archive: Muzeul Magritte



(Spre atelier)

La Bruxelles sînt două muzee dedicate suprarealistului Magritte. Deosebiri (reale): unul e de stat, e un muzeu interactiv și imaginativ al operei, plasat în centrul orașului. Celălalt a fost înființat de un colecționar, e, prin urmare, privat. Colecționarul a avut ideea de a (re)găsi, ca un detectiv, o bună bucată din viața reală a pictorului petrecută la Bruxelles. A adunat scrisori, documente, pașaportul, aparatele de filmat și mașinăriile de montaj ale lui Magritte, zurgălăi și ceasuri, multe dintre obiecte chiar de la Georgette, soția artistului. După care a cumpărat casa și a restaurat, pe baza fotografiilor, apartamentul în care suprarealistul practician și teoretician a stat cu chirie vreo 24 de ani (Rue Esseghem, 135). Magritte a fost un chiriaș consecvent, încît jumătate dintre tablourile sale au fost pictate acolo. Fotografiindu-și opera, a ”prins” și multe dintre unghiurile casei. Casa era, pe vremea pictorului, locuită de 3 familii, soții Magritte au stat la parter. Debușeul artistic a fost mica grădină cu atelierul situat la capătul unei cărărui de cîțiva metri. Încă o probă că imboldul artei e geniul dar și un minim confort! Umblînd prin casă, m-a frapat aceeași impresie mereu repetată: universul pictural al lui Magritte e umplut și cu substanța acelei case (obișnuite) din Bruxelles, transfigurată însă, prin urmare ”suprareală”…

De la realitate la suprarealism…

Magritte_la_duree_poignardee

 

(Foto, 29 mai 2014, casa-muzeu Magritte din Jette, Bruxelles; reproducerea este după La Durée poignardée, 1938, sursa)

 

 

Fête de l’Iris – sărbătoarea de la Bruxelles din 11 mai 2014 – a fost una ludică. Părea o joacă imaginată, pe alocuri, prin reflexe suprarealiste ițite din gena locului. Altfel, axele imaginare au fost cele din anii trecuți: prințese gigantești dar pastrîndu-și grația, clauni, ”instalații” stradale. Deși realista in sine, metarealitatea unei astfel de ”instalări” s-a conturat în fața muzeului Magritte: canapele roase după ani de folosire, scoase de prin taverne istorice ori saloane de case au fost aduse în stradă pentru un moment de convivialitate sau doar de visare a oricui s-o fi nimerind! E un fel de ospitalitea în asta, nu credeți?

(Foto, Fête de l’Iris Bruxelles, 11 mai 2014)

Discuția intimă cu doamna în negru se va produce undeva, cîndva, suprarealist vorbind nu te poți sustrage…

Uneori speranța ca un balon colorat adaugă negrului impenetrabil, care te răpește, un strop de ceva, poate de umor, ca o ușurare…

(Foto D. Agachi la un hapenning de inspirație magrittiană în preajma Muzeului Magritte, prilejuit de ”Fête de l’Iris”, 6.05.2012, Bruxelles)

De 9 mai defilările arată foarte diferit… Unele sunt cât se poate de realiste, altele sunt o fisură în real altele de-a dreptul supra-realiste. La Bruxelles de 8 şi 9 mai e sărbătoarea oraşului, Fête de l’Iris. Pe ceea ce se numeşte Mont des Arts, marcat de Muzeul Magritte, de superba creaţie Art Nouveau, clădirea Old England, de o sculptură dinamică a lui Calder (numai 3 repere dintre multele edificii culturale) câteva trupe, de teatru şi de circ, au pus în mişcare un melanj suprarealist. Un citat de aici: „Performance : Magritte’s hors cadre – Cie Lune et l’Autre. Performance déambulatoire et surréalisme en chaîne. Création Dessous l’œil clos de Lune et l’autre. Une pluie de Magrittiens débarquent et déambulent sur le parcours de l’Iris. Cette démultiplication frappée de noir et coiffée d’un chapeau boule de billard n°8, ces êtres aux mœurs parapluiesques étranges font promenade royale. Défiant la troisième dimension, ils glanent comme si le temps n’avait plus d’emprise sur leur existence : chats perchés et chants dada, comportements étonnants ou gesticulations anodines, fresques vivantes et intrusions urbaines. Par pur plaisir pour un joli coup de canne en hommage au Maître René ! Une cinquantaine de personnages aux attributs de Magritte (chapeaux melons, costumes et parapluies noirs) arpenteront les rues, réunis par une chorégraphie à effets de chœur. Leurs actions sont directement inspirées des photographies surréalistes des années 20’ et 30’, alliant déplacements étranges et tableaux vivants, chants et slogans dada, ralliements boules et chat perché, actions anodines répétées… Ce chœur surréaliste s’intègre directement à l’architecture urbaine, profitant des murs, renfoncements, fenêtres, escaliers pour créer cette performance déambulatoire.”

Muzeul Magritte e unul integrator al unei lumi: artist – timp (al ideilor, vietii si operei) – opera. Tehnic vorbind, e un spectacol de proiectii, lumina, ambient. Tematic e un tunel al timpului magrittian, spatiile interioare fiind in culori foarte inchise, negru, gri-negru, albastru-negru, tunel care pune in relatie opera cu felul de a fi exuberant al artistului (un suprarealist !) eshibat in frazele, fotografiile, filmele sale… La intrare se produce un prim contact emblematic: un panou intens luminat din interior, ca un felinar oriental, spre a potenta translucidul hirtiei, reproduce pagina lui Magritte Les Mots et les Images (1929, encre de Chine sur papier, 27,5 x 21,2 cm), pagina publicata in Révolution surréaliste, n° 12 din 15.12.1929). Muzeul tocmai asta faciliteaza,  dialogul cu opera prin dialogul ideilor, frazele lui Magritte find plasate pe pereti cu o scriitura de caligraf (e, poate, o legatura suprarealista, pina la postmoderna, peste timp, cu stiinta pictorilor medievali, la care scriitura avea deosebite valente picturale). Scriitura artistului face dovada unui ginditor profund al relatiei cu lumea prin cuvint-arta-imagine. Spre exemplu: Arta picturii e o arta a gindirii…, Toate operele mele sunt insuflate de sentimentul certitudinii ca noi apartinem unui univers enigmatic

 

(Impresii  vizitind ieri seara (2.12) recentul inaugurat (2.06.2009) <em>Museé Magritte</em> din Bruxelles; primele 2 fotografii îmi aparțin, D.A.)