Tag Archive: miscare


Orașul, în special, scările, uneori, împart cotidianul între subterane și cer. Sînt antrenamentul nostru zilnic într-o lume în care ascensiunea sfărșește iremediabil în punctul cunoscut. Urbane prin excelență, scările nu oferă nici o derogare… (foto în Bruxelles, scările din preajma BOZAR)

Tînăr exersînd pe scări (21 iulie 2016)
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Shame!

Pare-se, civismul dă pe dinafară din laptopuri. Pasul de la „virtualitate la realitate”, unul mare, a fost făcut de ”mișcarea Shame”. Un pas făcut nu pe lună ci la Bruxelles, în după amiaza zilei de 23 ianuarie 2011. Poate fi o zi istorică. Dacă mămăliga e răbdătoare, scoicile și celebrii ”frites” se dedau la manifestaţiuni. Cu totul special în cele întâmplate, e faptul că marșul a fost pus în mișcare prin rețele sociale de pe internet, mai concret se vorbeşte de face book. Inițiatorii sunt 5 studenți la VUB, iar mișcarea lor a scos pe bulevarde 35000 de plimbăreți. Nu motivele importă, țin de patria lor, de îngrijorările lor, de secăturile lor, pe care au dreptul să le sancționeze! Important e că spiritul civic în act repune lumea în ordine (și în „mişcare”) şi că el se folosește de orice mediu care îi poate facilita exprimarea și ieșirea în stradă… Sociologii au o problemă cînd tiparele nu se mai potrivesc, nu se disting tabere, politicieni și sindicate. Si, poate cel mai intersant de observat e faptul că plimbăreții erau de toate vîrstele!
Notă: semnalul meu încearcă să compenseze prea puțin din opacitatea presei din România!

Sufrageria de la serele regale din Laeken (Serre Salle à manger), un veritabil salon sub sticlă pe osatura zveltă de oţel, e locul unui bal mai puţin obişnuit. O instalaţie plastică, operă a artistului Alexandre Dang, produce mişcarea indefinit multiplicată, ca într-un lan. Suportul plastic este myosotis, floarea de „nu-mă-uita” iar autorul şi-a denumit lucrarea „câmp de myosotis-solare-dansante”! Prima impresie a fost foarte ludică, apoi, chiar până a ajunge să citesc panoul cu explicaţii, nelinişte, tristeţe şi întrebări i-au luat locul…

Selecţia zilei: Cu valsul lor se închidea balul, erau un lan albastru şi-o înserare alburie.

Imaginile nu se vor nicidecum o reclama. Şi nu mă fascinează deloc maşinăriile. Le şi ignor. Sunt răul necesar. Dar astăzi pe la amiază, exact ignorându-le şi privind oarecum peste ele, le-am perceput extravizual mişcându-se într-un balet de roboţi, în „câmpul muncii”, să-i zic. „Coloana sonoră” le-a făcut să-mi fie vizibile, un zumzăit de bondari calmi. Fără nici o stridenţă, pe fond sonor de păsări extaziate în amiaza de primăvară. Din groapa în care lucrau, excavatoarele se auzeau departe. La început am privit scena doar inginereşte, dacă este sau nu un proces bine articulat. Nu întotdeauna e perceptibil spectacolul conţinut în ceea ce se întâmplă în mod obişnuit, sau în ceea ce facem, el devine vizibil doar atunci când ochiul unui fotograf, al unui „regizor” de imagine, aranjează o „punere în scenă”… Apoi am devenit mai atent, de ce nu, baletul era jucat sub ochii mei, ca şi ai celorlaţi, câţi or fi înţeles să privească, părea tern, cotidian, obişnuit, o „scenă de lucru”, ce poate să aibă spiritual în el ? Nimic în ceea ce se vede pur şi simplu şi totuşi destule.

108_3561108_3563108_3566108_3567108_3569