Trenul cu lapte

Dimineaţa devreme a urcat în tren mirosul de lapte. Discret și cu abonament la CFR, deși nu-l controlează nimeni…… Avea 80 și ceva de ani, aproximările spun mai mult decît statistica. Au fost destui atîția ani, mai ales după chimicalele astea…

(În trenul spre Botoșani, 30.07.2013 – chip bătrîn în lumina de la ora 7 dimineața)

Publicitate

Haturi, miriște și pleavă (între cer și pămînt)

Uneori se întîmplă să dau peste o pustietate oarecare și mă iscodesc, vorba vine, arhetipal: ce ar mai putea însemna acum ritmurile unor haturi, miriște și pleavă jilave pe un ogor? Moliciunea tactilă a paielor strivite la treieriș, dar mai ales mirosul lor uscat și reavăn totodată, mi-au rămas din vacanțele cu picioarele goale, cînd mă gîndeam că abia secerișul de august fiind, pînă urma să vină școala era (posibilă) o eternitate.

Mi-am amintit inimile de pămînt ale lui Ion Nicodim.

(Foto D. Agachi, undeva lîngă Liège, 7.08.2012)

Arta ciocolatei…

Aș spune ghiduș că ”înglobează” toate celelalte arte, literatură, muzică, pictură și cîte or mai fi, în plus are avantajul de a fi în priză directă cu mirosurile, gusturile și chiar scrîșnetul dulceții dure între dinți. Un tablou abia terminat miroase a ulei rînced, îmbibat de chimicale, dacă e vechi mirosul e uscat ca al unei mumii. Cînd te apropii însă de o pic(ă)tură de ciocolată, parfumurile sînt de lavandă, ghimber, scorțișoară și cîte și mai cîte scorneli. Într-un palat exotic din Anvers, mirosul amestecat al ciocolatei plutește peste lumina filtrată de cristale sunătoare și tonuri verzui, pe care le împrăștie pereții tapetați cu picturi murale. Palatul e acum doar unul gastronomic, într-o haină rafinat croită. Ieși din el ținînd minte parfumuri vîscoase de unt topit…

Laboratorul de ciocolată din Palais du Meir, Anvers:

(Foto D. Agachi, iulie-august 2012, Anvers)