Tag Archive: meditatie


Într-un moment terapeutic m-am uitat îndelung, ca prostul, în valurile mării și-am văzut că sînt frumoase. După aceea am umblat prin Ostende căutînd ”casa Ensor”. Știam că o să-mi expun iarăși ochii (minții), proaspăt goliți în valuri, la umanul cel mai hîd și carnavalesc al măștilor pe care le purtăm. La parterul casei e buticul cu suveniruri pe care Ensor l-a închis după ce s-a mutat acolo (1917), dar l-a lăsat așa cum îl știa, adunătură de măști și ciudățenii marine. Printre rafturile vechi m-a fascinat o dioramă meșterită pe la începutul secolului trecut de un artizan local necunoscut. Poate eu însumi dacă aș fi trăit într-o altă epură, poate dacă aș fi fost un oarecare turist, aș fi rîs de acele ”sirene” bizare care mișună prin coșmaruri. S-a nimerit să le privesc în același timp cu un flamand cam de o vîrstă cu mine. Pe el creaturile îl amuzau, eu aveam ”mintea” din nou în imersie, ”sirenele” urlîndu-mi ”democratic” printre dinții ascuțiți…  Plonjasem în adîncimile umanului și m-a luat cu amețeli.

(Foto D. Agachi, 12.07.2012, detaliu, dioramă aflată în casa în care a locuit pictorul James Ensor”, Ostende)

Reclame

În visul înserării trec toate, şi toate sunt un vis

Visul… e un haiku imperfect, lipsindu-i ultima silabă…

Haiku-imagini din Bruxelles, Avenue Emile Max,  în marginea înserării lui 4 mai. (Foto D. Agachi)

Când văd un pridvor ritmat de coloane, în suflet mi se reface o involuntară şi puternică legătură cu impresiile lăsate de coloanele lui Bernea, pe care am avut şansa să le văd la Ipoteşti, cândva. Ieri mi-am luat un răgaz şi priveam, în lumina filtrată printre frunze galbene, grădina ca un decupaj în istorie a Mănăstirii Golia din Iaşi. Pe o latură a ei se găseşte o casă medievală, una dintre puţinele autentice care s-au păstrat şi nu vorbesc numai de Iaşi. Are faţade brute din piatră, însă la intrare 4 coloane dau locului prestanţă şi echilibru. Coloanele sunt din piatră, cu o bine proporţionată bază prismatică. Vegetalul discret al capitelurilor adaugă coloanelor, deşi nu prea înalte, eleganţă. Văzusem echilibrul acesta dintre masiv şi arc, dintre plin şi gol şi la câteva dintre coloane la Horia Bernea, mai ales cele din interioare de biserici. Chilia coloanelor de la Golia e legată, prin tradiţie, de numele lui Ion Creangă care  locuit acolo vreme de 5 ani (1866 – 1871). Obloanele cu încuietori ca nişte cleşti desfăcuţi de tortură şi balamale grele, din fier forjat, dau zidurilor o patină stranie…

108_7428a

108_7439

108_7425

108_7437a

Astfel de ieşiri pe blog nu sunt printre cele pe care le consider izbutite. Latura lor prea personală mă face să ezit să le public. Sunt pagini de jurnal de o intensă intimitate sufletească. Pe cine şi ce ar putea interesa la citirea acestor rânduri ? Poate ceea ce gândul meu iscodea într-o clipă de meditaţie. Poate doar faptul că textul acesta îmi pare a fi în contradictoriu cu precedentul. Simţeam nevoia să contrazic impresia de mortificare urbană simţită în urmă cu câteva zile, să-mi găsesc argumente sufleteşti. Astăzi, în drum spre un loc din nord, satul în care locuiesc părinţii mei, nu conduceam eu… Priveam lanurile şi lizierele, pajiştile şi fâneţele coapte în toiul verii, la sfârşitul lui iulie… E un relief cu dealuri scunde şi fâneţe cu iarbă înaltă. Iarba înflorită şi coaptă, într-o policromie grizonantă, atinge înălţimea arbuştilor. Frunzarele de lozii abia se mai văd. Lumina nu mai pare clară. Din spaţiul şoselei pe care nu o mai percepeam, mi-a venit un gând: de ce oare se crede mereu, şi instituţiile credinţei acreditează fără alternativă, că spaţiul paradiziac ar fi altundeva ? Am avut revelaţia unei erezii, aceea de a nu se da atenţia cuvenită frumuseţii în care ne situăm. Mi-am adus aminte mirarea Meşterului Manole al lui Blaga, „Doamne, ce frumuseţe-i aici şi ce singurătate e-n noi!” Nu ştiu dacă, reproducându-l din memorie, citatul e corect, am ezitat gândind şi la sintagma… „şi ce deşertăciune e-n noi…” Ce frumuseţe-i aici, gândeam, privind zarea luminii de iulie la amiază. Cine poate nega că un lan de grâu răscopt, cu spicele de un galben-arămiu, foşnitor, aspru ca o perie, împrospătat de albăstrele, nu e un decupaj din starea paradisiacă ? Şi câte alte decupaje se pot vedea! Atâtea câte au încăput în toată pictura lumii şi în toate fotografiile…

P7267255a

Prin urmare, oare de ce aş aspira la alt spaţiu intangibil numindu-l rai. De altfel, în scenele escatologice din pictura exterioară a bisericilor sau aflate în pridvoarele lor, raiul nu e altceva decât un spaţiu cu lumină pură, redat doar prin albul varului, fără nici un alt inutil pigment. Pe acea pată de mică întindere în comparaţie cu ansamblul scenei Înfricoşatei Judecăţi, sunt pictaţi câţiva arbori paradisiaci, de o alcătuire care exprimă perfecţiunea viziunii zugravului şi a bisericii în genere… Astăzi priveam detaliile raiului din jurul şi de sub picioarele mele într-o fâneaţa care se cufunda în cer. Ca un stâlp stăteam în soare.

Ploaia onirică (9.02.09)

Ploaia de februarie rece şi torenţială are o frumuseţe specială, de bici. Nu-mi amintesc o iarnă în care să fi plouat în felul acesta, ca o scenografie neconvingătoare. Suflul ploii îmi dădea fiori. Merită, mi-am zis, să mă plimb prin şuvoaiele ca de pe alte continente, sau ca şi cum ar lovi în largul mării… Strângeam în jurul gâtului gulerul îmbibat. Şapca avea mirosul acela de pământ primăvăratec, mustit.

108_0762a

Am continuat şi astăzi să privesc oraşul pe o străduţă din Sărărie. Cu toată cernerea, lumina e undeva sus, Iaşul nu e înnegurat. Văruiala udă adaugă şarm unor scorojiri altfel inexpresive. Din cărămida spălată curg efecte de machiaj sângeriu, decrepit, de clovn căzut în picoteală, pe care nu aş fi vrut să-l trezesc. Adulţi nu se vedeau.

108_0763b

O umbrelă aştepta pe trotuar. Avea ceva din solemnitatea unui accent de roşu fov suprarealist. Doar cete de elevi se bălăceau printre şuvoaie, zoriţi de câte o voce sonoră, să intre mai repede în casă, să nu mai stea în ploaie cu virozele astea… Un copil s-a desprins de grup. Dă din mână a lehamete, ca un cunoscător al lumii… Uşa s-a închis în urma lui şi liota de chicote s-a pierdut după o altă curte…

108_0775b

(Fotografii D.A., 9.01.09)