Tag Archive: Mar


Am găsit un pui de măr printre coloane de piatră modelate cu eleganța Art Nouveau. E urbanizat. Înflorește în captivitatea unui cufăr, soarele atingîndu-l cîteva clipe prin fisura de cer urban. Își sprijină un ram tînăr de cedează trecerea, strigătul mut al florilor asmuțind un bondar!

Înger

Un Gepetto belgian
A cioplit penajul cînd noaptea de bronz
Nu s-a clintit din țărînă

(Foto 6.05.2013, măr înflorit, Bruxelles)

ulian-mar-inflorit

Așteptam prima zăpadă imaginîndu-mi că sînt răpit de viscol într-un ținut fantast, în care brazii ninși erau eroii mei… Apoi, prin ianuarie, după sărbători, credeam că mă pot trezi găsind toți copacii înfloriți. Colindele toate vorbeau de flori de măr! Îmi părea cât se poate de simplu, zăpada avea, așa cum îi vedeam eu rostul (pe lume), teribila forță de a se preface într-o noapte geroasă în albul florilor din livadă… De cîteva ori s-a și întîmplat în ograda copilăriei mele. Eram mai tot timpul prea nerăbdător și bunica îmi spunea că mai e de așteptat pînă la florile calde, ea avea un anotimp al ei, compozit, pe care-l numea fe-mart, în care se petrecea miracolul. Tîrziu aveam să regăsesc la Vasile Doru Ulian copacul zăpezii calde, înflorite….

(Pictură de Vasile Doru Ulian, u.p., Măr înflorit)

Prima ninsoare m-a găsit în livada Laurianului.
Se lipeau aducerile-aminte, fulgi răsfirați albi, moi,
purificați, de fapt rotitori ca o reîntoarcere. Printre fulgi zburau
pauze și bulgări tari de omăt proaspăt și se auzeau vocile… Ale lor,
ale noastre înzăpezite demult,
dezghețate uneori gîndurile tresar cuibărite
printre ramurile merilor
negre
un măr răscopt lucește încă, aurul lui îmi vorbea. Mă priveam
în joaca lor, într-un Laurian al sufletului. Merii
stau printre elevii grabiți, le spun că nu e firesc să fii atît de grăbit
cu tine însuți dar ei nu mă ascultă, nu am auzit nici noi cîndva cînd ei au vorbit.
Vechiul palat se plimbă printre chiote pe strada largă spre piață,
lăsă un gol pe deal și pleacă
spre mai toate casele din oraș și mai tîrziu în lumea largă,
amintirile s-au reclădit într-o adiere și locul e iarăși plin. Nici nu ar observa oarecine…
în locul zidurilor au rămas merele. Ușile clănțăne la fel de grăbit în pauze și doar foșnesc
ușor atinse de un fel de dor în lungile vacanțe.

(Foto D. Agachi, Livada Laurianului, Botoșani, 20.12.2011)

Așteptam prima zăpadă imaginându-mi ograda transformată într-un ținut fabulos, în care brazii ninși erau eroii mei… Apoi, prin ianuarie, după sarbatori, credeam, în imaginația de copil, că mă pot trezi găsind toți copacii înfloriți. Îmi părea cât se poate de simplu, zăpada avea, așa cum îi vedeam eu rostul (pe lume), capacitatea sublimă de a înflori, ca totul să treacă într-o noapte de la albul zapezii la albul florilor din livadă… copilul era mai tot timpul prea nerăbdător ! De câteva ori s-a petrecut asta, în ograda încă potopită de zăpadă, de ramura fiecărui pomișor, ca și la mâna mea, erau prinse șnururi de culoarea pură a mătăsii strălucitoare ca sideful, alb și roșu… Bunica mea îmi spunea însă că mai aveam de așteptat până la florile calde, ea avea un anotimp al ei, compozit, pe care-l numea fe-mart și în care mă regăseam cu adevărat odată cu mărțișoarele atât de fine, lucrate de ea și de mama, pe care însă nu le-am văzut niciodată când și cum le făceau… Aveam să înțeleg mai târziu că pictorii au capacitatea stranie de a picta himerele copilăriei, când am găsit anul trecut, în expoziția lui Vasile Doru Ulian, copacul zăpezii calde, înflorite. Îl ofer și eu, mărțișor frumos meșteșugit, domnișoarelor și doamnelor: Andra Agachi, Elena Agachi, Belle de Jour, inimii care se dăruie, celei întâlnite la ora 25 trecute-fix, către cea pentru care totul e verde, celei care caută prin galerii dosarele X ale picturii, Ștefanei Sava, ale cărei fotografii mi-au amintit despre zăpezile copilăriei, dar și domnișoarelor și doamnelor care vor fi zăbovit episodic pe aici.

Vasile Doru Ulian, Măr înflorit, u.p., 610 x 660 mm, 2006.