Tag Archive: maison


Cumva, în lipsa unei noțiuni similare în limba română, despre ”hôtel de maître” am putea spune că era casa impozantă, în fine, luxoasă, a unei persoane cu notorietate și care, în plus, avea atîta avere cît să și-o poată permite. După 1894, arhitectul Victor Horta proiectează astfel de veritabile palate urbane la Bruxelles, care fac notă aparte, prin eleganța detaliilor, între alte case de aceeași mărime. Deși sofisticate, detaliile lui Horta se eliberaseră prin Art Nouveau de barocul floral al epocii! Una dintre casele mai puțin cunoscute, proiectate de Horta, e ”l’Hôtel Winssinger”, construită între 1894 și 1897. Arhitectul construia în acei ani casele lui Solvay (1894 -1898) și Van Eetvelde (1895-1897), ambele aflate acum în patrimoniul mondial UNESCO. Fără a avea grația arhitecturală ale celor 2 case amintite, detaliile ”tip” se regăsesc, ca întreaga viziune a lui Horta, pe fațada ceva mai robustă (și parcă mai puțin elegantă) a casei inginerului Camille Winssinger. După mai bine de 30 de ani, în 1929, casa a fost transformată de însuși Horta. Wikipedia spune că a fost modificată și fațada, deși impresia mea e că foarte puțin, ea păstrîndu-și accentele Art Nouveau, în anii în care Horta trecuse cu armele arhitecturii la un Art Deco explicit.. (Bruxelles, foto 6.07.2014)

0410w

Raportată la ansamblul operei lui Van Eyck, la sublimul rafinament cromatic al artistului, icoana pe lemn a Sainte Barbe (Sfînta Barbara / Varvara), pictată la 1437, e cu totul singulară. Nu faptul că e miniaturală, de doar 18 cm lățime și 31 cm înălțime, cît o foaie A4 (21 cm x 29,7 cm), o face deosebită. Atît de aparte e acel tablou, încît vreme de 500 de ani comentatorii artei l-au ”văzut” doar ca simplu desen pregătitor, un fel de pictură neterminată (pentru penelul ”mecanic”)… Estetic însă, tabloul este desăvîrșit în modernitatea pe care o conține. Cromatica (monotonă) urcă gradual, de la albul primei jumătăți a planului apropiat, în care este situată sfînta în liniștea ei ruptă de lume, la un cromatism stins al planului îndepărtat. (Povestea e cunoscută: fiind frumoasă, tătăl sfintei a închis-o într-un turn, unde s-a și convertit). În dimensiunea simbolică a icoanei, claustrarea în turn este însă abolită, sfînta stînd liberă și tăcută în fața turnului, citind scriptura. Abstragerea e prin sfințenie, nu prin închidere. Turnul e înălțat de meșteri în spatele sfintei, cum însăși biserica s-a înălțat. Zidurile nu mai închid ci simbolizează, se înalță și eliberează. La baza turnului e multă forfotă, e o muncă atroce, iar în depărtare se profilează un peisaj ordonat, cu șiruri de copaci în lungul unor cîmpuri, pînă la marginea cetății, cum or fi fost țările pe atunci. (Pentru situare în timp, la 1437 episcopul Siluan făcea la Mănăstirea Neamț celebrul epitaf…)

Van Eyck, Sainte Barbe, 1437, ulei pe lemn. Reproducere pe site-ul Maison Rockox, Anvers; opera aparține Musées Royaux des Beaux-Arts, Anvers.