Tag Archive: Magritte


DSCN2792w

Pe un perete în fața primăriei din Jette (o comună din Bruxelles) e pictat artistul în maniera favorită a belgienilor, cea a benzilor desenate și în simbolica plutirii ascendente, amintind de Magritte. Plutesc vertical condeie cu penițe aurite, pe un cer albastru și senin. Seninătatea e pur imaginară, lumea e altfel… Pe o bancă plasată discret într-un colț al compoziției și aproape de privitor se întîmplă o întîlnire relaxată între artist, scriitor, desenator, caligraf sau ce o fi și prietenii siamezi care-i ascultă cu vădită atenție povestea… Își povestesc cîte și mai cîte, însă pacea momentului e seducătoare. Privind acea scenă doar mă gîndeam la intimitatea dintre ”partenerul” de lume al artistului, penița, penelul, dalta, ecranul sau orice ar fi și timpul din care el se extrage, cel al violențelor, al subumanului al atrocității…
(Foto 16.07.2016, în Place Cardinal Mercier, Jette, Bruxelles).

DSCN2793w

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
(Dimineața ca în pictura belgianului Delvaux.)

Așa se întîmplă în fiecare an. Vine pe nerăsuflate. Lipsa de suflu și de atenție e a mea, desigur. Ea vine, doar că e mai tărzie, uneori. O văd, da, e aici, e primăvara ca o pictură însorită. O descopăr într-o dimineață, dintr-o dată, întreagă, nu reușesc sa-i prind evoluția de la muguri la corole.
La Bruxelles e o dimineață însorită ca o pictură a lui Delvaux, Magritte sau Pollock (Foto,26.03.2016,Bruxelles)…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
(Primăvara ca în pictura belgianului Magritte, disimulată printre ferestrele și zidurile citadine…)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
(Lumina ca în pictura lui Pollock.)

12814287_953693974713671_7615481129609426332_n

În 1962 Magritte pictează o pînză mai degrabă simbolică, însemnînd că suprarealismul în manieră se rarefiase. Mărul cu melon, care-i ținuse loc de autoportret (disimulat în simplitatea primară a compoziției) devine un volum perfect imponderabil într-un spațiu amintind undele apei abea atinsă de vînt… În acea plutire, mărul poartă o masă redată cu lumina și geometria ei elementară. Nu e nimic așezat pe fața de masă albă, pictura s-a purificat și surprinde în esență doar ”realități frumoase”.
(Magritte, Les belles réalités, 1962)

Clive Barker, sculptorul, a creat din bronz patinat negru un portret (robot și) simbolic al lui Magritte. Cine face legătura între acel Crai Nou șlefuit, care-i stă pe melon ca o pană (la palărie) și imaginația inocentă a suprarealistului ajunge la esențial…

Clive_Barker_

(Clive Barker: Magritte’s hat, 2008; sursa foto, facebook, pagina ”La Révolution surréaliste”)

Remedios_Varo_Insomnia_1947

”Insomnia” pictată de Remedios Varo (1947) e cumva diferită de ceea ce a creat îndeobște artista spaniolă. Dacă nu ar fi zborul tremurat al furnicilor înaripate, zbor ce rupe ludic halucinația pe care ansamblul picturii o produce, poți crede, înșelător, că e o pictură a lui Magritte, cu interiorul brun, fără decor, în care lemnul (final) e dominant. Ca și în ”The magnifying glass” magrittiană, în centrul tabloului regăsim întunericul. La Remedios Varo, spre întuneric dă o ușă larg deschisă și un culoar labirintic. Însă spre deosebire de tabloul lui Magritte, unde nimic nu ne atrage în dreptunghiul negru profilat pe cer, pictorița a pus pe culoar perechi de ochi ficși, cărora nu le putem rezista. Păzitori ai deschiderilor, ei ne călăuzesc seducător spre nicăieri, pe un drum lung și întortocheat… Înțelegi că dincolo de ochii care tocmai te întîmpină sînt mereu alții!