Ca într-un film psihedelic, atracția acestui Crăciun, aflată în careul de piatră galbenă al primăriei din Bruxelles e globul lunii. Mulți încercă selfie-ul cariatidă, cîțiva romantici desenează orbite circulare în jurul ei…
Lîngă înaltul turn din Bruges am băut vin fiert, parcă din alte vremi, încălzindu-mi respirația la aburi și arome de scorțișoară și cuișoare. Umblam pe o lună plină care lumina palid niște nouri și mă cufundam în pictura lui Spilliaert. Am nimerit pe straduțe luminate gălbui, pe care se auzea clap-clap trapul cailor de la trăsuri trecînd nici la pas dar nici în viteză, ca intr-o halucinație. Pe canale stătute luneca lebăda nopții: atmosferă!
Într-o seară de iunie
Îmi spuneai că verdele abia ieşit
Din primăvară va sîngera
Sub vîntul secerişului
Luna se cufunda în autostradă, prin întunericul curgînd din asfalt
« Luna umbrei, umbra lunei
Se amestec, se-nfășoară. »
Vorbeai
Să ne vedem sufletele era ultima dorinţă
În acea spaimă de noi înşine
« Înfășat în întuneric,
Eu nu văd, nu aud șoapte. »
Atunci am căutat spre tine întrebîndu-te
Cum se mai pot încălzi mîinile unele în altele ?
Florile lunii aşteptau reci să le găsim astrul….
(Citate: M. Eminescu, Luna iese dintre codri, text aici. Imaginea: reproducere după Léon Spilliaert, Clair de lune et lumières, vers. 1909, sursa)
În expoziţia Simbolismul în Belgia am întâlnit un artist al straniului, Léon Spilliaert, al vertijului luminii întunecate. Lucrările sale sunt, vorbind într-o percepţie extraestetică, printre cele mai greu de privit din expoziţie. Plumburiul e, dincolo de tehnică, o materie terifiantă. Stranietatea sa vine din tensiunea aşteptării, indusă de halucinantă linişte a stării de încremenire.
Léon Spilliaert, Jeune femme sur un tabouret, 1909, medium gouache, watercolor, wax crayon, pastel, wash, 70,3 x 59, 9 cm (colecţie particulară)
Léon Spilliaert,Vertige, 1908, aquarelle, lavis d’ encre de Chine et crayons de couleur sur papier
Léon Spilliaert Plage au clair de lune, 1946, encre, aquarelle et crayon de papier, 50 x 65 cm (colecţie particulară) (sursa)
Pe la 3 şi jumătate după amiază oraşul era însorit primăvăratic. Aşa părea, sub lumina soarelui şi lunii.
Umblam prin bucata de oraş luminată de lună, căutându-i cu privirea, ca şi ieri, peticele frumoase. Dacă îl priveşti atent, oraşul se colorează. Printr-o uşă de biserică din Iaşi pot spune că se vedea o pânză de Magritte. Dincolo de norii săi nu am avut acces.
Pe lângă Biserica Armeană l-am întâlnit pe Sorin Otînjac. El a rămas în faţa uşii unei case vechi. Nu am mers mai departe cu regizarea suprarealistă. Am vorbit despre oraş, vede şi el că e tot mai lipsit de priviri.
Când îl pictează, oraşul e înghiţit de sângeriu. Spirit ludic, Sorin Otînjac pescuieşte tandru siluetele oraşului pe cartoane 30 x 30 cm.
(În fotografie: pictorul Sorin Otînjac. Reproduceri după lucrări t.m. pe carton, 30 x 30 cm)