Tag Archive: Lapi


Oricît de lungă și euforică ar fi o vacanță, încep să înțeleg că e pe sfîrșite, așa cum simțeam aceeași mîhnire în copilărie, privindu-i înserările. În ultimile zile din august se face seară dintr-o dată, de parcă mi-ar răpi vreo două ore. Am retrăit iarăși senzația orelor care dispar în roua cu mirosul proaspăt de toamnă încă neajunsă… Lapi alerga!

(Vacanță cu Lapi, Bruxelles, seri de sfîrșit de august)

…sau „tînărul” şi marea! Este incredibil cît de multe stări pot încăpea într-o zi! E cît se poate de comun ceea ce spun, însă, în fond, toate experienţele nu fac decît să „repovestească”. O secvenţă a zilei de ieri s-a petrecut la Marea Nordului, pe ţărmul belgian. Lapi a adulmecat acel alteva necunoscut, mirosul sălciu al mării, de la cîţiva kilometri. Apoi s-a dezlănţuit el pe o mare calmă, în plin flux, pe înserate. Emoţii ancestrale or fi trezit pînă în spicul cozii foşnetul şi mişcarea necunoscută a valurilor, pe o briză aspră, nordică.

(Foto Andra şi D. Agachi, nici eu nu mai ştiu care şi cum a apucat să-i prindă lui Lapi momentele de zbenguială şi de contemplare impusă, la Ostende, 24.04.2011 – prima zi de Paşti)

Zbenguiala lui Lapi…

…adaugă ceva ce nu poate fi transmis prin cuvinte, sentimentelor intense de acasă. Lapi e un şarlatan sentimental adorabil. Iarna e anotimpul lui preferat. Lapi însuşi se dezlănțuie ca o furtună prin zăpada proaspătă, trioenită. Jocul nostru fabulos e un fel de fotbal în zăpadă, cu un bidon din plastic care scoate zgomote asurzitoare, ca de carnaval. Iar zbenguiala lui şi aerul rece, alb, pufos, ard orice urmă de oboseală, de grijă, de tot ce-i naşpa…


(Lapi în ograda blocului, 28.12.2010, Botoşani; cînd e fotbal, spaţiul e doar al noastru, vecinii ştiu de ce!)

Prima primăvară zburdalnică e pentru Lapi mai degrabă o lipsă… Lipsa zăpezii la numai o săptămână de la bulgăreală. Mirosul e acum ciudat, cu totul nou, dospit, cu asprimi de oţet. E un covor brun, din foi scorţoase, lipite într-o pătură compactă, destul de picturală. Când suflă un firicel de vânt nu se desprinde nici o frunză veche din pâsla de frunziş aproape topit…

Fotografia lui ghiocel nu e luată de aiurea, e făcută în pădurea de zbenguială. Nu sunt prea dese aceste arătări pitice, ce par diafane. Lapi le acordă doar atenţia fugară a unei inspiraţii lacome. Prin urmare, ăsta e începutul primăverii a fost revelaţia lui Lapi şi e musai să dea sfoară în ţară: Andra, Belle de Jour (sper să observe că am mai crescut), lui Sorin Usca.

(Foto D. Agachi, 19.03.10, Lapi în pădurea Baisa)

… şi la aproape un an. Primul său an se va împlini pe întâi de mai… Până atunci (şi poate ceva timp după) se bucură de copilărie… Lapi are proprietatea asta terapeutică de a împrumuta celor din jur din starea lui. Dimineaţă aveam gânduri negre sau mai degrabă terne, cenuşii. Nu pot fi altfel când fac o baie de Românie reală, un plonjon în lumea aceea coborâtă din televiziunea poporului. O reflectare plastică a unei astfel de ţări, în care majoritatea nesimţită devine copleşitoare, a impresionat-o pe Elena. Astăzi am dat de ea, de nesimţire vorbesc, în parcare la cumpărături. Am avut şi câteva întâlniri cu nesimţirea pe şosea. Însă în pădure cu Lapi am lăsat deoparte dicteul de senzaţii inadecvate. Albul zăpezii nu mai e atât de hibernal pe cât părea printre copacii de la Baisa. Aşa e pădurea, are o căldură aparte, nu e nici lumină intensă nici umbră desăvârşită. Zăpada, pe care în oraş nu o mai regăseşte, e deliciul lui Lapi, frişca lui cu mirosuri. În peisajul de lumini şi umbre Lapi e mai întâi un zbenguit şi un detectiv. Lapi nu ştie ce este marea, însă dintr-un dialog al Andrei, încep să cred că el intuieşte deja cum arată explozia unui răsărit împrăştiat peste valuri…

(Foto D. Agachi, Lapi în pădurea Baisa, 14.03. 2010)