Luxemburg în detalii (8.06.2014)

Lumi diferite… aceeași lume! (Totem și Art Nouveau în Luxemburg.)

În Luxemburg, casele Art Nouveau sînt rare. În centrul orașului (pe lîngă palatul Camerei Deputaților, primărie, catedrală), se află și o superbă casă în stil Art Nouveu (de inspirație belgiană, aș spune) pe cît de bogată în detalii de piatră și de tîmplărie, pe atît de rafinată în proporții. Jocuri florale de muluri îți împrăștie privirea de la un detaliu la altul. Nu a rămas nimic necizelat, totul a fost sub controlul minții arhitectului, în ritmuri și culori de piatră!

”Inorogul” e un cal cu 3 ”elemente” în plus: blazon, corn și barbișon! Unicornul din Luxemburg stă pe un perete Art Nouveau….

(Foto în centrul orașului Luxemburg, 8.06.2014)

Publicitate

Mascații

În ce privește ”tradițiile”, prefer ceea ce încă mai întîlnesc la ”talpa” satului. Cu timpul însă s-ar putea să regăsim ”vechiul” doar în reconstituiri etnografice. Interpretarea corectă a unui ansamblu care cîntă pe note și dansează după coregrafie e chiar mai conservatoare. Așa mi s-a părut în noaptea de Anul Nou jocul unui grup de tineri din Botoșani. Dacă măștile erau autentice, create în ”maniera” meșterului Gheorghe Țugui din Vorona (dacă nu or fi făcute chiar de el), costumele arătau prea ”teatralizate”, prea scenografice. În dansul cu ”mascați”, figuri șugubeţe şi înspăimîntătoare totodată sînt invocate din tărîmul morţilor, poate spre a se reconcilia cu viii sau, mai degrabă, pentru a-i familiariza cu lumea din care ”moșii” se reîntorc. Rolul măștilor de moși e unul apotropaic, mimînd lumea lor duhurile te recunosc, e un fel de a te adapta la ”mediu” purtînd un ”chip” urît cît mai veridic. Oricît de tineri ar fi dansatorii, pentru a fi credibil jocul începe lent, cu mișcări poticnite de gîrbov obosit. Foarte complex în toată desfăşurarea sa, dansul e o satiră pe înțelesul tuturor. De la mișcări aparent haotice, jocul devine cît se poate de vioi şi moşii prind „viaţă”, sfidînd legile firii şi reîntorcîndu-se, măcar prin ritm, la forţa tinereţii lor.

(Foto Elena Agachi, 31.12.2012)

Ziua bună

De cu seară stă cuibărită în melcul
ce va luci într-un asfințit de zori
Se destramă, fîlfîie
E mai ușoară ca roua din care bea
Se naște, se naște în vis
și va sfîrși galbenă pe undeva
Urcă încet prin mine își împrăștie
penele una cîte una, cine le numără?
Amiaza se lasă în boltă
Am deschis umbrela și din pînza ei neagră zboară fluturii
Jobenul e gol, ca un scamator
Întîrziat
Mi-a dăruit buchetul de flori apretate…

Şotron cu creta, în echipa lui Cobuz (25.06.09)

Dacă pereţii sunt albi şi oricum urmează să fie făcută o igienizare generală, care să ascundă răul exorcizat, s-au dovedit numai buni pentru un joc de colorat. Jocul a durat câteva zile şi s-a petrecut la Galeriile Luchian din Botoşani (e deschis şi acum, deşi nimeni nu şi-l asuma astăzi, cât timp am făcut decupajele foto). Iniţiatorul jocului de-a desenul , team-leaderul, a fost Robert Cobuz. El şi-a intitulat experimentul grafic Confesiuni, creionând cu negru temele pe înălţimea pereţilor şi propunâd publicului să se confeseze la rându-i, prin desene cu cretă roşie.

Într-o astfel de încercare, Cobuz are un predecesor cu notorietate, Dan Perjovschi, care a deseneat în mari galerii ale lumii. Nu ştiu dacă Perjovschi şi-a luat publicul coautor la vreunul din maratonurile sale grafice. Cobuz a avut inspiraţia (şi modestia) să o facă. Desenul esenţializat, caricatural, ludic, stilizat, exprimând butade cunoscute sau parabole grafice cu mici şi bere, cu porcul zburator etc., exprimă, în poetica grafică a lui Robert Cobuz, revolta celui care s-a săturat!

Temele la care face referire sunt cele din care nu mai putem evada. Recursul la tema dictaturii porcului, din Ferma Animalelor a lui Orwell, apare frecvent în diversele zone ale desfăşurării grafice. Ceea ce atrage atenţia şi onorează experimentul artistului, este aportul de inteligenţă al celor care au intrat în joc. Pe un fond ludic sui-generis, ilustratorii ad-hoc într-un happening grafic au ţinut să fie inteligenţi şi inventivi. Şi nu au dat chix, cei care au intrat în joc au adnotat fie în continuarea ideii iniţiate de Cobuz (interlocutorii săi s-au dovedit mai inteligenţi decât ai lor), fie au adus nuanţări imagistice surprinzătoare…

Robert Cobuz este artist plastic şi restaurator, absolvent al Universităţii de Arte George Enescu din Iaşi, iar din 2007 este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Iaşi. Graficianul anonim coautor, dincolo de a fi talentat, s-a dovedit a fi deştept şi mult mai lucid decât îl cred cei care (îşi fac iluzii că!) prostesc poporul cu televizorul!