Tag Archive: istoria artei


Hans_Memling_076

Pe Memling, neamțul care a învățat pictura la Bruxelles (cu flamandul Rogier van der Weyden) și a trăit la Bruges, l-am ”descoperit” citindu-l pe Rondenbach. Simbolistul vizionar al Bruges-ului morții, culmea, al orașului atît de viu astăzi, vorbea de ceea ce neamțul medieval înțelesese profund și reușea să transmită prin pictură: revelația. Asta se întîmpla doar dacă artistul stăpînea o cultură teologică profundă, la îndemînă pe vremea plimbărilor lui Memling prin Bruges. Însă nu aș fi crezut că pot regăsi la Memling o atît de subtilă și novatoare pînză, anticipînd (și proiectînd) toată istoria picturii de peste trei secole și mai mult… Pe lîngă scenele teologice impecabil reprezentate de Memling, cum sînt celebrele sale tripticuri sau relicvariul Sfintei Ursula – care uimește, scria Rodenbach, prin perfecțiunea picturilor – la Madrid se păstrează un tablou cu flori într-o oală de ceramică. Pînza de mici dimensiuni (29,2 cm x 22,5 cm, cît o foaie obișnuită, A4), amintind atît de frapant de pictura de gen din secolul al XIX-lea, îmi pare cu totul singulară la 1485, cînd a fost pictată. Într-o nișă de cameră se afla o masă acoperită cu o cuvertură pe care pictorul o redă cu acribie fotografică. În cana de lut e un buchet de flori puse cu știința ”clasicistă” a echilibrului și o gradație impecabilă pe verticală. Tonurile sînt închise, anticipînd și clar-obscurul fundalului maeștrilor de mai tîrziu și perfecta redare în detaliu, din arta pictării florilor în secolele al XVIII-lea și al IX-lea. Nu numai ”subiectul”, florile de vară pictate doar pentru frumusețea lor e, oarecum, neobișnuit, ci întreaga compoziție. Flori proaspete erau pictate în epocă în icoane, însoțind scenele liniștii celeste, în care Maria apărea reprezentată alături de Isus copil, într-o armonie a lumii mult dincolo de concretul ei. Însă Memling a fost fascinat de frumusețea și echilibrul etern, relevate de un simplu buchet atît de efemer și l-a pictat ca subiect unic al tabloului.

(Hans Memling, Flowers in a Jug, 1485 ca., Madrid, Museo Thyssen-Bornemisza, oil on canvas, 29,2 x 22,5 cm; sursa reproducerii: Wikipedia)

11037890_818659341535817_8266229668065005794_n

Astfel de case, uneori păstrînd vechile vitralii și astfel de scăunele (”băncuță”, spunea bunica mea…), aceleași grădini cu pavaje poți găsi în orice sătuc din Olanda și din Belgia. Le regăsești și prin orașe… Doar hainele s-au schimbat! ”Atmosfera” și ambientul nu! Astăzi (8 martie 2015) la Bruxelles e o zi cu același cer albastru. (Pictura ca lecție de istorie)

Reproducere după Pieter de Hooch, Company in garden, 1663-1665 c., Rijksmuseum, Amsterdam, oil on canvas, 60 x 45.7 cm

Tinara cu perla - Vermeer

De fapt, ce anume mă face să nu mai simt nici o urmă de ”cotidian”, de iluzoriu, chiar și numai pentru cîteva minute, cînd văd o pictură de exemplu, despre care îmi vine să spun ”îmi pare că este vie”? Nu că e ”desăvîrșit” de frumoasă, nu asta mă înalță; în fond, o imperceptibilă fisură estetică face vizibile ”limitele” picturii în raport cu ”desăvîrșirea” și efectele ”îmbătrînirii” pînzei și culorii… Și cu toate astea, sau, mai ales, pentru asta, un astfel de tablou e ”prezent”, a rupt cu trecutul și s-a așezat în ”lumina” de care am avut parte ca de un mare dar! Contemplîndu-i zîmbetul, privirea clară ce mă urmărește la rîndu-i din tablou, înțeleg că, da, dincolo de părere, ”tabloul e viu”: iradiază o lumină ca o icoană. Întrebărilor mele le-am găsit un posibil răspuns ”idealist” la Hans Sedlmayer. Analizînd capodopera lui Vermeer ”Elogilul picturii”, Sedlmayer înțelege că ”accentul este pus, ca în atîtea tablouri ale lui Vermeer pe trăirea luminii…” Tăcerea în care este închisă prin natura sa arta picturii e ”tainic însuflețită”. E „solemnă ca tăcerea din spațiul unei biserici în care se revarsă lumina. Lumina aceasta este – lucrul a fost adesea remarcat – «obiectul» propriu-zis al tabloului. […] ea are totodată caracterul unei lumini suprareale.” Dacă Sedlmayer vedea la femeia din tabloul ”Elogiul picturii” cum” o «lumină lăuntrică» este iradiată de fața ei – odată cu schițarea unui zîmbet fericit – care astfel se transfigurează, dobîndind o înaltă frumusețe…” eu mi-am amintit de ”Tînăra cu perlă” de la Mauritshuis. Tabloul acela mi-a oferit cîteva clipe de situare în lumină! (Hans Sedlmayer, ”Epoci și opere”, vol. I, București, Ed. Meridiane, 1991, pp. 286 – 298)


Detaliu, Jan Verkolje, 1674.

Una dintre observațiile zilei de ieri (25.07.2014), la Muzeul Mauritshuis din Haga: în mai toate tablourile cu scene de interior din pictura flamandă, chiar și în cele din biserică, cîinele e mereu prezent! E surprins fie dormind, dacă scena e una în care cîinele simte o stare de ”pace” sau în posturi atente, cînd scena presupune o anume dinamică (un moment de joacă, o întîlnire între personaje)… Rezumînd, pictura flamandă e o istorie (canină) în imagini!


Detaliu, Gabriël Metsu, Een jonge vrouw die muziek schrijft, c. 1662 – 1663.


Detaliu,Frans van Mieris de Oude, Een man en een vrouw met twee honden, (‘Hondje plagen’), 1660.
În pînză lui van Mieris, subiectul scenei de tandrețe e cățelul din brațele femeii! În joacă, bărbatul îl trage de ureche, iar femeia îi respinge, cu un gest tandru, ”brutalitatea” ludică în urma căreia suferă ”odorul”! A picta ”nimicuri”! Și, totuși, cîtă atmosferă!

Detalii de picruri din Colecția Mauritshuis din Haga; fotografiile sînt luate de pe pagina de facebook a muzeului