Tag Archive: impresionism


Afișul ales de cei din Fécamp pentru a-și susține ”patriotismul” are o pură culoare albastră. Numai că marea de la țărmul lor arată cu totul altfel, e de un foarte frumos verde liniștitor, mai ales în zile pline de nori deloc romantici…

(foto 27.07.2017, Fécamp, Franța; copyright ©Dumitru Agachi)

Lăsînd buna impresie că e o alcătuire reușită între sat și oraș, Honfleur a dat picturii impresioniste un cadru de exprimare foarte frumos, cu străduțe montane ce-ți solicită efortul urcării liniștite și un port primitor, bun la contemplarea în lumină, peste vîrfuri de catarge…🙃

(foto 26.07.2017, Honfleur, Franța; copyright ©Dumitru Agachi)

Am avut o reținere să asociez picturi celor cîteva fotografii făcute falezelor înalte și scobite de natură de la Étretat… E însă un simplu exercițiu de a înțelege clipa de culoare, nimic altceva…





Monet, L’aiguille et la porte d’aval…

Am citit pe un blog: ”Guy de Maupassant, grand ami de Monet, l’accompagna souvent le long des falaises, et il nous a laissé cet intéressant témoignage, daté de 1885, sur le travail du peintre, qu’il vit alors, suivi par des enfants qui portaient « cinq ou six toiles représentant le même sujet à des heures diverses et avec des effets différents. (…) Le peintre attendait, guettait le soleil et les ombres, cueillait en quelques coups de pinceau le rayon qui tombe ou le rayon qui passe. » Il ajoutait :« Je l’ai vu saisir ainsi une tombée étincelante de lumière sur la falaise blanche et la fixer à une coulée de tons jaunes qui rendaient étrangement le surprenant et fugitif effet de cet insaisissable et aveuglant éblouissement. Une autre fois, il prit à pleines mains une averse abattue sur la mer et la jeta sur sa toile. Et c’était bien de la pluie qu’il avait peint ainsi, rien que de la pluie voilant les vagues, les roches et le ciel, à peine distincts sous ce déluge. »”

Mulțumesc autorului anonim.

(foto 27.07.2017, Étretat, France; copyright ©Dumitru Agachi).

dscn3930w
Japonismul a reprezentat o mare fascinație pentru lumea deschiderilor pe care le aduc ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, cu precădere prin impresionism și (mai ales) Art Nouveau. E cunoscut că Van Gogh, de exemplu, a și recreat stampe japoneze în cîteva pînze. Admirația pentru rafinament într-un mare centru de iradiere Art Nouveau, cum e Bruxelles, a făcut ca aici să se păstreze una dintre cele mai importante colecții de stampe japoneze din lume! Astfel că, nu foarte des, poate o dată la o generație, se întîmplă cîte o expoziție, cum e actuala ” UKIYO-E”. Stampele sînt extrem de sensibile la lumină, de aici parcimonia expunerii lor, încît a le vedea e realmente un privilegiu…
Ceva mi-a atras însă atenția într-un mod mai special, e mica povestioară a unui dialog peste timp si peste meridiane… Una dintre stampe „povestește” despre fascinația pentru marile transoceanice, pentru ceea ce nu mai fusese văzut peste mări și țări și tocmai începuse să umble pe noile rute pe care lumea le descoperise. E o stampă de la mijlocul sec. al XIX-lea, prezentînd, în toată grandoarea sa hipertrofiată, un vapor american. În jurul său s-a creat o aglomerație teribilă, e furnicarul celor veniți să-l întîmpine printre valuri. Și mi-am amintit scena din filmul ”Amarcord” al lui Fellini, cu toată forfota și ”extazul mistic” la vederea pachebotului uluitor în fantasma nopții… Așteptarea miraculosului transcende ”orizonturile culturale”, spectacolul lumii e pretutindeni la fel de fascinant! (foto, stampe din 1864 de Gountei Sadahide)

Scenă din filmul Amarcord:
https://www.youtube.com/watch?v=J7J3P3KxTZ4

VanGoghSnowCoveredField

”Dar când ştiu c-o să vă-ngheţe
Iarna mizerabilă,
Mă cuprinde o tristeţe
Iremediabilă…”
(G. Topîrceanu)

În ultimul an al vieții sale, 1890, Van Gogh pictează o iarnă în care nimic nu e pur și sclipitor, nimic nu e alb ca în ”pastel”. Compoziția și dinamica îi sînt sugerate de realismul lui Milet, din care pictorul s-a hrănit mereu. În scena de iarnă, agitația unei zile obișnuite pare să se fi întrerupt inexplicabil în plin cîmp (și în alt timp): plugul a rămas înțepenit în brazdă, grapa a fost uitată și ea, departe de satul ce abia se citește în lumina glacială a planului îndepărtat… Și lucrurile cele mai banale, nu numai ceea ce e plin de viață, pot să înghețe, uneori… Însă tristețea întregului nu vine neapărat de la uneltele înghețate, spre care privirea se focalizează înțelegînd oboseala (de viață a) celui care nu a mai avut puterea să le adune, nici măcar de la singura mișcare, cea a stolului prea numeros de păsări funeste. Ea ține de altceva, de vibrația unică a tușei grele a pictorului, de ansamblul în care lumea e implacabil fixată… Lumea în plină angoasă.
(Reproducere preluată de aici)

VanGogh_Iarna_1890