Ostende în furtună…

Ca o pulbedre albă, nu e nici ceață, nici ninsoare… Sînt picături fine de apă sărată pe care vîntul le deprinde din valuri ca pe nisipul dunelor…
Fotografii în după-amiaza de 4 ianuarie, pe reflux. Marea e, prin urmare, departe de țărm. E coborîtă cu vreo 5 m. Digul care adăpostește portul e construit pînă departe în mare. O barieră grea, care închide digul în caz de pericol, era coborătă. O ignoră însă cu toții, am ignorat-o și eu. Cei mai lungi de picioare treceau pe deasupra, alții pe dedesubt, ca în bancul cunoscut despre lege și interdicție… Era vînt pe mare, destul de puternic, auzisem la meteo.

zen! Imaginați-vă concertul, instrumentele, simfonia întreagă…

(foto, Ostende; fotografii sub incidența drepturilor de autor, reproducerea este inerzisa)

Publicitate

Încă un loc în care România nu e

Dintre tîrgurile de artă pe care le-am văzut, de antichități, de artă contemporană și de ce o mai fi, poate cel mai ”rafinat” și situat la un nivel profesionist de excepție este BRAFA, Brussels Antiques & Fine Arts Fair. E de înțeles nivelul (inclusiv de celebritate) la care s-a ajuns, în 2013 fiind a 58-a ediție și e știut că timpul nu erodează în zona artei, mai degrabă înnobilează la modul propriu, printre cei care umblă pe la BRAFA fiind mai mulți conți și baroni, cu baronesele și contesele din dotare, decît la nu știu ce festival de modă… La BRAFA 2013 (Bruxelles, 19 – 27 ian.) concepția și modul de expunere, designul și atmosfera sînt la nivelul oricărei galerii muzeale celebre. Și, ca în orice spațiu babilonic, nu mi-a ajuns o zi să-l străbat măcar în pas vioi. Participanții vin din 19 tări, însă dintre cele estice (în sens european) doar două sînt printre ele, Rusia și Ungaria. Adaug un prim ”calup” foto de atmosferă și voi reveni mai pe îndelete pe cîteva teme.

(Constant Permeke, Tête de Christ, bronz, 1937)

(Magritte, Le voyage des fleurs, u.p., 90,4 x 73 cm, 1928)

Miró, Personnages et oiseaux, huile, gouache et aquarelle sur carton, 70 x 100 cm, 1963

Bete masks, Coasta de Fildeș, sec. 19 și 20

Ipotești

Urmînd să plec din Botoșani, am revăzut cîteva locuri cu încărcătură sentimentală. Am trecut și pe la Ipotești, fără vreo legătura cu o stare de exaltare anume, privind doar albastrul înghețat coborît peste satul tăcut.

(foto, 3.01.2013)

Călătoria cea scurta…

Ori de cîte ori merg dintr-un loc în altul,
mai ales în trenul arămiu
călătoria pare fără sfîrșit
visez, privind pe geam copacul care se rotește în zare. Un țipăt!
nu mă pot cufunda în reviste. Mă odihnesc amintindu-mi prin aripa nopții dealurile
sterpe, roșii, oarecum selenare
oare unde coboară cărarea?
pășesc prin pajiști de nouri; toate sînt cu putință și toate sînt mai presus de mine însumi.
În călătorii privesc mereu reluatele brazde și mereu aceleași hățișuri…

(Foto D. Agachi, ianuarie 2012)

Priviri

Din prea mare grabă cred, se spune că iarna e lipsită de „culoare”. Cu o respiraţie în plus, pe care să nu o consumi în ritmul unui pas alert ci al unui popas, ai libertatea de a vedea subtile coloraţii pe lăstarii ce-şi aşteaptă înfrunzirea… E un „rug aprins”, în alt sens.

Scribi harnici

„Viitorul şi trecutul / Sunt a filei două feţe,” sau o privire prin Zona tarkovskiană.

Elena vorbeşte despre răgazul de a gîndi, ei da, la frumuseţea lumii, pentru a nu rămîne suflete goale, informe, în şuvoiul de suflete! Despre un om „prea personal”, multiplicat, trăitor „numai pe plan exterior”, spune Ernest Bernea, într-o selecţie de citate, precedată de o confesiune, a Ilincăi Bernea. Andra e în vacanţă şi Lapi se bucura, deşi „maturitatea”, insidioasă, i-a şterpelit negreala de pe nas…
(Foto D. Agachi, 30.01.2011; Parc de Woluwé, Bruxelles)