Tag Archive: Galeria Cupola


Dincolo de atmosfera „cam violet”, cum observa jurnalista, am remarcat un anume interes pentru expoziţia lui Vlad Tiberiu (Elan vital, la Galeria Cupola, Iaşi). Cu precizia unei tuşe dintr-o pictogramă, jurnalista remarca într-un comentariu: „Ideile nu-s rele, ba aş zice că şi susţinerea lor grafică e interesantă.” E concis spus şi mai bine decât a făcut-o, cu oarecare abureală, un critic ambetat de cuvinte colţuroase, în pliantul pe fond violet (nu e o figură de stil) al expoziţiei. Pictorul e profesor de anatomie artistică la Universitatea de Arte din Iaşi, fiind absolvent de medicină şi ulterior de arte plastice. Tehnica sa specială, cu transparenţe şi reflexii e generatoare de surprinderi vizuale. Pictura e dezinvoltă în tehnică şi compoziţie şi e generatoare de structuri plastice. Sugestia vegetală este şi ea prezentă, plasată într-un intens câmp de lumină.

(Contopire)

(Noul echilibru)

(Spre soare, diptic)

Mă gândesc că e necesară o dizertaţie care să-ţi explice, privitorule, ce se vede. Cuvinte cheie: metamorfoză, germinaţie, criptare-decriptare, palimpsest, inefabil, paradoxal, rigoare, vizibil-invizibil, nutrire, adiacenţe, suprafaţă dinamică, imaginar, real-ideal, recognoscibil, teluric, racorduri, meandre, unduire, lumina din noi înşine, ecouri, art nouveau (apoteotic!)

Lumina violacee a cerului de la amiază nu avea nimic în comun cu eterul violet din Iaşi, prin care se auzeau sirenele coloanelor ministeriale mişcate în viteză. Mi-am amintit că într-un comentariu adresat Elenei, Le Createur! observa îndreptăţit: „aţi înnebunit toţi cu flama violet…” Probabil că da, mi-am spus, e o prostie să gândesc altfel, ce să aibă natura, în indiferenţa ei, cu aterizarea episodică în oraş a unui avion cu miniştri. Lămurit şi la fel de indiferent şi eu, am intrat ameţit, ca după un contact violet între o leucă şi un cap, în prima galerie. Îmi era necesar un repaus în care să-mi refac echilibrul interior. În starea de uşoară confuzie nu mi-am propus să acord prea mare atenţie pânzelor decent înrămate. Numai că nu am avut parte de liniştea necesară în expoziţia pictorului Tiberiu Vlad, numită Elan vital, la Galeria Cupola. Cum să nu fie vital elanul violet care mă înconjura… Surprinzător loc al farselor, a fost tot ce puteam să admit, nu cu mult timp în urmă nu-i acordam violetului nici o atenţie, îl remarcam doar în săptămâna în care, în fiecare an, înnebunea liliacul… Ori am suferit de orbire selectivă în toţi aceşti ani, ori culoarea asta era evitată de pictori… Pe când acum, o confruntare între două forţe, virile în redarea pictorului, a fost plasată într-un plan violet. După câteva fotografii la întâmplare m-am aruncat viole(n)t dincolo de uşa galeriei…

(Tiberiu Vlad, expoziţia de pictură Elan vital, deschisă la Galeria Cupola, Iaşi; foto D. Agachi, 17.03.10)

(Tiberiu Vlad, Confruntarea)

Îmi place să fiu singur în galerie atunci când văd o expoziţie. E o senzaţie profundă de libertate, dacă orice unghi din care vreau să privesc îmi este accesibil. Mai ales într-un spaţiu mai puţin îngrijit, cum e cel al Galeriei Cupola din Iaşi. Este frustrant să vezi în ce locuri, puţin generoase cu privirea, e prezentată arta făcută la Iaşi de o generaţie tânără de artişti plastici. Prin urmare, vernisajele nu mă atrag, se mai adaugă şi inconfortul prelungit al discursurilor de prezentare ţinute de o singură figură… desigur, criticul Valentin Ciucă. Aşa că am văzut expoziţia în avanpremieră, vernisajul fiind programat pentru 3 februarie la ora 18. Demersul plastic e un veritabil tratat de filozofie, Percepţia omului, şi stă sub un semn numeric tare, 3, însemnând ziua vernisajului dar şi că protagoniştii şi-au spus 3 GRUP, Felix Aftene, Zamfira Bîrzu şi Gabriela Drinceanu… Miza actualei expoziţii este tocmai „sonoritatea” grupului, fiecare artist confirmând în mai multe rânduri prin „reprezentaţii” individuale reuşite. Seducătoare mi-a părut acurateţea tehnică, dar şi tematică, a pânzelor lui Felix Aftene. Fundalul este abolit în favoarea unui negru impenetrabil, locuit de hieratice făpturi aflate într-o tinereţe fără vârstă, cu trupuri de o grotescă stranie frumuseţe. Adoptând o tehnică foarte bine exersată a figurativului şi reprezentării fotografice a detaliului anatomic, Aftene distorsionează subtil percepţia omului, văzându-l în precaritatea şi limitele sale de comunicare, altfel spus, în colivia propriei sale muţenii. Personajele lui Aftene sunt instantanee ale unui straniu balet, pe o celebră piesă neterminată pentru pianina mecanică. În proximitatea pânzelor lui Aftene stă mecanica celestă, captată de sculptoriţa Gabriela Drinceanu. Sprintenii îngeri alergători şi cu multe aripi par a lega, într-un nod de mişcare, sărutul cercului spart, din pânza Zamfirei Bîrzu.

Felix Aftene

În primplan, Îngeri, Gabriela Drinceanu

Pictură de Zamfira Bîrzu, ansamblu şi detaliu.

(Foto D.A., 2.02.2010; condiţiile dificile de fotografiere au afectat calitatea imaginilor).

Am mai făcut observaţia că restauratorii, ca şi „pictorii de murală”, reîntorşi la şevalet au un fel special de a picta. Vorba vine la şevalet, unii dintre ei, obişnuiţi cu suprafeţele ce pot fi greu cuprinse (de aproape) cu privirea, au nevoie de adevărate schele pentru a picta, atât de mari le sunt pânzele. E şi cazul lui Sabin Drînceanu, pictor iconar în frescă, pictor de iconostasuri dar şi restaurator (printre alte lucrări a restaurat şi iconostasul bisericuţei de lemn Vîrgolici de la Dorohoi). Expoziţia recent vernisată (21.12.09) la Galeria Cupola din Iaşi transpune, în finita suprafaţă albă a pânzei, semnul vertical, verticala în genere, explorată în stadiul vizual cel mai recurent la arhetipal, prin sugestia – metafora – simbolica templului. Aşa şi-a constituit artistul tematica expoziţie, „Temple”, iar denumirile lucrărilor şi dialogul creat prin aşezarea lor trimit la universul înconjurător, prin toate componentele sale care pot răscoli revelaţia (poate pe căile divinaţiei). Mijloacele vizuale nu sunt sofisticate, cele picturale (în sensul tehnicii) însă da, artistul lucrând în tehnică mixtă şi colaj pe pânză sau carton. Vizual, predomină suprafeţele monocrome, ordonate geometric asemenea unor planuri şi secţiuni de edificii clasiciste, ca într-o schiţă de arhitectură simplificată la esenţă. Prin denumirile date lucrărilor artistul îşi asumă rolul de iniţiator în parcurgerea expoziţiei. Însă tocmai dincolo de titulaturi şi trimiteri la imagistica simbolică, adânc ascunsă în conştientul vizual al fiecăruia, rămâne libertatea privitorului de a intui şi reprezenta propriile sale teme şi himere. Sabin Drînceanu este un singular prin arta sa, cu toate că neoortodoxismul a reprezentat o direcţie intens abordată cel puţin tematic şi cel puţin în ultimele 3 decenii. Legături subtile se pot găsi, bunăoară cu pictura lui Marin Gherasim, care a explorat templul prin „memoria absidei” (pentru a folosi o sintagmă care-i aparţine). De fapt legătura e cu tema largă şi permanentă a „memoriei şi rememorării”, ea se regăseşte în templele lui Sabin Drînceanu, iar prin colajele cu file vechi adaugă şi sugestia vizuală a temei pomelnicelor din pictura lui Gherasim. Nu ştiu cum pictează Sabin Drînceanu însă nu pot să nu remarc o superbă confesiune despre starea de creaţie a lui Marin Gherasim:  „Mai întâi, mă pregătesc pentru lucru: prin interiorizare, prin reflecţie, prin lecturi; mă impregnez – prin muzică, poezie, filosofie. Toate mă formează într-un chip adânc, dar în clipa creaţiei, a lucrului, bogăţia asta de informaţii trece într-un plan secund; nu sunt prezente atunci când pictez. Ele fac parte dintr-o latenţă. Dar simt că fără această latenţă, eu n-aş putea să trag nici o linie. Şi când încep sa pictez, îmi apare nevoia pură de a plăsmui. Să construiesc prin imagine. Asta mă trimite, mă împinge spre şevalet. Este un pictor francez, Roger Bissire, care a spus odată ceva foarte frumos. Spune el: «Să-ţi construieşti tabloul ca pe o catedrală». Un lucru extraordinar.” (interviu cu Marin Gherasim în Formula AS, ediţia electronică, nr. 776/2007).

Lucrarea din stânga tripticului se numeşte Templul focului, cea din dreapta Templul apei, tehnică mixtă, colaj / pânză

Templul marelui arhitect, ansamblu şi detaliu, tehnică mixtă, colaj / pânză.

E incitant să vezi cu sufletul, adunate ca într-un amplu mozaic sau text dadaist, mulţime de lucrări de pictură şi sculptură mică, într-o expoziţie care-şi propune a da seamă despre arta contemporană, adică despre ce vor artiştii şi cine sunt ei… Expoziţia e organizată de breasla artei plastice din România, Uniunea Artiştilor Plastici, e a doua ediţie a manifestării şi se desfăşoară simultan în două galerii din Iaşi, Tonitza şi Cupola. În fapt expoziţia dă o imagine, insolită desigur şi cu totul lacunară, dar veridică măcar statistic pe eşantion sui-generis, a momentului actual al evoluţie artei din România. Expoziţia e rezultatul Salonului Naţional Concurs de Arta Plastică „Atitudini contemporane”. Titlul e potrivit, marchează cumva esenţialul, nu vreo tematică anume sau direcţiile şi tendinţele, ci doar ceea ce este important în condiţia artei, atitudinea creatoare / creatorului… Din 300 de lucrări ale celor mai bine de 200 de artişti participanţi au fost expuse, desigur, puţine. Nu ştiu dacă lucrările sunt schimbate pe simeze la câteva zile… Nu e locul aici pentru a decela tendinţe, direcţii, grupări de artişti sau nuclee tematice. O să redau ceva din atmosfera expoziţiei prin câteva imagini, cu precizarea că selecţia este rezultatul unei duble subiectivităţi, una de prim grad a curatorului Dan Tudor Truică (pe sit-ul lui Truică, sub pozele nud, sunt imagini ale vernisajului expoziţiei din Iaşi) şi de cea de grad secund, a mea… Aş mai spune doar că înaintea atitudinii e aptitudinea, ea e condiţia de căpătâi a artei şi am impresia că se poate vorbi de împlinirea ei măcar la unii dintre artişti, măcar pe ici pe colo…

Ioan Sulea – Sf. Mahramă XXI

108_8025b

Elena Dăscălescu – Intrare

108_7998a

Aurel Marian – Peştii

108_8007b

Florin Ferendino – Sfârşit de toamnă

108_8010a

Loredana Chis – Compoziţie I

108_8001a

Alexandra Andronache – Compoziţie

108_8020

Valentin Sava – Paznicul dimineţii la Salamanca

108_8023b

Florin Mocanu – Semne citadine

108_8035a

Lisandru Neamţu – Colecţie

108_8043a