Tag Archive: frumos


michelangelo-sculpteur-la-madone-de-bruges
(Michelangelo, Madona de la Bruges, 1501-1504, Biserica Notre-Dame, Bruges)

Dincolo de naturalețea redării anatomice prerenascentiste, reprezentările medievale ale Madonei cu Isus copil din lumea occidentală trimit explicit la cîteva adevăruri teologice pe care pictura răsăriteană le-a camuflat, prin predilecția ei la transfigurare dar și cu exagerată pudoare. În pictura răsăriteană pruncul Isus e întotdeauna îmbrăcat, uneori în mantie ceremonială, ce pare a-i anula orice libertate genuină. Însă arta occidentală a procedat cu totul altfel. Tocmai pentru a fi vizibil și foarte clar, pentru orice privitor, că nimic nu lipsea și copilul Isus este, anatomic vorbind, unul normal, el e redat dezbrăcat sau doar purtînd o lejeră cămașă care nu-i ascunde sexul, așa cum văzusem în superbul ansamblu sculptat de Michelangelo, aflat într-o catedrală din Bruges… Copilul Isus sculptat de Michelangeo e de o frumusețe firească. Însă dintre reprezentările în pictură și sculptură pe care le-am văzut, cea a lui Niccolò di Giovanni Fiorentino (1480-90), aflată la Muzeul Lázaro Galdiano din Madrid, e printre cele mai sugestive (și îndrăznețe). Copilul Isus degajă forță și hotărîre, o stare de încordare datorită cărora Maria, mamă cu chip matur, reușește cu un anume efort să-l țină pe genunchi. Pumnul stîng al copilului strînge cu putere un porumbel aproape sufocat… Copilul Isus nu are nimic inert sau placid, vocația lui e cu totul alta…

2_Madonna-cernazai_2734
(Madona, Niccolò di Giovanni Fiorentino, circa 1480-90, © Museo Lázaro Galdiano, Madrid.)
(text, 24.12.2015; foto preluate de pe internet)

Gările sînt pentru mine o fascinație, poate legată de trecere într-un sens mai larg… Spațialitatea lor uriașă, sonoritatea dramatică, fac din marile gări un spectacol cu final continuu. Cu atît mai mult, atunci cînd un astfel de spațiu prin excelență modern este imaginat de unul dintre marii arhitecți ai lumii, spaniolul Santiago Calatrava. În complexitatea geometrică și mecanică a alcătuirii sale, noua gară din Liège, arhitectura lui Calatrava în genere, este o emblemă a spațiului dilatat. Este o arhitectură a betonului alb, aparent, modelat  în volume complicate și zvelte totodată, a metalului și transparențelor. Frumusețea arhitecturii lui Calatrava nu mai ține de accentul pus pe decorativ, este conținută în însăși ingineria, ingeniozitatea alcătuirii ”scheletului” și în funcționalitatea ireproșabile. Nu neapărat grandoarea ci suplețea îți ridică privirea spre cer. Gara Liège-Guillemins este o operă recentă, a fost inaugurată în 2009. Se spune că arhitectul însuși și-a văzut opera ca o ”catedrală modernă”.

Am fotografiat arhitectura acestui splendid joc de arce în diferite stări de lumină. Cînd e o zi senină însă, umbrele schimbă complet ”compoziția” ca într-un imens caleidoscop.

(Foto D. Agachi, 9, 11 și 14 mai 2012, Detalii din gara Liège-Guillemins)