Tag Archive: fotografie de seara


De sărbătoare

Un japonez învolt în lumina înserării…..

(foto, 8 aprilie 2017; drepturi de autor rezervate)

Ingeniozitatea nemțească recreează uneori uimitor lumea basmului, ea devine incredibil de adevărată de exemplu la Koln, imaginînd în țara piticilor un teleferic fabulos și concret… Rîsete de copii și nostalgii de flașnetă fac din apusul din oraș o poveste veselă… (foto, 28.12.2016)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Locuri și berea lor

abatia1

Westmalle e una dintre cele mai bune beri. Simți că e ”terapeutică” după prima sorbitură și nu doar pentru ”suflet”. Westmalle e un orășel din Flandra, destul de aproape de Anvers, însă lasă impresia că acolo e (încă) ”la țară”. Are o mănăstire – L’abbaye Notre-Dame du Sacré-Cœur – întinsă, aflată departe de drum, la care duce o cale îngustă și dreaptă, cum altfel, iar pe aleea lungă intri pe o poartă îngustă și ea. Simbolic: ”recluziunea” asumată nu e un mers pe bulevard și nu are ritm de autostradă, presupune o ”fermentare” lentă. Aleea de ”meditație” e mărginită de stejari vechi, himerici în nopțile umede de iarnă. Abația e retrasă, inaccesibilă, deși se vede în zare mare cît o cazarmă. Poate cîndva ”armata” a fost numeroasă, acum nu. Sînt călugări trapiști, trăiesc în tăcere și cu bere. Au și un hotel care te primește dacă-i spui ”fratelui hotelier” că poți tăcea acolo cîteva zile și bea cu înțelepciune. Dacă o astfel de ispravă te depășește, poți bea la șosea, unde e o ”cafenea” a mănăstirii la care au tras o țeavă cu bere. Rețeta e secretul lor și Westmalle nu se mai face nicăieri în lume. (19 decembrie 2014; în lipsă de altceva, fotografiile au fost făcute cu tableta, așa că…)

abatia4

abatia5

În planul îndepărtat e zidul înalt și lung al mănăstirii.

abatia6

Moara veche din Westmalle

moara3

DSCF1313w

Urcam pe dealuri
De nouri, pieptiş
Şi te priveam, suflete
Pieziş
Un pas şi doi
Şi eram sus
Tu rămîneai (terestru)
Indispus.
O pana s-a desprins
Şi pare în cădere
Trecute veri din vara de-nviere
Nu înţelegi că limba o să cînte
Pe buza ta ca un Big Ben
Sub tîmple
Nu strigi din tuburi de organe
Mă chemi şoptit
Mă plimbi pe rime
Vane
E roşie săgeata
Şi-i pitită
În ochii tăi ca marea
Cea dospită

Înger, îngeraşul meu
Te scot arareori din clisă,
Tu adormi şi luminezi
Cu o eclipsă
Aşa e jocul
Se mai schimbă rolul
Eu stau să te veghez
Tu să-mi duci dorul
Nu era vis şi tot
Urcam pe deal
Trecut-a norul
E drum lin, letal
Pe degete am prins un fir
Să fie
De legămînt
Inelul pe tipsie
Îngere, te-am aşteptat destul
Eşti prea încet
Eşti prea uituc şi prea
Sătul
De mine cel ce urcă
De tine
Cel din isme…

(Data scriiturii, 5 august 2014; locul fotografiei, undeva între Dorohoi și Suharău)