Tag Archive: Film


dscn3930w
Japonismul a reprezentat o mare fascinație pentru lumea deschiderilor pe care le aduc ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, cu precădere prin impresionism și (mai ales) Art Nouveau. E cunoscut că Van Gogh, de exemplu, a și recreat stampe japoneze în cîteva pînze. Admirația pentru rafinament într-un mare centru de iradiere Art Nouveau, cum e Bruxelles, a făcut ca aici să se păstreze una dintre cele mai importante colecții de stampe japoneze din lume! Astfel că, nu foarte des, poate o dată la o generație, se întîmplă cîte o expoziție, cum e actuala ” UKIYO-E”. Stampele sînt extrem de sensibile la lumină, de aici parcimonia expunerii lor, încît a le vedea e realmente un privilegiu…
Ceva mi-a atras însă atenția într-un mod mai special, e mica povestioară a unui dialog peste timp si peste meridiane… Una dintre stampe „povestește” despre fascinația pentru marile transoceanice, pentru ceea ce nu mai fusese văzut peste mări și țări și tocmai începuse să umble pe noile rute pe care lumea le descoperise. E o stampă de la mijlocul sec. al XIX-lea, prezentînd, în toată grandoarea sa hipertrofiată, un vapor american. În jurul său s-a creat o aglomerație teribilă, e furnicarul celor veniți să-l întîmpine printre valuri. Și mi-am amintit scena din filmul ”Amarcord” al lui Fellini, cu toată forfota și ”extazul mistic” la vederea pachebotului uluitor în fantasma nopții… Așteptarea miraculosului transcende ”orizonturile culturale”, spectacolul lumii e pretutindeni la fel de fascinant! (foto, stampe din 1864 de Gountei Sadahide)

Scenă din filmul Amarcord:
https://www.youtube.com/watch?v=J7J3P3KxTZ4

Publicitate

Nu am văzut multe filme cu adevărat mistice… Bab’Aziz e un astfel de film, o altă oglindă pusă pe singuraticii deșertului.
O poezie din fim:
”… trei fluturi în jurul unei lumînări.
Primul s-a apropiat (a privit) și a zis: știu ce înseamnă iubirea.
Al doilea a atins ușor flacăra cu aripile sale și a zis:
știu că focul iubirii poate arde.
Al treilea s-a aruncat în inima flăcării
și a fost mistuit!
Doar el a știut
Ce este iubirea cu adevărat…”

http://filmehd.net/babaziz-2005-filme-online-gratis.html

Fereastra

PDVD_023
Într-o secvență dintr-un film al lui Béla Tarr – nu știu care, am văzut doar un fragment în care a încăput esențialul din comunism, foamea – este filmată într-un ritm normal, ca și cum un trecător nu prea grabit s-ar plimba privind o mulțime așezată la coadă, tăcută, sumbră, nici măcar furioasă, doar împăcată în condiția zilei terne… Însoțit de o muzică destul de sonoră, lăsînd impresia unui dangăt de clopot, privitorului prin ”obiectiv” îi sînt accesibile chipurile, mult mai trecute decît virsta fiecăruia, iar șirul mut pare interminabil. Privirea ajunge la o fereastră care se deschide la 12 fix (e un ceas de perete în clădirea cu fereastra deschisă). Nu știi ce anume a făcut ca imaginea să devină dintr-o dată mai luminoasă, ori soarele bătea în fereastră ori, pur și simplu, chipul femeii tinere, cu zîmbetul ei, dădea momentului o sugestie de fericire în sărăcie… Încet și în ordine cei de la rînd primesc din miinile femeii o pungă cu două chifle și un pahar cu lapte… Așa am trecut prin comunism, pe sub cîte o fereastră deschisă!

DSCN8026w1

Dacă în 2011 jocul de lasere făcea din brad un fel de siluetă fantastă, acum construcția din Grand Place e ”cubistă”, high-tech eco… în fine e destul de realistă și grosieră, iar prin asta nu dă deloc bine, în opinia celor care o privesc. E o sugestie de arbore ce nu poate recrea tocmai povestea miraculoasă. Imaginați-vă! Pentru belgianul autentic alcătuirea din Grand Place e merde! Pentru ”tradiționaliști” falsificarea e de neconceput. Însă privită noaptea în luminile computerizate construcția nu mai pare chiar atît de simplistă.

DSCN8023w

Opinii:

În tunelul lung dintre metrou și Gara Centrală din Bruxelles, foarte grabiții trecători, chiar unii alergători spre tren, înșfacă dimineața cu o mișcare exersată, un ziar dintr-un fel de cutii, și ele studiate ergonomic. E un ziar pe care apucătorii îl extag după culoare, orientîndu-se dint-o privire periferică: dacă e ”metro” scris într-un dreptunghi albastru e în flamandă, dacă e scris pe verde e în franceză. Nu ai cum sa-l răsfoiești pe loc, riști să încurci puhoiul de lume rău de tot. Îl înhați și mergi spre tren sau spre metrou, depinde de sensul zilei tale… Eu urc în trenul de Liège. Mi-am luat Metro și jumătatea de apă cu bule, e cea care-mi place, uneori și o cafea, dar de la chioșcurile din gară e întotdeuna proastă. Metro e un ziar și, ați intuit, e gratis, însă e și formula practică de publicație. Apare într-un format compact iar tirajul e de 290.000 exemplare. Pe 29 mai am răsfoit numărul 2571, ziarul are deja vechime! Însă can-can nu veți găsi în el, nici umor pentru decerebrați, nici privirea toantei pozată în chiloți… Reclame sînt, fără a depăși dimensiunea unui articolaș de 100 de cuvinte. Paginate foarte jucăuș, cu cite o mică poză color, știrile se învîrt în jurul acestei cifre, 100 de cuvinte. Verificîndu-le cu definiția știrii alături, constați că nu prea sînt rateuri. Vești locale, rîci între partide, fitile neexplodate și cuie bătute în scaunul vreunui politician, faimosul compromis belgian, politcă europeană cît cuprind două, trei, pagini… Orori în Siria, orori, orori, orori… și cu toate astea lamentările despre Grecia sînt mai lacrimogene, o pagină de afaceri, una de slujbe, oleacă de știință, Cannes 65, aflu de la meteo dacă e pericol mai pe la amiză, că iar mi-am uitat umbrela, nu mă uit la tv așa că trec de programe și de jumătatea de pagină cu benzi desenate… Cu pagina de sport închid ziarul și văd că am ajuns în Liège. La un stativ cu trei saci de culori diferite las pet-ul la plasticuri, ziarul la hîrtii, ziarul a murit citit, am și numărat în mare cuvintele la cîteva articole… Mă amuz un timp amintindu-mi că, după ieșirea oțărîtă a directoarei FMI, Christine Lagarde, pe greci i-a cam durut în…. și au exprimat-o ca atare. Lagarde le-a transmis grecilor că îi pasă mai mult de copii africani. Eu, ca și grecii, cred că nu-i prea pasă de nimeni, era doar un fel de a spune că, în orice caz, nu-i pasă de greci. Apoi a mai dres-o, dar degeaba, epicureicii au făcut o pagină de facebook ”Grecii contra Lagarde” iar în duminica și lunea trecute s-au adunat acolo vreo 10.000 de scrisorele și numai de amor nu erau. Citisem prin presa din România cugetări în doi peri, la întrebarea cu răspunsul știut: va fi sau nu scoasă Grecia de la masa la care se plătește în euro? Și dacă da, cît o să-i coste pe ceilalți musacaua prea picantă, pe care n-au mai putut-o înghiți și funicularul prăbușit al lui Zorba! Prin presa cu ștaif, dar iată că și prin cea din gangul gării, lucrurile sînt limpezi, scoaterea Greciei din ”zona euro” e doar o problemă de strategie, de mecanică financiară și de limitare a pagubei. Atît. Însă guvernul belgienilor nu e deloc depresiv și nici presa. La sfîrșitul săptămînii trecute primul ministru (că la ei e le Premier ministre) Elio Di Rupo (hai să o spunem, socialist, ei da, ca și Hollande!) cică s-a ocupat de ”o strategie de relansare a economiei noastre” (iată ce expresiv și-o asumă!). Cum anume ? ”Ținînd cont de forțele și de slăbiciunile țării noastre”. Nu mai sînt multe de spus, în dinamica socială orice politician ar trebuie să țină cont de ”restabilirea încrederii, garantarea puterii de cumpărare a cetățenilor (mă rog, s-ar putea traduce si prin populație, însă sensul e, culmea, mai naționalist, să fie și marocanul mîndru că e cetățean) și întărirea competitivității întreprinderilor”. Frumos! Nu v-ar plăcea ca și pe Dîmbovița vreun politician notabil să vorbească la fel, el însuși crezînd în ceea ce spune! În cuvinte din astea politice, simple în felul lor, dar cît de important este cine și cum le spune! Că e grobian sau mai fercheș, politicianul cu un minim de inteligență știe ce înseamnă moralul și în viață și la vot și la război, fie el și cu criza pe frontul de vest (că pe cel din est, la extremul orient mă refer, sînt victorii peste tot!). Mai puțin pare a ști mamelucul de politician român, ca și analistul, care ori baga groaza în populație, ori împarte prea generos speranța deșartă!

(Notă: am preferat să pun aici două fotografii, decupaje din pagina dedicată Festivalului de la Cannes a ziarului Metro (29.05.2012), în care se vorbește și despre un film românesc: După dealuri)