Tag Archive: Fier forjat


Forma toamnei…

Forma apei (pe canal, Quai des Peniches, Bruxelles)

Forme complicate cu butoni de piatră. (Undeva în Ixelles, Bruxelles)

Forme florale. Și nu-i greu să te gîndești că e doar o usă!

Forme Art Déco în mult alb și fier negru! Fiecare linie e mereu altceva.

Forme baroce de ghirlande și linii de „piatră albastră”. (Rue de Lausanne, Bruxelles, pe lumina din 31 octombrie 2014)

Masca, mascaronul sînt „forme” ale umanului… Nimeni nu scapă de măscări! (Mascaron alb pe Rue de Lausanne, Bruxelles)

(”Forme” din Bruxelles, fotografii în lumina lui octombrie de vară 2014, ziua 31)

DSCN8183w

Bucăți mari și mici din România, îndeobște uitate și poate că nu e nimic rău în asta, ba chiar îl bănui pe anistoricul Aghiuță că le face un ”pustiu” de bine, apar la știri cînd dă peste ele cîte o apocalipsă mică, de vară sau de iarnă, cum devine după anotimp. Deși sînt anunțate pe coduri de culori, urgiile tot pe nepregătite îi iau pe cei mai ”iubiți” dintre pămînteni, ăia cu diverse dregătorii pe mînă. Știristele, la fel, au mari probleme să pronunțe Darabani. Dacă poetul exprimă – cu semnul ”mirării” la finalul versului! – depresia hibernală, ”Ziua ninge, noaptea ninge, dimineata ninge iara!”, lumea de azi plînge (iară) cîteva minute la știri, că nu mai are pîine, după care ”se așterne” (ca omătul, desigur) tăcerea. Iar în loc de mămăligă dă în clocot politica și ministrul (nu i-am reținut numele) vine ”din văzduh” cu elicopterul, ca și ”cumplita iarnă” (tot din văzduh, dar pe cale naturală), să-i vină de hac ăleia cumplite! La ora asta umblă ministrul prin județul Botoșani – tot cu elicopterul – să vadă de sus ceea ce Alecsandri vedea și auzea dintr-o ”sanie ușoară”, nu-i trebuia mai mult. Oricum, dacă în locul ministrului veneau două-trei ”freze”, costa probabil mai puțin decît bîzîitul inuitil al elicopterului. În plus, dispăreau și acei ”fiori de gheața (de) pe ai țării umeri dalbi”. În satul copilăriei mele, cu zăpezi de altădată, cum dădea prima ninsoare și pînă la Paști nu mai vedeam mașini (nu prea vedeam nici vara!), doar sănii și era frumos. Cînd bate un fir de viscol regăsesc prin centrul vechi al Botoșaniului, cît a mai rămas, ceva din aerul tare al acelor vremi. Cîte un curpăn de vie, o arcadă veche cu metalul ruginit îmi lasă privindu-le o impresie de cald, ce urcă tocmai din aburul brumat al copilăriei în bulgărele de zăpadă pe care îl rotunjesc între palme…

DSCN8181w

DSCN8186w

(18.12.2012, centrul vechi, Botoșani)

O să mai zăbovesc în plăcerea amintirii, printre imaginile pe care le-am surprins în călătoria de la începutul lunii decembrie (2009) la Bruxelles. Mai tot timpul a plouat, aşa că datorită luminii gri, aproape opacă, lipseşte fotografiilor tocmai expresivitatea care să redea impresia jucăuşă, oarecum veselă, pe care o lasă acele case. În aparenta lor uniformitate, casele construite la Bruxelles într-o perioadă destul de restrânsă, de pe la 1895 la 1910, privite cu oarecare atenţie emană o neobişnuită diversitate. Uniformul este consecinţa, am impresia, unui regulament urbanistic de la care în epocă nu s-a făcut rabat. Regulament destul de restrictiv, care a impus realizarea de construcţii doar înşiruite, lipite unele de altele şi perfect aliniate la stradă, cu acelaşi regim de înălţime şi cu un front (în sens urbanistic şi arhitectural) de numai 6 m (foarte rar, unele clădiri au deschiderea la stradă de 9 m). Astea au fost restricţiile, dar cât de variate soluţiile… Cu doar puţine elemente, arhitecţii acelei perioade au reuşit ca nici o casă să nu-i semene alteia… Puţine fiind, elementele din care au izbutit jocul faţadelor nu sunt greu de enumerat: cromatica intensă a cărămizii (de cele mai multe ori numai roşie sau, cu un termen propriu spus, cărămizie, uneori şi cu accente de brâie din cărămizi smălţuite în diverse culori), cromatica neutră, cenuşie, a pietrei pusă în naşteri de arcaturi, chei de arce şi verticale la goluri, sau cromatica unei celebre pietre locale, albastră, destul de mult folosită. S-au mai adăugat accentele de vitralii la mai toate casele şi, în puţine cazuri, cele de pictură murală în panouri sau frize (de obicei plasată sub cornişă). La individualizarea caselor a contribuit aproape nelipsitul fronton, de amintire gotică – triunghiular şi în trepte – sau barocă. Talentul arhitecţilor acelei perioade a fost dublat de atenţia dată detaliului, în condiţiile unor foarte restrânse posibilităţi de exprimare prin materiale: cărămidă, piatră, lemnul ferestrelor, sticla vitraliilor, ardezia sau tabla învelitorii. Din aceste exerciţii pe teme (urbanistice) impuse, s-a născut dorinţa (revoltată) de explozie în vegetal, decorativ, exuberant a Art Nouveau, iar mai târziu, ca o restauraţie, rigiditatea figurativă Art Deco.


(Fotografii, D. Agachi)