Tag Archive: Ezoteric


dscn5150w

Singura prezență românească pe care am descoperit-o de trei ori la BRAFA, pentru a fi pe deplin confirmată, a fost Victor Brauner!
Cele trei pînze expuse țin de enigmaticul ”explicit”, mitologic, arhetipal, de cea mai bună calitate brauneriană. Suprarealismul său nu e deloc ocultant, disimulant, e mai degrabă direct, vezi ceea ce crezi că vezi! Pînzele lui Brauner sînt încifrate, ezoterice și atît. Nu există, ca la Magritte sau la himericul Dali, ceva dincolo de tablou care să-ți aburească privirea, ca ceața unei dimineți… Privind un simbol al infinitului (uman) hașurat de Brauner nu poți aclama: am văzut infinitul! Însă ”diabolica” lui ”exhaustivă” te lasă cumva fără margini (de gîndire)! E interesant că una dintre galerii l-a expus pe Brauner printre ceramică precolumbiană! Fecunditatea zeiască pe care o revelă acea pictură a lui Brauner (”Forme Mère Pondeuse”, 1962), vocația pămînteană a hrănirii, era cît se poate de bine asezonată mitologic. O altă pînză, poate cea mai ”picturală” dintre cele trei (”L’evasion”, 1945), trimite la himerele imaginate de fiecare dintre noi: firul lumii se întinde între moriști complicate! Doar culoarea rămîne, doar timpul se deșiră…
(foto la BRAFA 2017; evenimentul a trecut, impresiile rămîn…)

Victor Brauner, 1962, 81 x 100 cm, u.p. ”Forme Mère Pondeuse”, Galerie Mermoz
dscn5153w

Victor Brauner, ”Esprit du lait”, 1948
dscn5203w

dscn5206w

Victor Brauner, ”L’evasion”, 1945, u.p., 54 x 65 cm.
dscn5208w

dscn5209w1

Despre relația specială și spectaculară a picturii simboliste cu femininul, în postură uneori încifrată, „simbolică”, altădată de un erotism exacerbat, alteori de o sugestie fină între angelic şi demoniac s-a vorbit. Între pânzele emblematice ale expoziţiei Simbolismul în Belgia este expusă cea a lui Fernand Khnopff, Des caresses, 1896, huile sur toile, 50,5 x 151 cm, Musées royaux des Beaux-Arts de Belgique, Bruxelles. Studiile de specialitate, plasându-se în linia marcării locului special al pânzei lui Khnopff în reprezentarea femininului, cu toate valenţele sale, misterul, inefabilul, pasiunea sfâşietoare, transgresarea de la feminitate la androginitate, păcătuiesc prin a surprinde generalităţile temei, vorbind mai puţin (aplicat) despre acea lucrare.

Întreaga pictură îi este dedicată felinei, e foarte vizibil asta, compoziţia hiper-dezvoltată pe orizontală fiind dominată de mişcarea ei molatecă, dar tensionată. Liniile tense, perceptibile mai degrabă la nivelul sugestiei subconştiente, există. Însă, ceea ce face specială această pictură este surprinzătoarea detaşare a efebului. El priveşte intens spre nimic definit, în orice caz spectatorul care-i caută privirea, ce pare a se îndrepta direct către el, nu o găseşte. Efebul e de o seriozitate extremă, cu o pătrunzătoare privire dincolo, iar din abstragerea sa pare a-l reţine doar bastonul pe care îl strânge ferm cu mâna dreaptă (prin urmare şi ea tensionată pictural). Bastonul ţinut cu mâna încleştată, ca pe ceva definitoriu, se termină cu încifrate simboluri, sfinxul cu aripi înalte stând aşezat peste un glob de un albastru intens. Într-o tensionată contradicţie cu postura statică a efebului, este cea de echilibru şi elan de mişcare al felinei. Nimic nu trădează că sub pleoapele coborâte felina şi-ar relaxa agilitatea, mişcarea membrului anterior e o imagine a forţei. Postura cabrată a creaturii, echilibrată de balansul ferm al cozii ca un şarpe, are ca punct de sprijin tâmpla efebului. Deşi pare (poate) altfel la o privire fugară, între protagoniştii „mângâierilor” nu este alt contact, surprinzător de intens, ca un arc de sudură, decât tâmplele. Trăsăturile chipurilor şi balansul vârstelor către cea mai fără de vârstă al felinei sugerează poate o postură maternă, deşi tema dublului, al unu şi multiplu în aceiaşi realitate simbolică, mi se pare mai subtilă. Dar ce anume poate genera astfel de „mângâieri” ? În plan simbolic tabloul lui Khnopff nu are nimic erotic, fascinaţia e mai degrabă a IDEII. Felina care-i „mângâie” tâmpla cu o apăsare cu mult dincolo de previzibil este „Recea cumpăn-a gândirii”, este cunoaşterea cu al ei surâs celest, împăcat. Dacă există un „erotism” al IDEII, tabloul lui Khnopff a reuşit să-l redea simbolic!

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?…
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

M. Eminescu, Glossă, fragment.

Priviri prin blogroll: gândurile Andrei când „se închid frumos, superb, capitole…”; o impresionantă alegorie; jurământul e gol ca şi împăratul…; un incitant eseu despre vina echivocă de a fi (pre)conceput alienat, devia(n)t… şi fine observaţii despre vina concretă a prezenţei absente; o zi ca oricare alta; două spaghetti de maestrul Giacometti; ascultând Schubert.