Tag Archive: Etnografie


DSCN8922w
Dimineaţa devreme a urcat în tren mirosul de lapte. Discret și cu abonament la CFR, deși nu-l controlează nimeni…… Avea 80 și ceva de ani, aproximările spun mai mult decît statistica. Au fost destui atîția ani, mai ales după chimicalele astea…

DSCN8926w

(În trenul spre Botoșani, 30.07.2013 – chip bătrîn în lumina de la ora 7 dimineața)

Publicitate

DSCF5293w

În ce privește ”tradițiile”, prefer ceea ce încă mai întîlnesc la ”talpa” satului. Cu timpul însă s-ar putea să regăsim ”vechiul” doar în reconstituiri etnografice. Interpretarea corectă a unui ansamblu care cîntă pe note și dansează după coregrafie e chiar mai conservatoare. Așa mi s-a părut în noaptea de Anul Nou jocul unui grup de tineri din Botoșani. Dacă măștile erau autentice, create în ”maniera” meșterului Gheorghe Țugui din Vorona (dacă nu or fi făcute chiar de el), costumele arătau prea ”teatralizate”, prea scenografice. În dansul cu ”mascați”, figuri șugubeţe şi înspăimîntătoare totodată sînt invocate din tărîmul morţilor, poate spre a se reconcilia cu viii sau, mai degrabă, pentru a-i familiariza cu lumea din care ”moșii” se reîntorc. Rolul măștilor de moși e unul apotropaic, mimînd lumea lor duhurile te recunosc, e un fel de a te adapta la ”mediu” purtînd un ”chip” urît cît mai veridic. Oricît de tineri ar fi dansatorii, pentru a fi credibil jocul începe lent, cu mișcări poticnite de gîrbov obosit. Foarte complex în toată desfăşurarea sa, dansul e o satiră pe înțelesul tuturor. De la mișcări aparent haotice, jocul devine cît se poate de vioi şi moşii prind „viaţă”, sfidînd legile firii şi reîntorcîndu-se, măcar prin ritm, la forţa tinereţii lor.

DSCF5298w

DSCF5303w

DSCF5300w

(Foto Elena Agachi, 31.12.2012)

DSCN8278w1

Cînd prin sate răsfirate se adună urătorii…

??????????

(31.12.2012, Coșula, Botoșani)

DSCF4922w

Ani la rînd am fost atent la zona etnografică a Botoșanilor, cu totul spectaculoasă în reprezentările jocurilor la sărbătorile de Anul Nou, în special căiuții, dar și caprele, spectaculoșii cerbi și urșii. Mă interesează în special detaliile, ele sînt cele în care, dincolo de mimetismul ancestral, se regăsește autenticul.

DSCF4919w

DSCF4924w

DSCF4931w
În jocul căiuților diferențele între sate sau chiar între văile aceluiași sat sînt remarcabile. Melodia dansului și alura sînt poate singurele elemente comune iar diferențele țin de joc, de atitudine și de costumație. Comună e bucuria reprezentării.

.DSCF4954w

Căiuții din Ibănești.

DSCF4961w

(22.12.2012, Botoșani;  obiceiuri de Anul Nou din zona etnografică Botoșani; reproducerea fotografiilor este permisă doar cu acordul meu, Dumitru Agachi)

Impresii din anii trecuți: 2011, 2010

Am văzut la Botoşani o restrânsă dar semnificativă expoziţie de „ţesături de interior”, de covoare populare adică, exponatele provenind din trei judeţe, toate zone etnografice foarte speciale, Botoşani, Vaslui şi Bacău. Expoziţia urmăreşte o temă deosebită, reprezentările antropomorfe din astfel de scoarţe. Covaorele populare sunt din jurul anului 1900 sau chiar mai vechi. Nu o să intru aici în detalii, există, de altfel, lucrări foarte documentate despre zona etnografică Botoşani ale Angelei Paveliuc-Olaru. Doar câteva observaţii, mai ales că nu demult am vorbit despre o expoziţie de artă naivă şi spuneam că naivul în artă nu e atât o chestiune de tehnică sau de tematică, mai degrabă e vorba de o percepţie specială a lumii prin ochii celui care o contemplă, artistul artei naive. Într-o superbă ţesătură din zona Botoşani, o scoarţă, i se mai spune păretar, e înfăţişată o scenă de plimbare, ca un tablou. Frapant este faptul că, deşi covorul este popular, poate chiar ţărănesc, vestimentaţia redată este orăşenească şi cât se poate de în acord cu moda vremii: pălării, coafură îngrijită, o rochie de toamnă aş zice, mai groasă, bastonul, pantofii strălucitori. Şi, surprinzător, scena este animată de un mesager, ritualic desigur, o pasăre care îndreaptă către femeie un plic frumos timbrat.

E ciudat cum anumite fire leagă impresii şi stări aparent cu totul fără legătură, şi de fapt legăruri nici nu există, poate doar mintea mea caută să le dea un sens. Andra mi-a amintit, pe blog-ul ei, o superbă strofă eminesciană din „Afară-i toamnă” şi impresia versurilor m-a urmărit de câteva zile.

“Afară-i toamnă, frunza ‘mprăştiată,
Iar vântul svârlă ‘n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într’un ceas gândeşti la viaţa toată.”

La majoritatea covoarelor cu reprezentări antropomorfe, personajele sunt în compania calului înşeuat, aş spune foarte atent şi pictural redat, parcă în contrast cu figura umană stilizată.