o viață de reporter fotograf…

Un scurt film de pe youtube prezintă expoziția lui Steve McCurry (aici). Cele mai multe dintre fotografii se regăsesc și în selecția de la Bruxelles (peste 200 de fotografii, spun organizatorii), însă într-o prezentare și mai bună, mult mai interactivă decît cea în manieră tradițională, cu fotografiile ”înrămate”, prezentată în film. În ”panotarea” din Bruxelles traseul e marcat de plase înalte, cu ochiuri fine, care dau un vaporos joc de flu, lăsîndu-ți impresia că vezi întreaga expoziție în același timp. Relațiile dintre fotografii sînt subtile și dau, cum însuși fotograful ține mereu să precizeze, continuitate incredibilei povești a lumii. Explicațiile înregistate pe care le asculți sînt numai ale fotografului. El amintește pe scurt emoția pe care a simțit-o în momentul în care a gîndit sau a făcut fotografia… Superb!

Steve McCurry povestește cum a făcut fotografia: văzuse peretele plin de urme de palme. Simțea că îi mai trebuia ceva. A așteptat să se întîmple. Nu s-a întîmplat nimic semnificativ, a renunțat după cîteva ore și a revenit a doua zi! A trecut pe acolo un copil. Spune Steve, copilul s-a uitat la el, poate s-a speriat, poate că pur și simplu a vrut să se joace și a luat-o la fugă… Acela a fost momentul așteptat, el i-a produs emoția!

(foto 08.08.2017, Expoziția Steve McCurry, Bruxelles; copyright ©Dumitru Agachi)

Publicitate

Parisul cel mai de sus…

E cumva un mister fascinația pentru îngeri, logic, o fantasmă, așa pare, însă e printre cele mai de luat în seamă! Parisul e plin de Îngeri de toate ”vîrstele” aș spune, de la cei medievali și candizi, la cei bucolici, pînă la cei (mai) romantici dintre ființele celeste! Modernii sînt tragici! Ei deșiră aripi încăpătoare, cît toate (dez)iluziile veacului….

Ingerul dintr-o capelă… Redarea plutirii lui amintește de Giotto. E printre cei mai vîrstnici dintre îngeri. Musée de Cluny.

Îngerul de la Sainte-Chapelle în lumina înserării

și luminat la ora 9, dimineața.

Îngerul de la Sacré-Cœur, Paris.

(Foto, Paris, 3-5 iunie, copyright ©Dumitru Agachi)

Florile, marea arhitectură și micile obiecte…

”Flora’s Feast” e noua expoziția de la Bruxelles consacrată motivului floral în Art Nouveau, stil care se regăsește în întreaga viață cotidiană a epocii, de la arhitectură la micile obiecte de prin casă, de la acul de păr la cele mai rafinate sticlării. Expoziția e restrînsă, deloc obositoare, impecabil realizată și gratuită! Albumul ei foarte bine tipărit, încît îți face o reală plăcere sa-l răsfoiești, e și el gratuit! Asta înseamnă cultură de masă, făcută nu doar mimată. Asta înseamă că plătitorii de taxe mai și primesc, dacă au chef să viziteze, ceva semnificativ! Obiectele create de nume ilustre sînt disimulate printre planșe mari, te regăsești printre culorile naturii și cele ale omului, mimîndu-le… Expoziția e realizată de Fundația CIVA, creată anul acesta (2016) de Regiunea Bruxelles-Capitale. Care sînt scopurile Fundației CIVA? ”Dezvoltarea unei culturi arhitecturale, peisagistice și urbane!”
(Bruxelles, foto Dumitru Agachi, 31.07.2016)

Vaza imaginată de Victor Horta – verde halucinant!

În Art Nouveau toate sînt floral imaginate…

Nimic nou în lumea plină de lumină…

Ce a vrut să sugereze artistul renașterii Francesco del Cossa, pictînd o pereche de boboci cu ochi în icoana Sfintei Lucia e ușor de ”văzut” : a omagiat lumina prin frumusețea ochilor (ca dar divin). Sfînta e celebrată de bisericile catolică și ortodoxă pe 13 decembrie, iar prin tradiție e ocrotitoarea ochilor, a orbilor, dar și a electricienilor (ca meșteri ai luminii, înțeleg), de cînd a apărut meseria asta. În maniera obișnuită, ochii sint pictați pe o tipsie pe care sfînta o ține în mîna dreaptă. Numai că pe la 1470, pictorul din Ferrara are o intuiție de geniu, ce se va dovedi fecundă abia peste cinci secole și ceva. El așează ochii mult mai discret, hipnotici și ”suprarealist” în doi boboci de floare fantastă, spre care sfînta privește cu tandrețe și parcă pe furiș… Și iarăși înțelegi că nu e nimic nou în lumea plină de lumină.
(Francesco del Cossa, ”Santa Lucia”, pictură pe lemn, tempera pe fond de aur, 79×56 cm, 1472-1473, National Gallery of Art, Washington; sursa foto, Wikipedia)

Fotografia

Am mai spus-o, nu dau deloc atenție fotografiilor ”artificializate” kitsch, celor în care luna e mare si perfectă, ținută pe un deget, celor în care colturile unei incăperi au pînze de paianjeni și ”crăpături” artistice în tencuială, bla-bla, bla-bla…
Priviți, însă, o superbă suprapunere a suprarealistului Man Ray, sculptor, pictor și, ca și Brancuși, impresionant fotograf! Ce spectacol de linii luminoase dă inversarea acordeonului cu burduful deschis! Iar fața cîntăreței, o femeie cu chip matur, exprimă, ca Ianus, stările diferite ale aceleiași vieți: una închisă, cu privirea trimisă imobil în zare, alta zîmbitoare, pămînteană, ludică și nocturnă……..

(Man Ray, ”Femeie cu acordeon”, 1930, surs afoto, aici)