Tag Archive: Cultura traditionala


Orice sat prin care am trecut mi s-a părut frumos, nimic de zis în minus. De altfel, satele și orașele au o tăbliță rutieră la intrare indicîndu-ți cît e de ”înflorit” și pitoresc, după numărul de floricele desenate, de la una la patru!
Însă a deveni unul dintre ”les plus beaux!” nu e deloc ușor! Presupune respectul valorii, al tradiției și al istoriei (istoriilor) care adaugă mult mai mult decît e, în mod obișnuit, un sat. Dosarul de candidatură pare stufos iar printre altele un criteriu e foarte sever : ”Posséder, sur son territoire, au minimum 2 sites ou monuments protégés (classés ou inscrits)”. Monumente protejate nu înseamnă neapărat castele (contează și ele, desigur) ci o străduță, o biserică, o moară, niște case bine zidite, un stîlp, ceva uman pe care, văzîndu-l, să înțelegi că oarecînd cuiva i-a păsat că trece prin viață și a lăsat în trecere un semn…
În fine, titulatura nu face alceva decît să indice ”l’importance et la valorisation du patrimoine du village, sa qualité architecturale, urbanistique et environnementale…”

Iată că se poate ca satul să și fie, să și rămînă frumos!

(foto 25.07.2017, Beuvron-en-Auge, Franța; copyright ©Dumitru Agachi)

(foto 31.07.2017, Gerberoy, Picardie, Franța; copyright ©Dumitru Agachi)

Turnul neterminat al catedralei din Malines… Constructorii l-au vrut foarte inalt!
IMG_0088w

Sărbătorile, ca și limbile, se amestecă. E și nu e babilonic, dacă îți știi reperele și dacă te situezi într-o stare naturală a diversității. Lumea pare, de o bucată de vreme, redusă la o indiferență de sine atroce. Dar nu e așa. Lumea, covîrșitoarea parte a ei e blîndă, tolerantă, amestecată și frumoasă… Ca într-o catedrală în care diferențele celor din ea – culoarea pielii, distanțele de la care vin, care par astronomice, unii africani, alții veniți din extremul orient, europeni ajunși acolo de la vest și de la est – dispar și se resorb în ceea ce e înălțător, celest… Și înțelegi că omul din tine și de alături e mai presus de intolerață și e ridicat la o stare pe care numai sacrul o poate reda!

Catedrala din Malines, Belgia,într-o superbă zi a contrastelor, rece și însorită, de Paște catolic și de Floriile noastre – îmi asum condiția de român.

IMG_0090w

Statuia Margaretei de Austria (Marguerite de Habsbourg, archiduchesse d’Autriche, princesse de Bourgogne).

IMG_0110w1

”Leul și Cocoșul” e opereta la modă… între flamazi și valoni!

IMG_0115w

Heraldică între vechi și… UE!

IMG_0117w

(Foto de Florii în Grand Place, Malines, Belgia, 5.04.2015)

DSCN9331w

La finalul carnavalului  din Auderghem se petrece o simbolică ”îngropare a iernii”, prin urmare cortegiul nu e doar o simplă și zgomotoasă alungare a ei cu surle și trîmbițe. Locuiesc foarte aproape de strada pe care e organizat anual carnavalul, așa că astăzi m-am amestecat pentru a treia oară printre privitori. Fantezia face ca totul să pară diferit, în ciuda ”temelor” și secvențelor mereu aceleași… (Așa a fost în 2012)

Un artizan de insolite instrumente de zgomote vine de cîțiva ani cu noi ”artefacte” și o trupă tot mai numeroasă. A creat o ”școală” de ritm prin combinații de tobe și tuburi răsunătoare, alimentate de furtune încolăcite.

(17.03.2013, Carnaval în Auderghem, Bruxelles)

DSCF5293w

În ce privește ”tradițiile”, prefer ceea ce încă mai întîlnesc la ”talpa” satului. Cu timpul însă s-ar putea să regăsim ”vechiul” doar în reconstituiri etnografice. Interpretarea corectă a unui ansamblu care cîntă pe note și dansează după coregrafie e chiar mai conservatoare. Așa mi s-a părut în noaptea de Anul Nou jocul unui grup de tineri din Botoșani. Dacă măștile erau autentice, create în ”maniera” meșterului Gheorghe Țugui din Vorona (dacă nu or fi făcute chiar de el), costumele arătau prea ”teatralizate”, prea scenografice. În dansul cu ”mascați”, figuri șugubeţe şi înspăimîntătoare totodată sînt invocate din tărîmul morţilor, poate spre a se reconcilia cu viii sau, mai degrabă, pentru a-i familiariza cu lumea din care ”moșii” se reîntorc. Rolul măștilor de moși e unul apotropaic, mimînd lumea lor duhurile te recunosc, e un fel de a te adapta la ”mediu” purtînd un ”chip” urît cît mai veridic. Oricît de tineri ar fi dansatorii, pentru a fi credibil jocul începe lent, cu mișcări poticnite de gîrbov obosit. Foarte complex în toată desfăşurarea sa, dansul e o satiră pe înțelesul tuturor. De la mișcări aparent haotice, jocul devine cît se poate de vioi şi moşii prind „viaţă”, sfidînd legile firii şi reîntorcîndu-se, măcar prin ritm, la forţa tinereţii lor.

DSCF5298w

DSCF5303w

DSCF5300w

(Foto Elena Agachi, 31.12.2012)

Recapitulînd experiențele vizuale recente, Musées d’Extrême-Orient din Bruxelles ne-a părut dintre cele mai subtile. Însă duhul care leagă ”dioramele” extrem-orientale este unul foarte european, acela al art nouveau-lui care a plutit peste Europa pe la 1900, din Portugalia pînă în Letonia. În plasa extrem-exotică a Pavilionului Chinezesc e ”prins” un art nouveau exploatat pînă la consecința extrem de labilă a kitschului. Limită pe care o disimulează totuși, cu eleganța unui balerin într-o costumație prea ”barocă”, dar care nu-i diminuează grația și finețea mișcărilor în lumina lunii. Coaja pavilionului e cît se poate de chinezească prin proporții, detalii, ”mitologii”, înflorituri și ”podoabe”, unele aurite. Interiorul însă nu a fost gîndit niciodată ca al unui ”muzeu” gol și silențios, acolo a înțepenit art nouveau-ul unui restaurant de lux care nu a mai ajuns să fie… Ambientului (gol) îi lipsește tocmai ceea ce i-ar fi dat rotunjime, rafinatele gusturi și parfumuri, luminile filtrate prin aburii unor sosuri firbinți și, poate, prin fumul stimulator oniric… Pînă la urmă, ce anume face să ne redescoperim în delicatele porțelanuri mignone, în culorile lor exuberante și în stucaturile pictate, care abundă pe fiecare muchie sinuoasă și în orice colț oval? Sînt duhurile excesului (de) art nouvou, poate kitsch, pe care le înșiră sensibilitatea noastră ca mărgele pe ață, mînuind un ac estetic lucitor și elastic…

(Foto Agachi, Bruxelles, 26.07.2012)