Tag Archive: cultura de strada


Spatele e o poveste întreagă. El vorbește despre misterul fiecăruia, oricît de ”excentric” ar părea, imaginea lui e dincolo de expresia liniștitoare pe care chipul uman, odată ce l-ai văzut, îți pare că l-ai și înțeles. Feței îi poți citi versificația privirii și istoria generației sale, spatele lasă însă o distață în care doar aproximările sînt posibile… (În plin iunie, diminețile la Bruxelles sînt încă răcoroase.)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Reclame

Azi 18 decembrie dimineața devreme un roi cenușiu
Umbla purtat de vînt printre becuri
Mi se lipește de față
Praf rece de becuri ude
Ca aurul
Săptămîni la rînd

Pulberea de seară
Plutește dusă de vînt

(Poezie cu fotografie, Bruxelles, 18 decembrie 2014)

Îmi amintisem de primul film, erau imaginile intrării unui tren în gară… Ceva care venea să răstoarne toate, privitorii au crezut că trenul acela de pe ecran e imposibil de oprit. Așa părea, înfășurat în fum pe străduța din Bruxelles, trenul fellinian. A fost în 14 decembrie 2014! E tradițională la Bruxelles ”parada”, fantasma, de Crăciun. Nu știu dacă ”decorurile” se schimbă de la un an la altul sau dacă se mai ”inventează” cîte ceva. Însă (re)întîlnirea cu ”spectacolul” e mereu așteptată. În 2013 au fost pe străzi 150000 de privitori! E normal, ”lumea” participă, la o grevă se adună tot cu suta de mii.

Plimbarea de seară prin zăpezi art nouveau

Orele… Una dintre obsesiile suprarealiste!

Trenul ”încărcat” de culoare.

Foto din Bruxelles, parada de Crăciun cu ”jucării” în mișcare, 14.12.2014.

IMGP6846w
Nu simt că aș avea mare lucru de spus depre omul lui Jan Fabre… Spre deosebire de severul și oarecum impersonalul om al lui Folon, retras contemplativ și taciturn în obezitatea lui congenitală, insul contemporan creat de Fabre e jovial și vesel pînă la straniu, pentru a folosi o formulă lipsită de concret. Cum lipsit de concret e și rîsul statuii, un rîs ca prostul, cu o poftă contagioasă. Omul lui Fabre e cel obsedat de terapia prin rîs, de parcă nimic altceva nu ar mai exista pe lume… Nu surprinde cu un surîs, nu e rafinat în ironie, omul rîde homeric. Cartea pe care o are la el e o autobiografie a erorii și cînd omul a înțeles că e doar o eroare comică, reacția firească a fost rîsul absurd! Statuia e una sonoră, cînd te afli în preajma ei îți acordă un repertoriu de rîs. Rîsu-plînsu nu se regăsește, însă ritmurile și abisurile rîsului ei surprind. Am încercat un timp un dialog banal și acel om ușor mefistofelic, în haine lejere și picioarele goale rîdea, de fapt doar rîsul, de la cel pufnit la cel în hohote, era singurul răspuns. Cîteva minute m-am contaminat, m-a pufnit și pe mine, însă după un timp am început sa nu-l mai suport, așa cum îți vine sa-i spui unui copil într-o criză, fie ea și de rîs, la limita isteriei infantile: ”da oprește-te odată!” Și cine crede că se oprește?

(Foto undeva în Flandra, la Duffel, cred)

IMGP6843w

IMGP6839w1

IMGP0162w
Așa m-am simțit, nu neapărat îmbrăcat nepotrivit, nu mai contează asta, ”postmodern” vorbind, doar luat pe nepregătite după ce am sărit din tramvai pentru că văzusem, în agreabila Place Flagey, lume relaxată, hărmălaie și afișe… M-am dus să văd și eu ce o mai fi, în Bruxelles sînt tot felul de festivaluri la sfîrșit de săptămînă… Cred că între 28 și 30 iunie sînt vreo 3, iar Musique 3 e cel în care se cîntă ”clasică” pe multe scene din marea clădire ce domină piața, vechea (în stil modernist!) Maison de la Radio. În fața ei e un cort în care se întîmplă de toate, happeninguri, jazz, percuții, improvizații, teatru și operete în amestec cu mirosuri de mîncare și la un pahar de bere, cu actorii jucînd în tandem cu ecranele care transmit concertele din săli! Posmodenism!
IMGP0169w

IMGP0171w
(Personajul contesa)
IMGP0176w

IMGP0179w

IMGP0185w

IMGP0187w