Tag Archive: credinta


OLYMPUS DIGITAL CAMERA

E pensionar și văduv. Soția a murit lîngă el cînd dormeau, nici n-a știut. A murit așa, iar cu mîna a făcut gestul acela prin aer, rotind încet, cum ai da drumul la un puf de pană cînd vîntul abia adie și după cîteva clipe nu o mai vezi, vîntul a și ascuns-o pe undeva… Își face rugăciunea mergînd pe aleea dintre abații, galbenă la vremea asta, și mișcă din deget biluțele pe ață, un șirag destul de lung. Cred că se ruga și cînd îmi vorbea, degetul mîinii drepte nu-și înceta deloc gimnastica spirituală, parcă în ritmul pașilor, parcă mai repede. Cînd spunea ceva esențial ridica mîna spre copacii galbeni și atunci șiragul se vedea în toată splendoarea. Are un fiu monah ce viețuiește undeva în Franța, cîntînd gregorian în latină, ”nu ca aici, în franceză, dar e bine și așa, mi-a zis, n-are nici o importanță!”. E catolic ”așa ca la pensie”, vine la mănăstiri la fel cum merge musai o dată pe săptămînă la Bruxelles, are el un resto în care-i cunoscut și mănîncă scoici cu cartofi fripți… Asta-i pofta, mănînc deci trăiesc, așa gîndește și faptul de a fi religios, cartezian: ”altfel n-ar avea nci un sens! Viața n-ar avea nici un sens! Nu ar putea fi cum e dacă n-ar avea nici un sens. Nu că ar fi absurdă, nu, ar fi absurd că sînt și i-aș pune capăt cu un glonț în cap!”
(fotografie din 29 octombrie 2017, Mănăstirea Maredret din Belgia; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

Reclame

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

O experiență intelectuală – spirituală, în sens mai restrîns – poate pleca de la un gînd, pe care îți propui să-l urmărești cumva și sfîrșește într-un altul, nu atît făcîndu-l uitat pe primul ci iscînd o stare mai intensă. Plecasem la Bruges să văd cîteva dintre instalațiile ”Trienalei 2015” și am ajuns în liniștea verde și umbrită a mănăstirii de călugărițe. ”Béguinage princier Ten Wijngaarde” e, din 1927, în grija maicilor benedictine. În careul larg, pe laturile căruia sînt înșirate casele monahale albe, a crescut o pădure rară și umbroasă. Loc foarte vechi, întemeiat la 1245, mănăstirea de beghine, acele femei văduve sau nemăritate care alegeau să urmeze o viață simplă, păstrează încă o liniște aparte, protejată de canale, deși celebritatea o umple cu turiști… Rugăciunile șoptite ale maicilor aduc, măcar pentru cîteva minute, o liniște pioasă pe chipurile celor care le privesc și ascultă în biserică… Diferențele de credință și de confesiune se șterg, se topesc în ceva care, simplu spus, e starea de bine…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Metafora mănăstirii, imaginată de un artist japonez; instalație în cadrul Trienalei Bruges 2015.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

”Avec leurs consœurs des autres villes flamandes, les béguines ont bouleversé l’ordre moral de l’Église, révolutionné les mentalités et modifié le paysage de nombreuses villes de Flandre. « On ne sait pas exactement où et comment est né ce mouvement, explique Silvana Panciera, sociologue à l’EHESS et auteur des Béguines (éd. Fidélité, 2009). Ses premières traces remontent à la fin du XIIe siècle, à Liège ». En moins de vingt ans, il se répand comme une trainée de poudre, gagne la France, l’Italie, les Pays-Bas, l’Allemagne, la Pologne, la Hongrie. Partout, des femmes se réunissent, recréant une cité dans la cité. Leur but? Mener une vie de perfection en milieu urbain, sans prononcer de vœux et affranchies des règles de l’Église. « Le mouvement des béguines séduit parce qu’il propose aux femmes d’exister en n’étant ni épouses, ni moniales, affranchies de toute domination masculine », explique Régine Pernoud dans son livre La Vierge et les saints au Moyen Âge”.
WIKIPEDIA


În multe locuri din Pateric, cineva îi cere unui „bătrîn” să-i spună un „cuvînt”. Doritorului i se povesteşte cite o istorioară, cu scopul de a-l întări în credinţă! Nu într-un cuvînt ci într-o superbă, rafinată, profund actuală „mărturisire”, Nicolae Steinhartd dezvoltă „crezul (său) ortodox”! Un crez ce evocă adînca (să nu-i spun „înalta”) teologie a lui Steinhartd, o mărturisire umană, caldă, intelectuală. Referinţele dragi lui aparţin nu „marii tradiţii”, excesiv amintită astăzi ca un certificat de adevăr, ci marii culturi! O mărturisire pentru mulţi, chiar şi pentru cei care văd în Dumnezeu administratorul de serviciu al „treburilor noastre lumeşti”! Un îndemn la „dreapta credinţă” şi pentru cei care au ceva cu adevărat nobil în ei şi care se vor fi regăsind în ruga de a le fi „nu numai faptele ci şi gândurile curate şi onorabile”! Ce greutate aduce acest cuvînt, „onorabile”!

Textul e aici! Consider publicarea lui un gest „onorabil”, pentru care autorul blogului, Alin Gavreliuc merita felicitări!

(Foto: o reprezentare a Sfintei Treimi în viziunea zugravilor Mănăstirii Moldoviţa, faţada sudică)