Tag Archive: Corneliu Vasilescu


Expoziţia nu e amplă, sunt câteva simeze în spaţiul generos şi elegant al salonului aflat la etajul Palatului Cuza din Iaşi, operă a arhitectului Bayardi, ridicat in timpul domniei lui Alexandru Sturza (1806). Când afară e o iarnă care, măcar pentru câteva zile şi măcar pe str. Lăpuşneanu (unde zăpada nu e maculată cu antiderapant), aminteşte de troienirile de altădată, un refugiu într-un timp pictural de august pare neverosimil, prea încărcat fiind de suculenţa verdelui… Tablourile au fost pictate în tabăra de creaţie de la Panaci, în judeţul Suceava, un loc de o pregnanţă vizuală specială. Sigur, tabăra (şi expoziţia) a (re)unit mai mulţi pictori care doar par foarte diferiţi în ideaţia artei lor, printre ei aflându-se şi 3 dintre cei 5 artişti care au format, în 1985, ceea ce s-a numit „Prolog”, o grupare artistică atât de prezentă la Tescani şi la Ipoteşti, spre a transpune plastic peisajele acelor locuri emblematice ale spiritualităţii româneşti. În tabăra de la Panaci de la mijlocul lui august, 2009, au participat Constantin Flondor, Mihai Sârbulescu şi Horia Paştina. Direcţiile estetice ale grupului „Prolog” ţin, s-a spus, de un postimpresionism cu reflectări expresioniste, mai pronunţate la Constantin Flondor şi poate în asta constă legătura mai greu de sesizat cu gestualismul exhibat al lui Corneliu Vasilescu. Accente tradiţionaliste apar pe suprafaţa picturală densă, ca o crustă, a pânzelor lui Mihai Sârbulescu sau în coloraţia stinsă, diafană, ceţoasă până la estomparea reliefului într-o contopire cu norii, la Horia Paştina. Filiaţia tradiţionalistă a „Prologului”, „poetica militant ortodoxistă”, „simbolismul religios”, au fost remarcate de Erwin Kessler (Bunica lui Monet, revista „22”, 6 apr. 2007): „Felul lor umil de a picta rămurele înflorite si grădini blagoslovite vine dintr-o celebrare aproape panteistă (şi niţel stătută, încă de la Bernea) a lumii în care ei presimt parcă surâsul molcom al Moşului văzut de Petrache Lupu. Nu exis­ta nici o anxietate, nici un dram de alienare faţă de exis­tenţă în broderiile florale ale lui Flondor, Paştina & co.” Solemnitatea de la Panaci, am întâlnit-o în fotografiile şi prezentarea de pe blog-ul merlinlx:

Mihai Sârbulescu

Horia Paştina

Constantin Flondor

Angela Tomaselli

Corneliu Vasilescu

Ion Sălişteanu

Val Gheorghiu

(Notă: fotografiile după picturi, D. Agachi)

E o modă a rememorării  comunismului sub diferite unghiuri de abordare, în special în film, fie într-o tensiune cinematografică sumbră, fie sarcastică, atâta cât şi cum au trăit comunismul tinerii regizori sau artişti plastici… Parcă în contrapunct, expoziţia unui senior, Corneliu Vasilescu, vernisată pe 16 noiembrie 2009 la Galeria Dana din Iaşi, e plonjonul brutal, prin energii picturale abstracte, în ceaţa memoriei colective, uitucă şi mefientă. Am remarcat la criticul Valentin Ciucă o butadă, în fond plină de semnificaţii: într-o estetică adaptată cotidianului, cu mult mai expresivă decât frazeologia calofilă, s-ar putea spune că tensiunile cromatice ale supliciului glisează, la Corneliu Vasilescu, „între naşpa şi mişto”. Încărcate de polisemie, aceste cuvinte exprimă cât se poate de adecvat, în cazul pânzelor lui Corneliu Vasilecu, o estetică a urâtului transpusă în abstracţie plastică. Da, stalinismul cel mai abject este reflectat pictural în gestualismul lui Corneliu Vasilescu, o abstracţie gestuală mai degrabă supraconştientă decât a subconştientului, cum e caracteristică expresionismului abstract, gestualism colorat cu erzaţuri, nechezol, dacă acest cuvânt nu e deja uitat… La intrare, detaşat de succesiunea celorlalte pânze, este un tablou singular prin inscripţia pe care o conţine, ca un graffiti pe un zid cu tencuială mucedă, roasă de uitare. Prin succintul mesaj scris, privitorul e introdus în „programul” demersului plastic.

Din prezentările de la vernisaj am înţeles că însuşi pictorul a trăit experienţa suferinţei concentraţionare şi a suprimării programate… Pânzele expuse, cele mai multe de dimensiuni foarte mari, poartă câte un semn (în)cifrat, cu totul semnificativ, spre exemplu 1954, 1956, înscris în partea de jos a tabloului. Imaginea asociată anului nu e decât un terifiant coşmar cromatic al memorie, e ca un zid decojit, o spinare pe care stau necrozele deja uitate ale istorie…

„Cea mai recenta etapa a creaţiei mele restrânge suma de mijloace în evoluţia semnului la sinteza între gest şi semn, reducând la maximum suportul cromatic înspre un minimal”.

„Preocupările mele urmăresc dezvoltarea traseului abstract, inaugurat la începutul secolului trecut, mai deschis la aspectele complexe ale sensibilităţii în relaţionarea dintre semn ca element determinant şi constructiv şi expresivitatea cromatica.
Am urmărit dezvoltarea acestei problematici pe filiera abstracţionismului liric (expresionism informal gestualist) concentrându-mă asupra constantei fizice a semnului, ca determinant al stilului decantând mereu un repertoriu de semne personale”.

Citate din articol PlasticaNirvana lui Corneliu Vasilescu, autor: Gabriela Bidu, Cronica Română, 30 Martie 2007