Tag Archive: Copil


Tiv naiv

Mama era un copil cînd cosea
Litere ovale, așa de frumoase
Ca în Abecedar
Și nu înțelegea de ce
Tivul carpetei o pregătea
Pentru viață
Ea își broda pe cuptor nunta literă cu literă și un bastonaș cu punct
Era semnul mirării
Cînd lumea privea în drum la biserică
”Mîncare bună-am pregătit
Pentru soțul meu iubit!”
Scria cu fir albastru închis
La fel s-a uscat cerneala pe certificatul de căsătorie
Mama mamei îi spunea că are mîinile subțiri, bune la cusut
Iar tatăl o vedea rar, întrebîndu-se
Ce tot fac amîndouă, toată ziua în casă
Nu l-a interesat niciodată, ce mînca ieșea din mîinile femeii
Ca laptele din uger și era destul
Restul se întîmpla pe drum…
Nici n-a observat cînd pereții s-au umplut de cusături
Pe una din ele mama s-a cusut cu tiv naiv de mîini
De picioare, de părul ei lung și negru cînd încă era copil
Și nu știa…


(Sursa fotografiilor, aici)

Ursarii…

Oraşul are lumini, zgomote, lasere, scene… În oraş se dau reprezentaţii. În oraş sunt festivaluri de folclor, numite frumos „datini şi obiceiuri” … sau chiar „Din străbuni, din oameni buni”… Prostia poate fi şi inspirată! E cu totul altfel „la origini”, unde nu e reprezentaţie, e ritual! Vorbisem cîndva despre cîţiva copii din Vorona! În Ajunul Anului Nou 2011 am avut şansa să mă aflu pe drumurile satului Coşula. Nu e departe de Botoşani, doar la vreo 15 km. Peste un deal împădurit se află Vorona. În spaţiile acestea, tradiţiile zoomorfe, ale caprei, căiuţilor şi mai ales ale ursului sunt cu totul spectaculoase. La Coşula, sat vechi, de când e mănăstioara lui Coşolvei, am întâlnit cei mai pitoreşti ursari… Adevăraţi magi ai timpului, ei trec himeric peste anul vechi… Sunt copii!

Cînd se întîlnesc doi ursari, între urşii lor e o confruntare icnită, aprigă.

Oricît de grea ar fi umilinţa înfrîngerii, ritul merge mai departe…

Foto D. Agachi, Copii la Coşula, judeţul Botoşani; 31.12.2010. (Copierea fotografiilor nu este permisă fără acordul meu.)

Ipoteşti, 1996, Profesorul Dumitru Irimia şi Andra (foto, arhiva familiei)

Nu o să uit niciodată banca aceea!… Acum Ipoteştiul nu mai e la fel; toate s-au transformat prea repede după 90! Şi, culmea, s-a volatilizat, parcă în aburii picturii lui Paştina, ceea ce trebuia să rămînă! Doar mireasma fînului din iarbă necoaptă, cosită la sfîrşitul lui mai, e ca în vremea popasurilor la Ipoteşti ale lui Petru Creţia, Horia Bernea, Dumitru Irimia… Livada s-a rărit şi ea! După ce ne îmbrăţişa ca un prieten, Profesorul Irimia stătea pentru o vorbă pe banca aceea de sub liliac, nu pentru mult timp, doar cât se răsfirau studenţii prin livadă sau se aşezau cercuri prin iarba înaltă, pentru că urma urcuşul pe aleea umbroasă, uneori când seara se lăsa bine de tot, în pădurea Lacului… Surprinzător, cele mai multe dintre acele veniri la Ipoteşti, traseu obligatoriu în cadrul Colocviului Eminescu, s-au petrecut pe vreme foarte însorită! Chiar şi atunci când dimineţile sau peste zi dădea un ropot, seara era scăldată în soare arămiu, printre salcâmii înfloriţi.

Horea Paştina, Peisaj la Ipoteşti, 1998, ulei pe lemn, 27 x 28,2 cm

Horea Paştina, Peisaj la Ipoteşti, 1997, ulei pe pînză lipită pe carton, 12,3 x 19,3 cm

Horea Paştina, Peisaj la Ipoteşti, 2000, ulei pe pînză, 38 x 46 cm

(Foto picturi)