Tag Archive: Coloane


Grădina interioară a catedralei e careul contemplației.

Catedrala Saint-Paul din Liège / Cathédrale Saint-Paul de Liège, grădina și galeria (cloître). Foto, 15.06.2014.

Abia după ce anul trecut am văzut Viena cu privirea dilatată aş putea spune, reîntors în Iaşi am avut, măcar pe axa Catedrala Mitropolitană – Teatrul Naţional, între care se interpune într-o latură Palatul Roznovanu, un frapant şi cu totul special deja-vu vienez… Axa arhitecturală de care vorbeam e poate printre cele mai proeminente „decupaje” din ţară – mai pur decât în unele oraşe transilvane, chiar, – de neoclasicism vienez, edulcorat  cu detalii eclectice ale unui baroc târziu. Despre acest Iaşi vienez, exprimând sincronismul autentic, izvorât din vocaţia pentru modernitate a urbanului românesc la sfârşitul sec. XIX-lea, aş vrea să vorbesc în câteva scurte episoade pe blog. Scurte pentru că informaţii există, într-o formă lapidară sit-ul wikipedia le oferă şi nu are sens să le reiau… Însă, poate şi datorită unui reflex mental inoculat de prea mulţii ani de comunism, legătura cu modelul arhitectural vienez, ca vocaţie de modernizare accelerată, nu s-a accentuat nici măcar în tratatele de istoria  arhitecturii. Ceea ce s-a întâmplat în arhitectură a fost rezultatul acelei entuziaste deschideri culturale pentru o Românie europeană, coagulată de Junimea şi cizelată de spiritul critic maiorescian.

(Sursa reproducerii cărţii poştale aici)

Teatrul Naţional din Iaşi a fost construit între 1894 şi 1896, planurile fiind ale arhitecţilor vienezi Fellner şi Helmer despre care unele sit-uri spun că au fost celebri, din moment ce au proiectat teatre mai peste tot prin Europa, la Cluj, Timişoara, Cernăuţi, la Sofia, la Berlin,  Praga sau Viena… Frumuseţea unor astfel de edificii o dau coloanele şi ritmurile lor.

O să prezint un aspect mai puţin accesibil publicului. Când sunt dezvelite de coaja tencuielii sau a stucului, e vizibil că fusele coloanelor sunt alcătuite din câteva piese masive cioplite din piatră. Aşa au fost alcătuite din antichitate şi până la folosirea betonului armat în sec. al XX-lea. Piatra coloanelor Teatrului din Iaşi au fost cioplite cu arta unei meserii bine stăpânite. Abia după ce tencuiala a fost îndepărtată, s-au constatat şi urmele seismelor pe care le-au suportat, dar şi consolidările empirice, cu simple inele metalice ca de butoi şi doar la puţine dintre piese. În cadrul actualului proiect de restaurare coloanele vor fi consolidate în adevăratul sens al cuvântului, cu tehnologii foarte actuale, folosite în Europa pentru intervenţii cât mai puţin invazive la monumente, însă detaliile prea tehnice nu cred că îşi au locul aici…

E o casă din Iaşi, pe strada Sf. Sava, la nr. 15. O jumătate e ocupată (şi urâţită de o firmă), iar cealaltă pare a fi în paragină sau poate e locuită de cineva prea în vârstă… E, dintre toate casele vechi pe care le-am văzut în Iaşi, o alcătuire oarecum bizară, cu ferestruicile acelea circulare, ca hublourile de vapor, aflate peste cornişă. Cerdacul însă, colonada lui veche, spune o poveste din vremea moldovenismului arhitectural autentic, e adevărat, edulcorat prin adăugarea unor capiteluri înflorate, din ceramică… Printre alcătuiri actuale cât se poate de hidoase, unele, cât se poate de inexpresive altele, de pe aceeaşi stradă, casa de la nr. 15 care, datorită încărcăturii ei de filiaţii cu autenticul pierdut ar fi trebuit înscrisă în lista monumentelor, evident că nu e trecută în listă. Când ea nu va mai exista, ceva din impresia de vechi peisaj moldovenesc, regăsibil doar la Văratic sau Agapia, coloanele acelei galerii zvelte (îmi vine în minte titlul romanului lui Ţoiu, Galeria cu viţă sălbatică), se va fi pierdut.

Dincolo de gardul din scânduri:

Horia Bernea, Vechi peisaj românesc

108_7576a

Ansamblul Mănăstirii Frumoasa din Iaşi e o veritabilă sinteză. Palatul de pe ziduri, cum e cunoscut în monografii şi tomuri de istoria artei, e una dintre cele mai relevante şi sincrone reflectări ale neoclasicismului moldovenesc, racordat la cel european. Atmosfera meditativă la care predispune acel spaţiu arhitectural  şi sacru e pigmentată cu subtile simboluri ezoterice…

Când văd un pridvor ritmat de coloane, în suflet mi se reface o involuntară şi puternică legătură cu impresiile lăsate de coloanele lui Bernea, pe care am avut şansa să le văd la Ipoteşti, cândva. Ieri mi-am luat un răgaz şi priveam, în lumina filtrată printre frunze galbene, grădina ca un decupaj în istorie a Mănăstirii Golia din Iaşi. Pe o latură a ei se găseşte o casă medievală, una dintre puţinele autentice care s-au păstrat şi nu vorbesc numai de Iaşi. Are faţade brute din piatră, însă la intrare 4 coloane dau locului prestanţă şi echilibru. Coloanele sunt din piatră, cu o bine proporţionată bază prismatică. Vegetalul discret al capitelurilor adaugă coloanelor, deşi nu prea înalte, eleganţă. Văzusem echilibrul acesta dintre masiv şi arc, dintre plin şi gol şi la câteva dintre coloane la Horia Bernea, mai ales cele din interioare de biserici. Chilia coloanelor de la Golia e legată, prin tradiţie, de numele lui Ion Creangă care  locuit acolo vreme de 5 ani (1866 – 1871). Obloanele cu încuietori ca nişte cleşti desfăcuţi de tortură şi balamale grele, din fier forjat, dau zidurilor o patină stranie…

108_7428a

108_7439

108_7425

108_7437a